Gluma se îngroaşă pentru Real Madrid: ceva e putred pe Bernabeu. Dar ce?
Danny Coposescu 22 septembrie 2017Încă din minutul 75, o fază anunţa veşti proaste pentru Zinedine Zidane. Meciul cu Betis nu progresa tocmai conform planului, leitmotivul startului de sezon pe propriul teren, dar Vazquez scăpase pe flancul drept şi arunca o centrare la înălţime medie în careu.
Din urmă venea ca un tren Gareth Bale şi timpul părea că stă în loc doar pentru a-l surprinde pe galez îngheţat într-un salt scurt şi contorsionat – ăsta trebuia să fie momentul: ceva din limbajul corpului lui Bale anunţa golul de artist cu care Madridul urma să rupă vraja care ţinuse poarta lui Betis intactă.
Toți se opriseră să privească mingea trimisă de galez cu călcâiul; toți, mai puțin portarul Adán care se azvârlea în direcţia din care venise şi, cumva, devia şutul în bară. În acele secunde tumultoase, mulți fani de pe Bernabeu realizau cu resemnare că Real nu va marca, pentru prima dată în 73 de meciuri. Însă nimeni nu avea cum să fie suficient de pesimist încât să prezică un deznodământ chiar şi mai rău: cu un minut înainte de final, Betis a furat toate trei punctele şi a lăsat-o pe campioană în derivă.
Real Madrid finished 6th that season.
Is it time to hit the panic button? ? pic.twitter.com/teQvYaDIzD
— FOX Soccer (@FOXSoccer) September 21, 2017
„N-a vrut să intre“
Mai mult perplex decât uimit, Zidane a spus că mingea pur şi simplu a refuzat să se aşeze în plasa adversarei. Numai că-n ciuda câtorva parade miraculoase a lui Adán şi a totalului de 27 de şuturi, adevărul e că n-a fost tocmai un asediu susţinut, cum o spune şi Sid Lowe de la The Guardian. Ca şi în jocurile cu Valencia şi Levante, motoarele Realului au scârţâit; două atacuri din trei au fost greoaie, parcă necoordonate.
Iar șablonul întâlnirii era clar încă de dinaintea primului fluier, cu Betis compactă şi pregătită să „sufere“, în cuvintele antrenorului Quique Setién. E drept şi că gazdele au avut suficiente şanse clare pentru măcar o reuşită, una care ar fi depăşit recordul de meciuri consecutive cu gol, stabilit de Santosul lui Pele.
Real Madrid had 12 players on the pitch against Real Betis! This is why: https://t.co/V0B9h3m3W4 pic.twitter.com/bwky5Ydfuk
— Football Timeline (@footytimeline) September 21, 2017
Tabela nu s-a schimbat nici cu 12 jucători în alb pe gazon (datorită unei confuzii scurte), pentru că la Real până şi Ronaldo a bubuit mingi la o mie de leghe peste poartă, din careu. Bale, Asensio şi Vazquez au alergat mult, dar au fost opriţi cu uşurinţă de un colectiv turnat în beton.
Un 0-0 ar fi provocat suficiente stricăciuni, dar aici intră în joc insistenţa lui Setién ca jucătorii săi să gândească. În loc să scape de minge în minutul 93, Adán a pornit un atac. Preocupată obsesiv de atac, Realul ignorase deja câteva focuri de avertisment, inclusiv un gol anulat pe motiv de ofsaid, așa că prea puţin dintre oamenii lui Zidane s-au repezit înapoi. Betis şi-a mirosit oportunitatea şi Barragán a fost lăsat în tihnă să pregătească centrarea fatală din afara careului.
Sanabria WINNER! #RealBetis #RealMadrid pic.twitter.com/qKhwxzQKY4
— Trev T (@DoloTrev) September 20, 2017
Ca şi la ratarea lui Bale, toată lumea s-a oprit să privească bolta mingii. La fel şi Antonio Sanabria, ceea ce l-a păzit pe fostul junior de la Barcelona de o poziţie în afară jocului. Loviturii de cap i-a luat parcă secole să ajungă în colţul porţii lui Navas. Banca lui Betis s-a dezlănţuit şi pe Bernabeu s-a făcut linişte. Lăsaţi groggy, fanii madrileni nu s-au mai obosit nici să fluiere.
Lui Zidane nu i-a rămas decât să îndemne la calm. „Nu cred că ar trebui să-mi fac griji,“ a spus francezul. Poate că lipsa lui de certitudine spune ceva. E clar că echipa sa nu poate continua aşa: fără victorie în trei meciuri jucate acasă şi înfrântă acolo de Betis pentru prima dată în 19 ani.
Ce se petrece la o echipă care părea atât de puternică în urmă cu câteva săptămâni? E vorba de suspendarea pe care Ronaldo tocmai a încheiat-o? Lipsa lui a sărăcit atacurile campioanei până la meciul cu Betis, dar chiar și așa, Real strălucea până acum tocmai prin opțiunile de pe bancă, unde tinerii se întreceau în reușite. Oricum ar fi, e vremea răspunsurilor.
Sâmbătă vine o deplasare la Alavés pe care nimeni n-ar fi crezut-o atât de importantă la începutul sezonului. Real e pe şapte, la şapte puncte de o rivala dezlănţuită.
Încă un record pentru Messi
Nouă goluri în cinci meciuri! Începutul lui Messi e excepţional până şi pentru standardele sale absurde. E cea mai bună recoltă din cariera stelară a argentinianului după numărul ăsta de etape. Mai pui la socoteală şi eviscerarea lui Juventus din Champions League şi semnele sunt acolo (invizibile totuși la începutul sezonului) pentru un sezon reușit.
Better than ever. ?
9 goals in 5 games is Messi's fastest ever start to a La Liga season. pic.twitter.com/drtcfLPqpw
— SOCCER.COM (@soccerdotcom) September 22, 2017
Cu Eibar, Barça a marcat şase şi Messi a captat toată atenţia. Faptul că Eibar a avut mai multe şuturi spre poartă pe Camp Nou a trecut neobservat, de vreme ce doar unul l-a bătut pe Ter Stegen. Rezumatul meciului sugerează un clasic meci de care pe care – câte o ocazie de fiecare parte -, cu diferenţa că Barcelona a cadrat pe poartă 10 din cele 11 încercări.
Paulinho şi-a continuat şi el forma bună, dar frustrarea din jurul transferului său înseamnă că trebuie să muncească de două ori mai mult ca să câştige inimi. Încă un gol, după cel decisiv de la Getafe, nu strică deloc în sensul ăsta.
Barcelona’s Next Opponents Girona Have Quite The Story https://t.co/2pwN6gTWwg via @BarcaOnFS pic.twitter.com/FwlIm2p5Ib
— FanSided Soccer (@FanSidedSoccer) September 21, 2017
Urmează un derbi catalan cu Girona, într-un moment extrem de turbulent pentru regiunea autonomă din Spania. Cu două săptămâni înainte de un referendum pentru independenţă declarat ilegal de guvernul de la Madrid şi cu politicieni arestaţi pentru nesupunere, Catalonia fierbe. Barça nu şi-a băgat degetele în urechi şi şi-a exprimat public opoziţia faţă de represiunile autorităţilor centrale. În ciuda derapajelor destul de dese din ultimii ani, motto-ul „Mes que un club“ e încă viu.
Din nou doi Diego la Atletico
Bine-ai revenit, Diego Costa! După o telenovelă lungă şi cam sordidă, brazilianul a scăpat din purgatoriul de la Chelsea şi se va întoarce la prima sa iubire în ianuarie. Chelsea şi Atletico s-au înţeles, mai rămâne doar ca atacantul să-şi pună la punct contractul cu madrilenii, care au suspendare la transferuri până la revelion.
Chelsea Football Club has today agreed terms with Atletico Madrid for the transfer of Diego Costa… https://t.co/TpJBp3W2Lf pic.twitter.com/5o6OM10inP
— Chelsea FC (@ChelseaFC) September 21, 2017
Costa a pierdut jumătate de sezon, dar s-ar putea să aibă ceva serios de contribuit la cursa din La Liga. Atleti e pe trei, la patru puncte de liderul Barcelona, și îl va primi cu braţele deschise pe omul care a ajutat-o să ia acel campionat incredibil din 2014. Până atunci, sâmbătă e derbi mare cu echipa de pe doi, Sevilla.
El pleno de triunfos del Barça bien merece el liderato de #LaLigaSantander… ? pic.twitter.com/FVaK3b4SqX
— LaLiga (@LaLiga) September 21, 2017
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni