Greu de bătut pe teren, Bayern pierde alte „meciuri‟ înainte de Der Klassiker cu Dortmund

În seara asta, pe la ora 21.15, s-ar putea să vedem o premieră pe Allianz Arena. E o săptămână plină de simbolism pentru stadionul lui Bayern München – doar al lui Bayern München: de vreme ce vecinii și partenerii de chirie de la TSV 1860 își vor continua declinul alarmant în liga regională sezonul viitor, actele casei rămân acum în sertarul celui mai de succes club din Germania. S-a dat deja startul la renovări: 20.000 de locuri vor fi înlocuite pentru a imprima emblema lui Bayern și faimosul motto bavarez „Mia san mia‟.

The Allianz Arena will get a new face from the season 2018/19. In the stadium of #FCBayern, 25000 seats will be exchanged, so there in the future the club name, the motto of the club "Mia san Mia" and the club badge can be seen. [Bayern Magazin via BILD] pic.twitter.com/eoCZ2mnG8m

— Home Bayern (@HomeBayern___) March 29, 2018

Că al șaselea titlu consecutiv poate fi câștigat acasă, tocmai în fața Borussiei Dortmund, e cât se poate de potrivit. Mai ales pentru că Allianz Arena n-a trăit niciodată pe viu momentul în sine, de la deschiderea din 2005 încoace. Cum-necum, Bayern a rezolvat mereu calculele în deplasare de când s-a mutat de pe Olympiastadion. Dar de data asta, planetele s-au aliniat, iar cât timp Schalke nu câștigă cu Freiburg și jucătorii lui Heynckes își fac treaba cu Dortmund, pe Allianz Arena va curge bere.

Astea sunt toate motive de sărbătoare pentru Bayern, care a confiscat cu atâta încăpățânare trofeul în Bundesliga. Dar ceea ce face fotbalul de aici atât de frumos e că și atunci când campionatul nu-ți dă multe emoții, există atâtea aspecte interesante care să-ți demonstreze cât sânge pulsează pe scena asta. O scenă unde Bayern mai și pierde.

*

Joia trecută a fost Ziua Z pentru ceea ce mulți văd ca sufletul fotbalului german. O ședință a tuturor cluburilor afiliate DFL, adică participantele din primele două divizii, trebuia să deschidă dezbaterea decisivă despre viitorul regulii 50+1. E vorba de principiul care obligă orice echipă să păstreze puterea de decizie în mâinile membrilor obișnuiți. Astfel, omului de rând care-și urmărește săptămână de săptămână favoriții prin toată țara îi e garantată o voce pe coridoarele puterii unde se mișcă milionari și patroni.

Oponenții se plâng că regula asta nu face decât să osifice raporturile de putere din Bundesliga, că le leagă mâinile celor care vor să investească banii de care e nevoie pentru a-i face concurență serioasă lui Bayern. Iar săraca Bayern, înfometată tragic de vreo provocare domestică pe măsură, suferă cel mai mult, potrivit lui Karl-Heinz Rummenigge: „Suntem în pericol să rămânem în urmă în Europa‟.

Așa că joi, la Frankfurt, era așteptat începutul unei bătăii lungi prin birourile DFL și DFB (federația germană de fotbal). Asta până când au dat buzna „pirații‟ în încăpere. Porecla celor de la St. Pauli n-a fost niciodată mai adecvată. Directorul lor sportiv, Andreas Rettig, a propus fără niciun ocoliș un vot pentru păstrarea regulii 50+1. Propunerea a fost acceptată, s-a trecut direct la treabă și rezultatul a fost răsunător: 18 voturi pentru, doar patru împotrivă.

E o victorie neașteptat de rapidă pentru miile de fani care au predat o lecție de activism civic în ultimele luni, din stadion până în sălile de judecată. La fel în cazul celor două conducătoare ale taberei „pro‟, Borussia Dortmund și St. Pauli. Dar poate mai interesantă e reacția celor două dizidente principale: RB Leipzig (desigur) și mai ales Bayern.

Lunea asta, Karl-Heinz Rummenigge a ales să se văicărească în cel mai public mod cu putință. Într-un interviu pentru Kicker, președintele bavarez s-a ofticat de „specacolul populist‟ al lui Rettig, care pesemne nu-și cunoaște lungul nasului: „Mă bulversează că o echipă din liga secundă, care din câte știu eu n-a jucat vreodată într-o competiție europeană, ocupă dintr-o dată nu numai o poziție proeminentă, ci chiar dominantă. Îmi fac tot mai mult griji pentru competitivitate, atât național cât și internațional. Cu votul de la Frankfurt, s-a permis tăierea crengii de care atârnă competitivitatea – de către o divizionară secundă mediocră. Cred că trebuie să schimbăm structura și mecanismele DFL.‟

*

De unde să începi cu ieșirea asta? Să ne concentrăm pe autoritarsimul implicit, care apare de fiecare dată când sistemul democratic nu-ți convine? Sau mai degrabă pe aroganța față de dreptul legitim al unei „divizionare secunde mediocre‟ de a-și folosi vocea? Nu, astea sunt evidente și probabil deranajate până și pentru cei care vor umple mâine tribunele de pe Allianz Arena.

Mai relevantă e mostra de „doublespeak‟ orwellian din același interviu, pe tema federațiilor naționale de fotbal: „Devin tot mai mult mașinării de marketing. Maximizarea profitului n-ar trebui să fie activitatea principală a unei federații. Vorbim prea mult despre finanțe în fotbalul german, despre sponsorizări și drepturi TV.‟

Discursul ăsta trebuie inclus în orice dicționar, sub definiția termenului „ipocrizie.‟ Cel puțin la prima vedere. Pentru că în aparenta incoerență a lui Rummenigge se ascunde ceva foarte important. Ceva de care Bayern cu siguranță nu vrea să se discute: drepturile de televizare. Cumva, narațiunea despre buba pe care-o are echilibrul din Bundesliga a trecut pe lângă cea mai evidentă cauză. Deși doar Premier League strânge mai mulți bani dintre ligile europene, nemții au unul dintre cele mai inechitabile sisteme de distribuție a veniturilor din pachetele TV.

Sezonul trecut, spre exemplu, Bayern a primit cu aproape 70 de milioane de euro mai mult decât vice-campioana Leipzig. Asta e pentru că recompensele se împart conform unui coeficient calculat pe cinci ani. În ultimul deceniu, Bayern a terminat o singură dată mai jos de locul doi. De fapt, de când există Bundesliga, lucrul ăsta s-a întâmplat de doar 16 ori. Ai putea descrie tot aranjamentul ca un cerc virtuos pentru bavarezi, unul care are mult mai mult de-a face cu dezechilibrul care-l ține noaptea treaz pe Rummenigge decât regula 50+1.

Dovada, de care sigur e conștientă conducerea lui Bayern, e tocmai în curtea vecinei de la TSV 1860. În timp ce actuala și viitoarea campioană e liberă acum să-și personalizeze arena după bunul plac, celălalt club istoric din München a devenit o fereastră într-o lume alternativă în care investitorii sunt liberi să zburde prin fotbalul german. Preluați de milionarul iordanian Hassan Ismaik în 2011, „Leii‟ au ajuns într-o divizie semi-profesionistă după ce „salvatorul‟ a refuzat să plătească licența pentru sezonul viitor. Povestea e lungă, încurcată și urâtă, dar demonstrează încă o dată că nu-i bine să fii la mâna unui magnat, oricât de binevoitor.

Nu toate echipele au sponsori ca Audi sau Allianz în spate, corporații enorme care așteaptă să pompeze sume enorme doar de dragul publicității. Dacă Bayern a știut să-și atragă astfel de parteneri, asta trebuie să fie o bilă albă pentru puternicul management de la club; și una neagră pentru celelalte cluburi din tradiționalul top cinci, exceptând pe Leipzig.

Dar dacă am învățat ceva din ultimii 20 de ani în fotbalul mare, e că sunt o sumedenie de oligarhi pe lumea asta care își caută jucării, de care ajung să se plictisească repede. Martin Kind, omul cu banii la Hannover 96 și mare fan al spuselor lui Rummenigge, a acuzat DFL că se comportă ca o organizație provincială. Dacă asta implică niște valori complet opuse spiritului rapace care a dat naștere unor proiecte ca PSG sau Man City, atunci nimeni n-ar trebui s-o ia ca pe-o insultă.

O fi provincial și „populist‟ să asculți ce-și doresc fanii, să tratezi un club de fotbal ca pe o instituție socială, nu exclusiv ca pe-un business. Democrația nu-i mereu bună pentru profit, mai ales când cei mici au o voce egală cu cei mari. Dar hai să nu ne prefacem că pe cei care se plâng de o astfel de cultură îi mișcă altceva decât interesul propriu. Hans-Joachim Watzke o spune cel mai bine: „N-am avut niciodată impresia că pe Bayern o interesează prea mult egalitatea de șanse.‟ Pe teren, diseară, sunt toate șansele ca Allianz Arena să mai sărbătorească o victorie a favoriților. Dar uite că Bayern nu poate câștiga mereu. Și asta poate să fie bine pentru fotbal german.