Încă e posibil. SCM Craiova pierde prima luptă cu Kristiansand, finala Cupei EHF se va decide la Craiova
Lead.ro 5 mai 2018„Suntem o Cenuşăreasă care vrea să devină prinţesă”, a spus antrenorul Bogdan Burcea înaintea primului meci din finala EHF.
Și dacă privești înfrângerea din Norvegia prin ochii Cenușăresei, rezultatul e cel așteptat. Totuși, senzația este că înfrângerea asta e cam aspră – așa se simte, la cald, insuccesul Craiovei cu Vipers Kristiansand, în meciul tur al finalei Cupei EHF. Acest 22-26 poate fi întors în Oltenia, peste șase zile, dar scorul e mai aspru decât putea fi: Kristiansand – cea mai bună echipă a Norvegiei – nu a fost cu mult mai bună decât Craiova. A fost doar mai experimentată.
RESULT: @VipersKrSand take a nice lead into the second leg of the Women's #ehfcup Final with their 26:22 win over @SCMCRAIOVA! Player of the match was awarded to @JeanettKristian pic.twitter.com/4TFWWngh2d
— EHF (@EHF) May 5, 2018
*
SCM Craiova și-a început aventura din Cupa EHF în turul trei preliminar, a jucat până aici multe meciuri complicate, mai toate pornite din postura underdogului. Și chiar dacă Valentina Ardean Elisei, Patricia Vizitiu, Cristina Florianu sau Zeljka Nikolic au experiența jocurilor cu mare miză, echipa Craiovei e încă tânără. Foarte valoroase, Dumanska și colegele ei sunt mai degrabă „crude”, mai ales dacă le compari cu legendara Katrine Lunde (38 de ani), cu Kristine Lunde sau Linn Jorum Sulland. Tot pentru Kristiansand joacă Arntzen sau Brattset, două handbaliste care-au obținut argintul cu Norvegia la Mondialul din 2017.
Așa că ciocnirea asta a adus, încă din start, o sarcină clară: Craiova trebuia să compenseze prin energie și entuziasm tot ce urma să piardă din lipsa de experiență. A făcut-o perfect pentru 50 de minute, apoi a alunecat de la 18-19 la 19-24, într-un final în care a primit și câteva eliminări, iar apărarea și-a pierdut puțin suflul. Din fericire, căderea a fost oprită exact la timp. Diferența de patru goluri (22-26) cu care va începe meciul retur (vineri, 11 mai, ora 19.30) nu este decisivă. Într-o atmosferă care se anunță cu adevărat electrizantă, Craiova poate întoarce calculele cu susul în jos. A mai făcut-o și până acum, atât cu Brest, dar și cu Lada Togliatti sau Kastamonu Belediyesi.
*
Din pricina unor probleme tehnice, prima parte a meciului din Norvegia nu s-a văzut nici la Telekom Sport, nici la Digi Sport, televiziunile care au cumpărat drepturile pentru difuzarea acestei finale din a doua competiție valorică a Federației Europene – un for care nu face o treabă prea bună cu promovarea unei Cupe EHF rămasă mult în urma Ligii Campionilor. Dovadă, nici măcar în Norvegia – o țară care trăiește handbalul cu o intensitate aparte – nu s-a găsit o televiziune care să preia producția unui meci pe care Craiova l-a condus până la 6-5.
De acolo, Kristiansand a profitat de câteva scăpări ale româncelor, a trecut la conducere și a încercat prima desprindere mai serioasă la 10-6. Ajutată de golurile Cristinei Florianu, Craiova a tăiat avântul advers, iar Ana Maria Țicu a marcat pentru 10-12, scorul pauzei.
Revenirea Craiovei putea continua în debutul reprizei secunde, însă atacul în superioritate a fost irosit, iar pe faza următoare Kristiansand a marcat și a obținut o eliminare de două minute. Aveau să urmeze și altele, spre nemulțumirea băncii tehnice românești.
Chiar și așa, SCM a reușit să egaleze la 16 cu ceva mai bine de 15 minute rămase de jucat. Mai mult, cu o apărare agresivă și foarte mobilă, Craiova a reușit până aici să încurce excelenta circulație pentru care Kristiansand, care și alte echipe nordice, e recunoscută.
Din păcate, tocmai apărarea s-a dereglat pe final. Câteva lovituri rapide le-au dus pe norvegience la 19-16, Craiova a răspuns cu două goluri consecutive, dar a pierdut ritmul în ultimele 10 minute, când Kristiansand a fost aproape să-și asigure o diferență chiar mai mare pentru meciul retur.
În cel mai important meci din istoria sa, Craiova va încerca să întoarcă acest 22-26 în meciul retur – vineri, 11 mai, de la 19.30. Dacă o va face, va fi al patrulea succes românesc într-o competiție pe care au mai câștigat-o Oltchim, în 1984 și 1989, și Rapid, patru ani mai târziu. Din 1993 și până azi, doar HC Zalău a mai ajuns într-o finală de Cupă EHF – pierdută în 2012 cu Lada Togliatti.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni