Interviu | „Win-win situation”. Emi Cățe, cel mai valoros baschetbalist român al momentului, și relația sa specială cu proiectul „U”-BT Cluj: „Cea mai bună alegere pe care o puteam face”

Faza e de-acum iconică: în Gran Canaria Arena, în penultimul meci al grupei de EuroCup, în meci direct, decisiv pentru o calificare istorică în sferturile de finală, „U”-BT are, la capătul unei reprize de prelungiri, ultimul atac, la scorul de 111 la 111. Cu doar 8,6 secunde la dispoziție, antrenorul Mihai Silvășan pariază pe forța de penetrare a lui Adam Mokoka. Fundașul francez preia de la Mareks Mejeris, își face loc până sub panou și e cât pe ce să înscrie, dar mingea sare pe inel. Emi Cățe, care făcuse deja un meci total la revenirea pe terenurile de baschet din Spania, câștigă duelul pentru recuperare și voleibalează mingea în coș.

O nebunie de nedescris cuprinde Gran Canaria Arena. Imaginile bucuriei clujenilor, care aleargă pe tot terenul ca să-și îmbrățișeze eroul, sunt printre cele mai emoționante din actuala ediție a EuroCup. Importanța momentului e, încă, greu de cuantificat. Bucuria e întregită, în minutele de după meci, de numirea lui Emanuel Cățe drept MVP al etapei, prima distincție de acest fel reușită de vreun jucător român în EuroCup. La întoarcerea la Cluj, echipa e așteptată pe aeroport de numeroși suporteri, iar la următorul meci acasă, în micuța și calda sală „Horia Demian”, câteva mii de fani strigă minute în șir numele lui Emi Cățe.

La doar al doilea său sezon la Cluj, bucureșteanul Emi Cățe pare de când lumea la Cluj. Are, în tot ce face, o liniște cumva ardelenească, pe care imaginea de good guy – de la frizură la felul în care își ține tricoul în pantaloni sau lipsa tatuajelor – nu face decât să o accentueze. Sintonia cu pretențiosul public clujean – care iubește seriozitatea mai mult ca orice, și care înțelege foarte bine cât de mult înseamnă gestul făcut de Emi la transferul său din Spania în Liga Națională – e totală.

*

Emi Cățe iubește la rându-i seriozitatea: când a acceptat oferta de la „U”-BT, știa bine că investește în propria sa creștere ca jucător și ca om. Win-win situation: „Nu am avut niciun moment de dubiu. Încă din primul an mi-am dat seama că am făcut alegerea bună. Poate că mulți au fost tentați să spună că venirea la Cluj a fost un pas înapoi pentru mine, dar nu a fost cazul. Am analizat foarte atent opțiunile mele, venirea la Cluj însemna pentru mine că urma să am mult mai multe minute de joc, că urma să joc într-o competiție europeană, în EuroCup. Știam că oamenii de aici au ambiție, m-a convins proiectul, am știut că aici mentalitatea e aceea de a face performanță. Era exact ce aveam nevoie în cariera mea, un loc unde să continui să mă dezvolt, să am minute și să pot să fac performanță. A fost cea mai bună alegere pe care puteam să o fac în cariera mea”, îmi spune Emi.

Experiența de la Cluj e una cât se poate de „rewarding”, mă asigură pivotul de la „U”-BT. Era un adolescent când a plecat din țară ca să-și facă un nume în baschetul mare, baschetul european; acum, să joace în sfârșit acasă, ovaționat de săli pline, e categoric ceva gratificant. „Publicul e extraordinar. Simt mereu iubirea lui, simt încurajarea lui. La Cluj e un public cunoscător, educat, mă simt extraordinar de fiecare dată când pășesc în sala noastră. De fiecare dată când lupt pentru echipă simt fanii aproape, îi simt pe aceeași direcție cu noi. Ce s-a întâmplat după meciul cu Gran Canaria a fost ceva ireal, n-am mai trăit așa ceva niciodată în carieră! Fanii ne-au întâmplat la aeroport, iar următorul meci acasă a fost unic, mă bucur enorm să trăiesc clipele astea aici”.

*

Emi a terminat, ca întotdeauna, ultimul antrenamentul. A „închis” încă o dată sala de forță. Ne punem la povești în timp ce pe parchet se antrenează o echipă de junioare. Sala „Horia Demian”, cu aerul ei romantic, disipă, cumva, presiunea care există în jurul proiectului „U”-BT. Dar presiunea există: „Ca jucător de baschet, dacă vrei să faci performanță, vei întâlni foarte multe obstacole și vei întâlni foarte multe momente de presiune. Depinde de tine cum alegi să le vezi. Mie, sincer, îmi place cel mai mult atmosfera asta de tensiune, de performanță, pentru că simt că pot să dau tot ce am mai bun în astfel de situații, mă motivează foarte tare, îmi face plăcere să concurez într-un astfel de mediu”.

Când vorbește despre tensiune, Emi evocă imediat câteva dintre momentele-cheie ale sezonului: „Au fost mai multe situații grele, în special în EuroCup. De fiecare dată când am fost conduși și am reușit să întoarcem meciul. Prima revenire spectaculoasă a fost chiar la început, în deplasarea la Slask. În următorul meci, am jucat prelungiri, dar am reușit să câștigăm. Au fost niște rezultate care ne-au dat speranțe și ne-au făcut să credem că, orice s-ar întâmpla, putem să fim acolo, să revenim. Când trăiești realitatea asta pe teren, când o simți pe pielea ta, e foarte greu să mai ai îndoieli. Au fost multe momente în care nu ne-am dat bătuți, ele s-au tot acumulat de-a lungul sezonului, iar rezultatul e ce suntem azi. Avem o mentalitate, n-aș vrea să zic invincibilă, dar, în orice caz, foarte greu de distrus. Chiar în condiții extreme am reușit să câștigăm, am învățat câte ceva din toate momentele-cheie”.

*

Realitatea e că victoriile s-au cam legat la Cluj (și) de la venirea lui Emi Cățe, iar de multe ori principalul „vinovat” a fost chiar Emi Cățe, care are o întreagă colecție de trofee MVP de când îmbracă tricoul alb-negru cu însemnele Universității din inima Ardealului. Pentru Emi, succesul cel mai dulce rămâne, desigur, cel din Spania, cu campioana ediției trecute a EuroCup, Gran Canaria. „Pe lângă miza de a termina pe locul 2 în grupă, pe lângă greutatea în sine a meciului, pe lângă handicapul faptului că nu aveam tot lotul disponibil, pentru mine a fost o ocazie să arăt cu adevărat ceea ce pot într-un sistem în care am crescut, fiind apreciat de oamenii din jur. Tu, ca jucător, te simți cel mai bine atunci când pui osul la treabă și când, prin realizările personale, îți ajuți echipa să câștige”.

Îl rog pe Emi să-și prindă un webcam imaginar pe maieul cu „U” pe piept, cât să refacem ultima fază de pe Grand Canaria Arena. Suntem, chiar acum, în meleul din jurul lui Mihai Silvășan, la ultimul „time out” al meciului: „Faza așa a fost gândită, ca Adam să se ducă acolo, pe coș. I-am spus că trebuie să se ducă foarte puternic, pentru că sunt doar două variante: ori marchează și se termină meciul, ori încerc să fac eu ceva. Dacă el n-a reușit să înscrie coșul victoriei, mi-am făcut eu treaba și am băgat-o în coș”.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by BKT EuroCup (@eurocup)

 

View this post on Instagram

 

A post shared by U-BT Cluj-Napoca (@ubancatransilvania)

„Pentru mine faza asta e un moment foarte important, e genul de obiectiv pentru care lupți, practic, toată cariera. De la 16 ani, muncești ani de zile să devii un jucător profesionist, să găsești un loc bun unde să demonstrezi cine ești. Și-atunci, ăsta e un moment care, cumva, marchează tot drumul și care vine și cu multă încredere pentru ce urmează. Meciul cu Gran Canaria a fost o combinație unică: n-a fost doar coșul victoriei de pe final, a fost meciul bun în întregul său, a fost și întoarcerea de scor. Știm că suntem pe drumul cel bun, dar trebuie să muncim în continuare, pentru că încă n-am realizat nimic, sezonul nu s-a terminat”.

*

Crescut în mediul competitiv de la juniorii lui Real Madrid, unul dintre cluburile iconice ale baschetului european, Emi Cățe știe mai bine ca oricine cât de importantă e echipa în bifarea obiectivelor ambițioase de la Cluj. Nu ezită niciun moment când dă credit vestiarului pentru lungul șir de premiere pozitive din acest sezon: „Și anul trecut am avut un vestiar unit, dornic de performanță. Însă rezultatele de sezonul ăsta ne-au dat niște aripi fantastice. Simțim că suntem toți împreună, suntem verigi într-un lanț care e foarte greu de distrus. Chiar dacă cineva nu e acolo, toți ceilalți luptă pentru el. Avem o chimie nu foarte des întâlnită. Suntem jucători din toate colțurile, unii mai vechi, alții mai noi, e meritul staff-ului tehnic, a viziunii pe care a avut-o și a selecției, că suntem ceea ce suntem acum, foarte uniți și foarte dornici de a face performanță împreună”.

„Chimie” e un cuvânt des folosit la Cluj. Nici Emi Cățe nu se ferește de el. Evocă cu multă emoție întâlnirea de la „U” cu antrenorul Mihai Silvășan ca pe una din întâlnirile revelatorii ale carierei sale: „Mă ajută în fiecare zi, la fiecare antrenament, la fiecare meci. Trage de mine într-un sens foarte bun. E genul de relație care te provoacă să scoți tot ce e mai bun din tine. Este extraordinar să ai aproape un astfel de om, în primul rând, care apoi, pe partea de antrenorat, să fie lângă tine, să te ajute să vezi, în momentele grele, ce ai de făcut. Are un fel de-a fi, un fel de-a vedea lucrurile, un fel de-a vedea baschetul, un fel de-a vedea performanța, creșterea, evoluția jucătorilor și a echipei care simt că îmi este foarte de folos. Îi datorez enorm. E foarte rar ca cineva să îți dorească binele cu adevărat și să pună atât de la el ca tu să reușești ca jucător și ca om. E ceva extraordinar! Pot să spun că el este cel care mi-a relansat cariera și îi datorez enorm de mult. Îi mulțumesc cum nu pot exprima!”.

Frumusețea e în ochii privitorului: felul în care îl vede pe Mihai Silvășan vorbește foarte mult despre felul în care e Emanuel Cățe.

*

E foarte multă bună-creștere în felul în care Emanuel Cățe se raportează la profesie și la viață și-apoi, încă mai mult, prin felul în care pune asta în idei și cuvinte. Se văd aici și cei 16 ani de-acasă, când performanța școlară a fost o condiție ca să poată continua cu baschetul – „părinții mei au fost foarte stricți în privința asta” – se vede și deceniul petrecut în Spania, unde, la fel, școala serioasă s-a îmbinat ani la rând cu antrenamentele dure, de elită.

Pentru un copil care a crescut fără să aibă coș de baschet prin preajma casei, în Bucureștiul primei jumătăți a anilor 2000, și care juca fotbal cu copiii din cartier până să se apuce mai serios de tenis, ascensiunea în baschet a lui Emi e una remarcabilă. „De la 6 la 12 ani, am jucat tenis. Pur întâmplător am ajuns la baschet într-a V-a, când m-am mutat la Colegiul „Gheorghe Lazăr”, unde mulți colegi jucau baschet și unde era o adevărată cultură pentru acest sport. Aveam un teren foarte bun, cu două coșuri, în curtea liceului. Am jucat de distracție cu ei, acolo. Jucam foarte bine, ce-i drept, toți ceilalți îmi veneau maximum până la umăr (râde). În clasa a VI-a, un coleg, cu care și-acum țin legătura, juca baschet la un club de cartier și mi-a zis: „Emi, de ce nu vii și tu la câteva antrenamente?”. Eu eram dornic să merg, tocmai ce renunțasem să mai merg la tenis din cauza distanței foarte mari față de casă. Mi-a plăcut ideea și ăsta a fost primul meu contact cu baschetul. De acolo, am început ușor, ușor, să mă antrenez, să joc, am prins gustul și, pas cu pas, m-am integrat în echipă”. A urmat, imediat, transferul la Dinamo. La doar 14 ani, a fost convocat la lotul național Sub16 pentru un turneu important. Atunci a realizat că baschetul e pe cale să devină destin sau, oricum, ceva foarte serios în viața lui. Sigur, nu ceva mai important ca educația.

*

„Am combinat sportul cu școala până în clasa VIII-a. A fost un an foarte dificil, cu admiterea la liceu, dar m-am descurcat. A fost cumplit de greu să le combin pe ambele, însă a fost un pas extrem de important și mă bucur foarte mult că m-am ținut de școală. Recomand generațiilor tinere să găsească neapărat o soluție să împace sportul cu școala. Mie unuia îmi e imposibil să le văd despărțite. De altfel, chiar pe parcursul carierei te dezvolți în ambele direcții, și pe partea personală, și pe partea de baschet. Nu poți să fii doar un simplu baschetbalist. Nu, niciuna nu merge fără cealaltă!”, explică Emi din proprie experiență.

După turneul Under16, unde a jucat bine, au început să apară primele oferte. A avut ocazia să meargă în America, la „high school”, dar părinții nu erau foarte deschiși; SUA era foarte departe, iar Emi era încă mic. A avut ocazia să joace în țară, la seniori, dar a preferat să mai facă un an de liceu în București, timp în care a continuat cu antrenamente foarte dure. „Apoi, agentul pe care îl am și acum a venit să mă recruteze de acasă, din București, pentru niște probe la Madrid. Așa a început, practic, parcursul meu profesionist”.

Mutarea în Spania avea să fie o schimbare radicală pentru tânărul de numai 16 ani. „Schimbarea a fost bruscă, totală. Nu mai vorbeam română, totul era în spaniolă și engleză. Departe de familie, departe de casă, a trebuit să mă adaptez la o nouă cultură. Cei de la Real Madrid m-au ajutat să mă acomodez foarte repede. Era un sistem extrem de bine pus la punct, foarte profesionist. Programul era la minut, de la 7 dimineața până la 11 noaptea. Era un sistem de cantonament, toți străinii de la Real locuiam acolo. La școală, mergeam alături de colegi spanioli de vârsta noastră. Studiam cot la cot cu unii care nu făceau, ca noi, sport de performanță. Mi-a plăcut foarte mult. Am avut 2 ani foarte grei, cu programul la minut și cu multe meciuri. Am învățat extrem de multe lucruri noi, atunci mi-am schimbat comportamentul, ceva ultra benefic pentru cariera mea. Aplic și azi tot ce am deprins atunci: ce fac cu o zi înainte de meci, cum abordez stilul de antrenament, mentalitatea de meci, stilul de viață, totul…”.

*

„Foarte puțin rezistau la nivelul juniorilor Realului. Era foarte greu, antrenamentele era foarte dure și chiar nu era loc pentru toți”, îmi povestește Emi, care a avut de înfruntat în Spania și etapa extrem de delicată a saltului la o echipă profesionistă după terminarea junioratului. „Cel mai greu pas e ăsta, când treci de la juniori la seniori, mai ales când tu vii dintr-un mediu cu așteptări înalte. A fost o provocare diferită prin alte aspecte, nu neapărat de adaptare, pentru că eram deja acolo, însă e foarte greu să intri într-o echipă de profesioniști și să începi să ai minute din prima. Fiecare luptă pentru minutele lui”.

După 8 sezoane într-un campionat pretențios precum cel spaniol, Emanuel Cățe a venit vestiarul de la Cluj cu o mulțime de învățăminte valoroase. „Cât am stat în Spania, am văzut multe stiluri diferite, multe mentalități diferite. Am încercat să iau tot ce e mai bun din fiecare metodă, astfel încât să fiu eu comod și să reușesc să fac ce mi-am propus. Mă uit la mulți jucători, chiar și în alte sporturi, nu numai la baschet. Mă uit la ceea ce fac cei mai buni. Chiar acum citesc cartea lui LeBron James, care a ieșit de curând. E un om care mă inspiră și prin ceea ce a realizat în afara baschetului, nu doar prin ceea ce a realizat pe teren. Simt că pot să iau de la el și cum gestionează celelalte lucruri din afara baschetului. Până la urmă, baschetul este un joc în care e important să câștigi. Dar poți să înveți din multe experiențe ale unor oameni care câștigă. Să vezi, pur și simplu, cum câștigă sau cum gestionezi un succes”.

Pentru Emi, baschetul e calea de a deveni mai bun în fiecare zi. E mult mai mult decât statisticile de final de meci. E proces, e învățare. „Ceea ce vreau e să învăț. Să văd ce e mai bun în fiecare om. Să văd ce face bine și cum pot să-mi însușesc și eu ceva de acolo. Putem găsi inspirație în orice situație din viață, în orice loc și în orice moment. Dacă vrei să absorbi, dacă îți dorești asta cu adevărat, vei găsi drumul. Îl vei găsi și vei putea merge pe el”. Pentru Emi Cățe și pentru colegii săi din vestiarul de la Cluj, drumul trece, zilele acestea, prin sferturile de finală ale EuroCup, cea mai mare performanță reușită vreodată de o echipă din România.

***

Emanuel Cățe despre…

Presiunea de a fi cel mai bun jucător român

„Nu! Până la urmă, pentru asta muncesc în fiecare zi la antrenamente, ca să am o evoluție cât mai bună. Nu poate fi o presiune când eu îmi doresc asta și când știu că dau tot ce am mai bun pe tren ca să câștigăm. Nu o consider presiune, ci cel mai interesant și cel mai benefic mediu pentru mine”.

Planurile după actualul sezon

„Planul e să terminăm sezonul extraordinar de bine, să continuăm ce am făcut până acum, iar după putem să ne gândim și la alte lucruri. Până atunci, avem foarte multe meciuri, de-abia ne putem gândi la după-masa sau la ziua următoare. Nu ne putem planifica meciurile de peste o săptămână cu X sau cu Y, ci doar ca să fim odihniți și apți a doua zi să o luăm de la capăt.”

Viața după baschet

„Sunt deschis și la alte lucruri. Nu e vorba numai de baschet, e vorba, per total, de viață, e vorba de a fi mai bun în fiecare zi. Ca să fim aici unde suntem și ca să avem performanță, trebuie să facem numeroase eforturi. De exemplu, mie îmi place foarte mult să schiez. Nu am mai fost la schi din clasa a VI-a! După ce termin cu baschetul, mi-ar plăcea să-mi iau o perioadă în care să fac toate lucrurile pe care nu le-am putut face și să mă bucur de o viață fără presiunea ceasului la oră, la minut.”

Fotografii: U-BT Cluj-Napoca

»» Citește mai departe pe Lead.ro despre cum a fost construit succesul clujenilor | Și despre cum s-au trăit pașii mari făcuți în sezoanele precedente (prima parte | a doua parte)