Întrebări și idei după turneul olimpic de tenis. Cu ce rămânem după una dintre cele mai intense săptămâni ale sezonului

Dincolo de toate discuțiile despre locul tenisului în programul olimpic, turneul de la Rio a fost plin de dramatism, de bucurie, de momente de istorie și de neprevăzut. Eliminările succesive ale favoriților 1, apariția complet neașteptată pe scena mare a Monicăi Puig, al doilea aur consecutiv al lui Andy Murray, medaliile obținute de sportive emblematice precum Venus sau Martina Hingis, aurul obținut de Nadal, în condițiile în care participarea sa a fost mult timp incertă. Și, pentru noi, medalia istorică obținută de Florin Mergea și de Horia Tecău. Tragem linie peste turneul olimpic.

Mergea și Tecău câștigă argintul și fac istorie pentru tenisul olimpic românesc

Medaliații cu argint au la tenis o poziție unică; dintre jucătorii urcații pe podium, cei mai amărâți sunt vicecampionii olimpici. Aurul și bronzul sunt euforici pentru că tocmai și-au câștigat finalele, argintul este prins la mijloc, între bucuria câștigării celei de-a doua medalii ca valoare și regretul că au ratat-o pe cea mai prețioasă. Orice-ai ce face, argintul provoacă sentimente amestecate. Însă în contextul tenisului și sportului românesc, argintul pe care l-a adus perechea Mergea/Tecău merită sărbătorit înainte de a fi cârcotit: este prima medalie olimpică la tenis și una dintre puținele câștigate până acum de delegația României. Celor care regretă aurul le atragem atenția că puteau foarte bine să piardă acel meci pe muche cu Melo/Soares din sferturi și să nici nu ajungă la zona medaliilor. Acest argint a fost obținut la capătul unui turneu greu, în care ai noștri au trecut prin meciuri strânse, cu adversari foarte dificili, culminând cu finala, unde s-au trezit în fața lui Nadal. Să nu uităm că dublul la JO e diferit decât la turneele din circuit pentru că obligă jucătorii să formeze echipe din scurt cu alți conaționali. Horia și Florin au jucat periodic împreună de-a lungul anilor, dar sudarea unei echipe are nevoie de timp, iar ei au avut doar câteva săptămâni de antrenamente și meciuri oficiale împreună de-a lungul anului. Asta e situația și e la fel pentru toți jucătorii, dar puțin context nu strică. De aceea, privind în context, cred că satisfacția acestei medalii depășește regretele: au fost motivați și dedicați și au jucat la nivel foarte ridicat tot turneul, inclusiv în finală. Au făcut o reclamă nemaipomenită tenisului românesc, și-au atras multe laude și chiar dacă ultimii metri ai parcursului lor nu au fost cum ne-am fi dorit, au pierdut într-un meci epic, care ne-a lăsat pe mulți cu un gol în stomac, contra unei echipe care-l cuprinde pe Nadal, om care cu asta se ocupă, câștigă din situații cvasi-imposibile. Acum, Florin și Horia se vor trezi, probabil, în fața unei alte decizii importante: ce să facă cu acest succes. Adică își vor da șansa să joace împreună full-time sau vor continua în formule diferite?