Ionuț Stroe, MTS: „Momentul reluării competițiilor încă nu a sosit. Organizatorii și cluburile vor trebui să găsească resursele financiare pentru testarea sportivilor”
Lead.ro 23 aprilie 2020Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe (mai sus, alături de Marius Urzică), a susținut joi o conferință video în care a vorbit despre posibilitatea reluării competițiilor sportive în România, despre testarea sportivilor, dar și despre suspendarea Campionatului Mondial de Handbal Tineret, care urma să aibă loc între 1-13 iulie la București, deși nici FRH, nici IHF nu au făcut niciun anunț în acest sens.
Iată ideile principale:
Despre reluarea competițiilor
Momentul reluării competițiilor încă nu a sosit. Când va sosi, va fi clar explicat de legi, de ordonanțe, de un cadru legislativ care să permită și să descrie modul și rigorile în care se vor desfășura aceste competiții. Luna iunie este, din punctul meu de vedere, un moment în care s-ar putea realiza acest lucru, dar e prematur să stabilim o dată sau o lună exactă. Ar fi un gest hazardat pentru un ministru. Dar sunt în discuții cu Ministerul Sănătății de ceva vreme, avem studii medicale, lucrăm la un plan concret de măsuri pentru relansarea sportului, dar trebuie s-o facem în mod gradual și foarte atent. Aceste reguli și măsuri vor fi bine definite și vor veni la momentul oportun. Contează foarte mult ca evoluția acestei epidemii să fie una care să ne permită să putem relua activitățile sportive. Iar când vor fi reluate, cu siguranță spectatorii vor mai avea de așteptat.
Prioritatea pentru societate e sănătatea tuturor celor implicați în sport. Și eu îmi doresc reluarea activităților sportive, și nu numai, a tuturor activităților pe care le aveam înainte de această criză, dar prioritatea absolută e siguranța publică și sănătatea publică.
Relansarea trebuie făcută gradual, după niște reguli clare și bine definite în legi. În niciun caz sub presiunea anumitor entități sau competiții care au fost blocate sau suspendate de această criză. Momentul reluării încă nu a sosit, dar îl putem pregăti din timp, ca să avem un plan concret.
Despre organizarea de competiții în România
Guvernul României, prin MTS, sprijină organizarea de către România a Campionatului Mondial de Rugby U20, eșalonul de elită, pentru ediția 2020. Am depus în mod oficial candidatura.
Ne-am arătat intențiile foarte clar de a organiza mai multe competiții de nivel înalt și înainte de această pandemie, când bugetul Ministreului Tineretului și Sportului a fost suplimentat cu 7 milioane de lei pentru organizarea Campionatului Mondial de Handbal Feminin de Tineret din 2020 de la București. Din păcate, pandemia de coronavirus a suspendat această competiție.
Într-un interviu acordat Agerpress, Ionuţ Stroe a revenit ulterior cu clarificări despre organizarea Mondialului de Handbal feminin tineret: „Guvernul României, prin Ministerul Tineretului şi Sportului, sprijină în continuare organizarea la Bucureşti a Campionatul Mondial de handbal feminin Under-20. Ăsta e şi motivul pentru care am alocat 7 milioane de lei pentru organizarea acestei competiţii din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia primului ministru. Dar din păcate, demersurile noastre de a afla intenţiile Federaţiei Internaţionale de Handbal privind această competiţie în condiţiile pandemiei de coronavirus au rămas fără răspuns. Nu avem până acum nicio comunicare oficială de la dânşii, aşa cum am avut cu alte federaţii sau entităţi alături de care urma să organizăm competiţii. Noi aşteptăm în continuare atât din partea Federaţiei Române de Handbal, cât şi din partea Federaţiei Internaţionale de Handbal o comunicare oficială pentru a şti ce se întâmplă cu această competiţie, când se desfăşoară sau ce se întâmplă cu ea. Nu ne-au spus dacă se mai ţine, când se mai ţine, nimic. Ce vreau eu să spun este că e cert pentru toată lumea că e practic imposibil să se desfăşoare Campionatul Mondial la data la care era programat, în această situaţie dificilă în care ne aflăm toţi.”
Despre reluarea antrenamentelor
Riscurile de infectare sunt similare celor din întreaga societate, sportul nu e exceptat de această pandemie, mai mult, studiile arată foarte clar că sportivii care practică aceste antrenamente de intensitate ridicată sunt în general mai susceptibili la infecții și la a contacta acest virus. Asta cu atât mai mult ne pune în gardă și ne face să fim extrem de prudenți în a demara și a stabili cadrul în care pot fi repornite aceste pregătiri și competiții.
Orice formă de antrenament colectivă e limitată pentru o perioadă. Eu nu încurajez aceste antrenamente, fără a avea expertiza, acordul și un cadru oferit de epidemiologi, de Ministerul Sănătății, de Ministerul de Interne. Sporturile de echipă vor avea un regim destul de riguros în care vor fi descrise antrenamentele. Într-o fază incipientă se va lucra foarte mult individual, probabil undeva la 10 zile, după care gradual vor intra în antrenamente cu mai mulți participanți. Dar asta când va fi momentul, vom oferi public toate aceste detalii.
Competițiile de copii și juniori reprezintă o categorie foarte vulnerabilă. Până la competițiile copiilor, trebuie să ne gândim că ele trebuie să fie precedate de antrenamente, trebuie să fie mult mai riguros controlate. În urma discuțiilor cu Ministrul Sănătății, aceste competiții vor începe după competițiile de seniori. Să vedem întâi cum gestionăm competițiilor de seniori, pentru care există o masivă așteptare publică, iar cele mai eficiente condiții vor fi împrumutate și competițiilor de juniori, dacă lucrurile se vor liniști în această țară.
Despre revenirea în bazele sportive
Există diferențe între sportul invidiual și cel de echipă. Contează modul gradual în care vom face revenirea în bazele sportive. În aceste momente încercăm să definim ce înseamnă pregătire centralizată după regulile epidemiologice actuale. Aceste baze trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a putea găzdui sportivii după 15 mai, pentru că trebuie să ne dea posibilitatea unei izolări compacte a tuturor celor care participă, nu doar staff tehnic, sportivi, ci și personal auxiliar, oameni care deservesc cluburile, care fac curat, care gătesc, șamd. Avem modele la care lucrăm și vom veni la momentul potrivit cu aceste detalii. Nu vreau să ofer o dată, este prematur.
Despre sportivii din programul olimpic
Am un dialog permanent cu COSR, vă pot asigura că sportivii din loturile olimpice se pregătesc continuu, în momentul de față sunt acasă. Sunt monitorizați și de antrenori, și de Comisia Tehnică COSR. Federațiile știu cum să-și organizeze pregătirea, e suficient timp până anul viitor, când s-au amânat Jocurile Olimpice, să-și pregătească sportivii și să-și facă noi planuri de activitate.
Despre impactul financiar asupra sportului românesc
Efectele crizei în sport în momentul de față nu pot fi estimate cu exactitate. Vorbeam acum două zile cu omologii din UE, și ei miniștri ai sportului, pentru că și ei încearcă să evalueze acest impact negativ și să găsească cele mai adecvate soluții de redresare a sportului. S-au luat măsuri de sprijin al sportivilor, de susținerea contractelor acestora, am oferit 75% din salariul mediu pe economie tuturor celor care și-au suspendat activitatea sau amânarea plății serviciilor, chiriilor. Măsurile vor fi completate ca urmare a evaluării acestui impact financiar. Mai avem ceva de așteptat, vom avea un plan de lucru pentru sport care trebuie să includă ca axă prioritatră acest impact al crizei și strategia de redresare ulterioară.
Despre finanțarea sportului
Orice societate sănătoasă trebuie să facă o prioritizare, iar în momentul de față, prioritatea este lupta împotriva coronavirusului. Deci în momentul de față, ne luptăm cu limitarea efectelor negative ale acestei crize și e evident că determină o prioritizare a cheltuielilor, deci finanțarea sportului este afectată.
La fel cum noi ne-am oferit, la nivel guvernamental, să susținem sportivii, și autoritățile locale pot să facă acest lucru. Poate nu la cotele la care finanțau sportul înainte, dar la un nivel care să asigure traversarea acestei perioade dificile. Nu va mai exista același entuziasm, sunt sigur de acest lucru, și autoritățile locale au cheltuielile lor, dar nu cred că sportul va fi abandonat.
Despre testarea sportivilor
Orice fel de pregătire și competiție nu va demara fără o testare, care probabil se va repeta. Toate stagiile de pregătire vor debuta cu această testare, periodic va fi reluată și va fi o condiție pentru desfășurarea acestor pregătiri și competiții. Oriunde în lume se va întâmpla acest lucru.
Organizatorii de competiții și cluburile vor trebui să găsească resursele financiare pentru a susține aceste testări. Capacitatea noastră de testare e redusă, vedeți că nu putem testa zilnic toți medicii din spitale. Ce este prioritar în societatea în care trăim? Cheltuieli care se fac pentru testarea medicilor și a cadrelor care sunt în prima linie sau testarea generală a sportivilor?
Un sportiv infectat pune în pericol și blochează întreaga competiție. De asta, măsurile sunt drastice și trebuie să punem sănătatea sportivilor înaintea oricăror motive care țin de competiții, trofee, medalii, performanțe, audiențe.
Despre pregătirile pentru EURO2020
Romania e capabilă să termine stadionele pentru EURO2020, organizat în 2021. Va fi o mândrie pentru România să aibă o infrastructură sportivă la cote europene. Anul acesta sunt sigur că putem inaugura stadionul Ghencea și Arcul de Triumf, iar la anul urmează și stadionul Giulești.
EURO2020 e un eveniment de interes național pentru România, ne-am oferit în mod oficial să găzduim mai multe meciuri ale turneului final, în condițiile în care anumite state s-ar putea să aibă dificultăți în a-și onora angajamentul. S-au deblocat toate lucrările și în zona infrastructurii de transport, adică linia ferată dintre Otopeni și Gara de Nord, la fel modernizarea aeroportului Băneasa, care va primi delegațiile oficiale.
Foto: Paul Georgescu/SPORT PICTURES