„The Lion in Winter‟: după două lecții predate de Man City în cinci zile, Wenger nu poate decât să se plece în fața lui Pep Guardiola
Danny Coposescu 2 martie 2018Înainte de finala Cupei Ligii de duminică, presa engleză a plecat la vânătoare. Armați cu o paralelă facilă între impactul pe care-l avea Arsène Wenger asupra fotbalului englez la sfârșitul anilor ’90 și actuala „revoluție‟ instigată de Guardiola, întrebările s-au scris singure. A ridicat antrenorul catalan ștacheta în domeniul său?
„Nu,‟ a răspuns previzibil Wenger. Dar ceea ce-a urmat n-a fost o disertație despre principiile vechi pe care Pep le-a reinterpretat de-a lungul carierei (evoluție, deci, nu revoluție), cum te-ai aștepta poate de la un om care era poreclit „profesorul‟. În loc de asta, francezul a reprodus aproape perfect pseudo-argumentele celor care l-au declarat pe Guardiola un șarlatan chiar de la primul punct pierdut în Anglia. „Dacă te uiți la Barcelona, e și astăzi cea mai bună echipă din lume. Jocul modern s-a schimbat, cei mai buni jucători sunt recrutați de un număr mic de cluburi.‟
Hai să nu ne legăm de faptul că Arsenal putea și poate fi unul dintre acele cluburi, căci are măcar resursele să fie. Mai relevant e că Man City i-a servit antiteza cu vârf și-ndesat în ultimele cinci zile. Da, Barcelona e în continuare acolo sus, unde a lăsat Guardiola ștacheta. Dar sezonul ăsta, la fel e și noua sa formație.
Man City’s 3-0 victory over Arsenal was their biggest away win against the Gunners in #PL history#ARSMCI pic.twitter.com/CyKmhQnKt9
— Premier League (@premierleague) March 1, 2018
Arsenal 0-3 Man City
Scorul o fi fost același ca duminică, la fel și excelența oaspeților – poate chiar mai devastatoare – dar pentru fanii lui Arsenal, paharul s-a umplut: nu viscolul apocaliptic, nu ora sau ziua inoportună a meciului au lăsat o treime din stadion gol. Se spune că opusul iubirii nu e ura, ci indiferența. După atâția ani de proteste și bannere, crize televizate și canele de Youtube dedicate nemulțumirii față de status quo, se pare că n-a mai rămas nimic în afară de apatie decepționată.
People who are saying that the Emirates is empty “because of the cold”, the Man City end is completely packed.
Can’t be more than 25,000 in here and that’s being generous. pic.twitter.com/1I8ay7qgHE
— Andrew (@PR_WhoRu) March 1, 2018
Oricât de multe îi datorează clubul ăsta lui Wenger, e greu să nu-i înțelegi, măcar într-o măsură, pe cei care-au stat acasă de la început sau și-au curmat suferința la pauză. S-o vezi pe City cum te învârte ca un titirez pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână trece de datoria fidelității. În 45 de minute, cei doi Silva, Bernardo și David, alături de implacabilul Leroy Sane și-au organizat propria paradă tocmai pe Emirates. Mai lipsea doar trofeul câștigat weekendul trecut, plus o gardă de onoare din partea adversarilor.
Arsenal s-a luptat mai vânjos de data asta – a ratat și un penalti la începutul reprizei secunde – dar zbaterea nu a fost mai puțin quijotică. În loc de morile de vânt, marcajele albastre de pe teren, aplicate în caz de zăpadă, au fost cadrul simbolic pentru dominația lui City. Parcă e ceva și mai zdrobitor în faptul că jucătorii lui Guardiola n-au avut nevoie de mai multe șuturi sau de o posesie obsesivă, ci pur și simplu au făcut totul mai bine, mai repede, mai eficace. Gazdele ar fi putut probabil să studieze și o oră fițuicile lui Pep, purtate de vânt pe gazon la un moment dat, fără să găsească un răspuns.
„Am văzut o echipă de top,‟ a spus Wenger la final. Cam aceeași idee pe care-o evoca și înaintea primei întâlniri, exprimată atunci mai puțin direct. Nici mesajul general nu s-a schimbat: „Am încredere absolută că pot să schimb cursul lucrurilor, așa cum am mai făcut-o.‟
WATCH: Arsene Wenger felt that @ManCity took advantage of @Arsenal's lack of confidence at The Emirates Stadium.
Watch Arsene Wenger's post-match assessment in full here: https://t.co/JuGSpl7x9m pic.twitter.com/XKnGJDPLWh
— Sky Sports PL (@SkySportsPL) March 1, 2018
Iată leul în iarnă. Ca în filmul clasic despre apusul domniei lui Henry al II-lea, vedem cum făuritorul unei epoci se agață de certitudini dispărute dincolo de orizont. Un rege care-și dorește cu orice preț să decidă singur asupra viitorului în care se îndreaptă tărâmurile sale, chiar și cu prețul destrămării muncii de o viață. În „The Lion in Winter‟, Henry își eliberează fiul răzvrătit, deși știe prea bine că viitorul Richard Inimă de Leu îi va veni de hac.
Wenger n-a fost nici el vreodată necruțător și poate că ăsta-i ingredientul care lipsește pentru o dinastie de succes. Nu asta ne-a învățat „revoluția permanentă‟ a lui Alex Ferguson la United? În orice caz, pretendenții își ascut cuțitele.
Thierry Henry as Arsenal's next manager?
Apparently he'd be interested.
It's the gossip????️????https://t.co/asJ7F92EUU pic.twitter.com/TJrYRgyida
— BBC Sport (@BBCSport) February 26, 2018
