Lucescu versus Lucescu: „Il Luce” își seduce din nou marii rivali și se așază, la 75 de ani, față în față cu propria legendă

La 75 de ani, după o viață de performanță la cel mai înalt nivel, în care primul „an sabatic” a venit, forțat, nu dorit, la 74 de ani, cu vitrina plină de trofee și diplome, cu zeci de milioane de euro în conturi, cu fiul performând și el, fiind străbunic deja, la propriu, nu la figurat, cu inima slăbită după o operație, acum câțiva ani, Mircea Lucescu – căci nu putea fi vorba decât despre el – se află în fața uneia dintre cele mai mari provocări ale vieții sale.

Lucescu a decis să revină în antrenorat, și nu oriunde, nu la vreo „sinecură”, la o echipă sau într-o ligă în care titlul se câștigă prin simpla semnare a condicii, nu la vreun club exotic, fără tradiție și, implicit, fără presiunea performanței: nu, a ales să antreneze cea mai dură rivală din istoria sa de manager, pe Dinamo Kiev, ghimpele din coasta Shaktar-ului pe care l-a inventat și l-a dus pe culmile gloriei vreme de mai bine de un deceniu.

Curată nebunie! Și nu pentru că fanii de la Kiev s-au revoltat și i-au cerut imediat și violent socoteală finanțatorului Igor Surkis, ci pentru că Mircea Lucescu se luptă, de data asta, cu propria-i și gigantica legendă. La 75 de ani, după experiențele neconcludente din ultimii patru ani – pe undeva justificabile, iar nea Mircea are faima de mare maestru al justificărilor – la Zenit și la echipa națională a Turciei, Lucescu senior și-a semnat singur, pe cecul de 3 milioane de euro, condamnarea la succes. Altă variantă, de data aceasta, chiar nu există!

Nu mai are 57 de ani să schimbe, așa, din ambiție, Galatasaray-ul pe Beșiktaș. Nu mai are 59 de ani să-și permită un proiect pe 12 sezoane precum cel care a pus Shaktar-ul pe harta fotbalului mare din Europa. Are jumătate de an să-și câștige altă jumătate de an. Și tot așa.

Mircea Lucescu – FC Dynamo Kyiv head coach

FC Dynamo Kyiv new head coach is Romanian specialist Mircea Lucescu.

He’s signed two-year contract with the club. pic.twitter.com/y2hJynaVe0

— FC Dynamo English (@dynamokyiven) July 23, 2020

Picture Arsene Wenger taking over at Spurs or Alex Ferguson at Liverpool…

That’s actually the magnitude in a Ukrainian context of Mircea Lucescu’s appointment at Dynamo Kyiv today 🤯 pic.twitter.com/aMBB7MBk9X

— Zorya Londonsk (@ZoryaLondonsk) July 23, 2020

Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev, și cea mai facilă lectură a știrii e că „Il Luce” nu se dezminte și că, de dragul – poate – al gloriei, dar sigur al banilor, își calcă din nou pe inimă. Nu e prima, nici a doua oară, când Mircea Lucescu trece de la o rivală la alta. A antrenat pe Dinamo, apoi pe Rapid. A antrenat pe Galata, apoi pe Beșiktaș, trece acum de la Donețk la Kiev. „Întâmplarea” că a luat titlul și cu Dinamo, și cu Rapid, și cu Galata, și cu Beșiktaș nu face decât să pună și mai multă presiune pe tehnicianul român: va reuși să ia titlul cu două rivale de moarte și în Ucraina?

Dar opțiunea lui Mircea Lucescu trece de anectodica ambiției de a mai câștiga cu orice preț încă un contract bănos. Dacă voia banii cu orice preț, putea alege opțiuni infinit mai facile. Realitatea e că – iar a treia probă ar trebui să fie, de-acum, suficientă – în lunga sa carieră, atât de lungă că s-a întâlnit în meciuri directe cu propriul fiu, Mircea Lucescu și-a câștigat o reputație atât de puternică, încât până și cei mai înverșunați inamici și l-au dorit în propria echipă. Rapidiștii au luat un dinamovist de-o viață, Beșiktaș a luat un om asociat cu Galata magică a lui Hagi și Popescu, Dinamo Kiev și l-a dorit pe omul care, în 12 ani, i-a luat 8 titluri. Să te iubească, mereu, cei mai duri concurenți, iată un „trofeu” mai prețios decât cele 35 de titluri și cupe câștigate, ca antrenor, din 1989 încoace.

Cu un orgoliu pe măsura curajului de-a dreptul nebunesc, Mircea Lucescu a șocat adesea cu alegerile sale. Ultima sa decizie, cea de a conduce Kievul împotriva Donețk-ului, ne relevă, de fapt, că marea sa luptă de-o viață a fost lupta cu el însuși. Pentru că Lucescu nu luptă, acum, cu echipa antrenată de Luis Castro și finanțată de bunul său prieten Rinat Akhmetov, ci cu propriul record de 8 titluri.

E greu să-l înțelegi pe Mircea Lucescu, chiar dacă pasiunea „cardiacului” care nu se poate rupe de banca tehnică nici la 75 de ani nu are cum să nu te impresioneze. Dar, încă mai impresionant e curajul de a se arunca în provocări precum cea la care s-a înhămat acum, alegând pe Dinamo după Shaktar.

Din 1963, de când a îmbrăcat prima oară tricoul alb-roșu al lui Dinamo, fotbalul s-a schimbat de o mie de ori. Am ajuns la tricouri personalizate, la pasa cu piciorul intrezisă spre portar, de la „gol de aur” la „fără gol de aur”, la VAR și cinci schimbări „post-pandemice”. Numai el, Mircea Lucescu, nu s-a schimbat mai deloc în 60 de ani. E același fanatic, obsedat de muncă mai rău ca un corporatist fixist, „fără viață”.

Bunic și străbunic fericit, tată mândru de succesele recente și remarcabile ale lui Răzvan, Mircea Lucescu nu poate sta, nici în ruptul capului, departe de gazon nici la cei 75 de ani pe care îi va împlini pe 29 iulie. Nu există vârstă ideală să te înfrunți, de-a dreptul, pe bune, pe tine însuți. Dacă trecem peste glumele facile de tribuna 0 și peste încrâncenările și radicalismele de peluză, asta ne învață, de fapt, Mircea Lucescu prin „nebunia” de a semna cu Dinamo Kiev.

Foto: Mircea Roșca, Sport Pictures