Lukaku face 1-0 pentru Mourinho în primul duel cu Guardiola din sezonul ăsta, Morata îşi face bagajele pentru Londra şi Cupa Africii se joacă de acum în iulie
Danny Coposescu 21 iulie 201785 de milioane de euro nu mai pare aşa de mult în economia fotbalului european. Cu siguranţă nu în Premier League, unde abilitatea de a face câteva duble pare să-ţi ridice cota de piaţă peste suma marelui premiu oferit de loteria naţională.
Pentru 85 de milioane, te aştepţi totuşi la o garanţie de goluri. Asta e exact ce i-a lipsit cel mai mult lui Manchester United sezonul trecut. Cel puţin pentru început, venirea lui Romelu Lukaku pare să fi remediat problema.
Manchester Derby în Texas
Stadionul NRG din Houston ne-a oferit priveliştea bizară a peste 65.000 de mii de tricouri roşii şi azure amestecate în tribune. Cam aşa arată un derby local jucat la mii de kilometri depărtare de căminul său, unde suporterii adverşi trebuie separaţi de câteva şiruri sănătoase formate din stewarzi.
Asta nu înseamnă că atmosfera nu a fost chiar impresionantă. Fanii americani ai lui City şi United sunt acuzaţi adesea de „glory hunting“, susţinerea facilă a unor super-cluburi care colecţionează trofee ca pe nişte timbre, dar e evident că emoţiile pe care le simt faţă de cele două echipe sunt sincere. Fiecare şansă a fost însoţită de un vuiet general din partea unor oameni care apucă foarte rar să-şi vadă eroii pe viu.
An epic entry in honor of #ACityUnited! #nrgstadium #acityunited #mancity #ManU #manchesterderby pic.twitter.com/dKwuh1bkAG
— NRG Park (@NRGParkFan) July 21, 2017
Şi pe teren, calitatea jocului nu a semănat a amical. Chiar dacă majoritatea jucătorilor nu au nicio legătură cu Manchester în afară de cluburile la care joacă, seriozitatea cu care au tratat meciul arată că au înţeles foarte bine ce înseamnă rivalitatea asta. Cuvintele căpitanului lui City, Vincent Kompany, sunt o dovadă bună: „Soţia mea e din Manchester, e fană Man City, dar familia ei e împărţită între roşu şi albastru. Când mergem la masa de Crăciun, câteodată sunt probleme. Asta înseamnă derby-ul ăsta.“ Deci globalizarea nu funcţionează într-o singură direcţie.
Până la urmă, cei în roşu au avut câştig de cauză la Texas. Lukaku a profitat de o plimbare inoportună a noului portar de la City, Ederson, şi a marcat în poarta goală. Rashford a stabilit scorul final de 2-0 şi United chiar arată bine înainte de startul Premier League din august.
Romelu Lukaku's goal against Man City last night. pic.twitter.com/9NZsOJD2Wq
— Football__Tweet (@Football__Tweet) July 21, 2017
Guardiola a avut şi el de ce să se bucure, după debutul impresionant al tânărului de 17 ani, Phil Foden, unul din cele mai promiţătoare produse ale academiei de juniori. „Prestaţia lui a fost la alt nivel. Iubeşte clubul, e fan City. E un dar.“
Morata se pregăteşte să-i preia mantia lui Costa
Telenovela Diego Costa e aproape să ia sfârşit. Se pare că atacantul va reveni la Atletico Madrid, chiar dacă asta înseamnă că nu va putea juca decât din ianuarie, din cauza interdicţiei la transferuri impusă de FIFA.
În locul lui va veni Alvaro Morata şi suma despre care se vorbeşte e de 65 de milioane de eruo. Deci cu „doar“ şase mai mult decât a costat-o Kyle Walker pe Man City, ceea ce în lumea Premier League înseamnă un chilipir.
Alvaro Morata is set to become the most expensive Spanish player of all-time ? pic.twitter.com/jf0RYPZKgV
— B/R Football (@brfootball) July 20, 2017
Morata joacă la cel mai înalt nivel (şi cele mai bune cluburi) de atâta vreme încât e greu să-ţi aminteşti că are doar 24 de ani. Are deja trei finale de Champions League în palmares, experienţă pe toată planurile fotbalului european şi tot timpul din lume pentru a progresa în continuare. În sensul ăsta, ar fi exact transferul care să-l potolească pe Conte. După aproape 150 de milioane cheltuite în câteva săptămâni, ai zice că ar fi şi cazul.
Schimbare în calendarul fotbalului
Undeva în sediul lor secret (probabil adânc într-un vulcan), liga agenţilor din fotbal a deschis azi sticle de şampanie şi a râs machiavelic la unison. Asta după ce Confederaţia Africană de Fotbal a hotărât jucarea Cupei Africii pe Naţiuni în vară de acum încolo. Următorul turneu, găzduit de Camerun în 2019, va avea loc în iunie şi iulie şi va include 24 de echipe, în loc de 16.
Care-i legătura cu agenţii? Ne explică chiar Papa Agyemang, un membru al meseriei: „Îmi va face munca mult mai uşoară. Cluburile foloseau [competiţia] ca o scuză pentru a nu aduce jucători africani. Vor deveni mai atractivi acum că echipele nu se vor mai gândi că-i pierd o dată la doi ani.“
Good news for managers across Europe.
The Africa Cup of Nations is being moved to June and July.
Full story ➡️ https://t.co/O1y0w1ipKF pic.twitter.com/U47QVTW00Y
— BBC Sport (@BBCSport) July 20, 2017
Deci agenţii nu sunt singurii care sărbătoresc schimbarea asta. Cluburile europene, mai ales cele din Anglia, care nu are pauză de iarnă, nu vor mai fi lipsite de oameni cheie în atât de vitalul mijloc al sezonului. Nimeni nu e mai fericit ca Jürgen Klopp, a cărui echipă s-a prăbuşit exact în perioada în care Sadio Mane juca pentru Senegal la Cupa Africii: „E fantastic. Când l-a adus pe Mo Salah, mă gândeam deja – Dumnezeule, într-un an-jumate îi pierdem pe amândoi iarna. Dar acum, nu se mai întâmpla asta, deci avem doi jucători în plus. Asta e foarte bine.“
Rămâne de văzut dacă e foarte bine şi pentru fotbaliştii africani. Nu e tocmai controversat să spui că în Africa e cam cald. Dacă un stat din jumătatea de nord a continentului găzduieşte competiţia, temperaturile pot ajunge la înălţimi periculoase în acea perioadă. Sau cel puţin va ploua într-un fel care face vremea din Anglia să pară un picnic, cum e cazul în Camerun pe timpul ăsta.
Olandezele îşi continuă marşul, Scoţia n-are parte de noroc contra Angliei nici la feminin
Penaltiul lui Sherida Spitse, contra Danemarcei, a trimis gazdele olandeze în sferturile Europeanului feminin. Peste 10.000 de oameni aproape că au umplut stadionul Spartei Rotterdam pentru meciul decisiv care le mai lasă încă danezelor o şansă să meargă mai departe.
Marea surpriză a fost victoria Belgiei cu 2-0 în faţa dublei campioane europene Norvegia, care se vede eliminată încă din grupe. Nu la fel de neobişnuită a fost victoria de ieri a Angliei contra eternei rivale scoţiene. Scorul de 6-0 sună dur, dar Scoţia e la primul turneu final din istoria naţionalei feminine.
Diseară se joacă Suedia – Rusia şi Germania – Italia, un meci complicat pentru italience, care au nevoie de punte după eşecul din primul meci cu Rusia.
Tonight's Group B matches… ???
Who are you backing? ?
Where to watch #WEURO2017 ? https://t.co/zRVS6p5LNg pic.twitter.com/D2ME0UXjWZ
— UEFA Women's EURO (@UEFAWomensEURO) July 21, 2017
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni