Ultima etapă din FA Cup lasă loc pentru o întrebare: Care e miza celei mai vechi competiţii de fotbal din lume?

În 1973, BBC producea un documentar despre finala cupei Angliei, FA Cup. „Meanwhile, back in Sunderland‟, regizat de Leslie Barrett, se concentra pe oraşul din nord-estul ţării, înainte şi după meciul cu Leeds United din ultimul act al competiţiei. Filmul prezintă nişte imagini aproape de nerecunoscut pentru un suporter contemporan. Dincolo de faptul că au trecut peste patru decenii de atunci şi întreaga lume, nu doar cea fotbalistică, s-a schimbat considerabil, se vede încă de la început că FA Cup avea cu totul alt statut în acele timpuri.

Sunderland era o echipă mică în 1973 (tot mică e și în 2016). Leeds United, condusă de legendarul antrenor Don Revie, era de departe marea favorită. Când mijlocaşul Ian Porterfield marca pe Wembley ceea ce avea să fie golul victoriei pentru Sunderland, camerele plasate pe străzile şi în casele orăşelului industrial suprindeau un extaz pe care astăzi probabil îl mai vezi numai în finalele Champions League. Străzile, pustii ca într-un oraş fantomă până în acel moment, explodează într-un valmeş de culoare, zgomot şi cântece. Lacrimi de bucurie se preling pe feţele suporterilor, decoraţi din cap până-n picioare în roşu şi alb. O anecdotă spune că în ziua finalei era imposibil să mai găseşti o bucată de material în culorile echipei în vreun magazin din Sunderland.

Un suporter descrie apoi ce a însemnat succesul din FA Cup pentru locuitorii din Sunderland: „Oraşul a fost adus înapoi la viaţă‟. Cuvinte şi momente ca astea sunt motivul pentru care finala FA Cup era considerată echivalentul Super Bowl-ului american. O ocazie pentru familii şi oraşe întregi să trăiască împreună un eveniment special.

Un salt de 26 de ani până în 1999 pune în contrast aproape dureros atitudinea fotbalului modern din Anglia faţă de cupa Angliei. În acel an, campioana Manchester United lua o decizie fără precedent. Echipa lui Alex Ferguson renunţa la FA Cup, cu susţinerea Asociaţiei de Fotbal, pentru a putea să joace în primul Campionat Mondial al Cluburilor, în Brazilia. Man Utd avea un program infernal şi Asociaţia o încuraja să spună pas celei mai vechi competiţii de fotbal din lume pentru a creşte profilul fotbalului englez – Anglia concura atunci pentru dreptul de a găzdui Cupa Mondială din 2010. Mulţi spun că FA Cup nu şi-a mai revenit după acel moment. Că prestigiul competiţiei a fost pătat permanent.

Zilele trecute s-au jucat meciurile rundei a patra a FA Cup. Surprize nu prea au fost: Man United, Tottenham, Arsenal, Man City şi Chelsea au trecut fără mari emoţii de adversarele lor, majoritatea din ligile inferioare. Or, parte din farmecul, din romantismul cupei a fost senzaţia că orice David poate învinge un Goliat, cum s-a întâmplat şi în 1973. Dar astfel de miracole devin din ce în ce mai greu de repetat. Diferenţele financiare dintre cluburi sunt mai mari astăzi decât au fost vreodată, şi un Chelsea 2-4 Bradford City ca cel de sezonul trecut e mai degrabă un accident decât o posibilitate reală.

Asta nu înseamnă că azi nu se mai petrec surprize, ci doar că surprizele nu prea mai au miza de altădată. Și asta pentru că echipele mari au luat exemplul lui Man Utd şi au început să pună din ce în ce mai puţină greutate pe FA Cup. E mult spus că nu le pasă dacă o câştigă sau nu, dar comparată cu competiţii ca Premier League sau Champions League, Cupa Anglie pur şi simplu nu mai are cum să fie o prioritate.

Și dacă echipele mari nu mai iau cupa în serios, asta înseamnă că nici echipele mici nu mai pot face din FA Cup prilej de sărbătoare generală. Pentru că una este să elimini prima echipă a lui United, o echipă care-și dorește cu orice preț trofeul, și alta este să elimini echipa de rezerve într-un meci în care antrenorul este mai preocupat să-și odihnească și protejeze vedetele decât de rezultatul final.

Apoi, chiar și echipele mici au obiective mai importante: supravieţuirea în cea mai bogată ligă din lume e prioritară, și orice meci în plus apare ca o inconvenienţă, nu ca o şansă de a câştiga ceva. Excepții, desigur, există. Dar tendința e clară: miza FA Cup dispare. Și dispare, spun unii, prin concursul Asociaţiei. Excelentul blog twohundredpercent.net argumentează că autorităţile din fotbalul britanic sunt hotărâte să devalorifice ceea ce era până nu foarte de mult cea mai prestigioasă competiţie din ţară. Suporterii sunt neglijaţi prin programarea meciurilor la ore nerezonabile, iar calendarul – aglomerat peste măsură – nu lasă antrenorilor altă soluție decât să trimită o echipă slăbită pe teren. Asta dacă nu cumva vor să-şi epuizeze complet lotul.

Jürgen Klopp a trebuit să facă 11 schimbări în echipă pentru meciul din runda trecută cu Exeter, 2-2. Magia Cupei, aşa cum este comercializată adesea de către televiziuni, nu l-a prea atins atunci pe german, indignat de ideea că meciul a trebuit rejucat după acel egal: „Nu-mi vine să cred că trebuie să mai jucăm un meci acum”, spunea Klopp, pe care-l o nouă rejucare după ce rezervele lui nu au reușit să treacă, sâmbătă, de West Ham. Numai pentru echipele mici, ca Exeter, care joacă în liga a patra, ocazia rămâne una cu totul şi cu totul specială. Cu atât mai mult cu cât estimările spuneau că rejucarea de pe Anfield (3-0 pentru Liverpool) a adus micului club aproape 700.000 de lire profit.

Dar FA Cup ar putea fi salvată cu ușurință. Pentru că pe lângă avantajele financiare, mai există încă un şarm intangibil în jurul cupei, mai ales pentru echipele mici care au şansa unică de a se confrunta cu giganţii fotbalului. Poate chiar şi cluburile mari ar avea de câştigat dacă ar acorda competiţiei respectul meritat. Bucuria de pe faţa lui Arsène Wenger şi a jucătorilor săi după victoria din 2014 contra lui Hull părea cât se poate de sinceră. Cei nouă ani lungi fără un trofeu se încheiau atunci pentru londonezi, iar Arsenal a reuşit să-și păstreze trofeul în 2015.
Astăzi, tot mai mulți antrenori ai echipelor puternice ar putea aprecia importanța unui trofeu.

Louis van Gaal, Pelegrini sau Klopp nu sunt în poziția să neglijeze Cupa, pentru că niciunul dintre ei nu e sigur că va câștiga un trofeu în viitor. Dovadă, Liverpool a ajuns deja în finala Cupei Ligii, unde o va întâlni pe Man City la sfârşitul lui februarie. În ziua finalei, se vor fi împlinit patru ani de când clubul a câştigat ultimul trofeu, tocmai Cupa Ligii, cu Kenny Dalglish pe bancă.

Wenger a arătat deja ce imbold puternic poate aduce un trofeu pentru jucători și fani deopotrivă. Poate nu vom vedea prea curând sărbătoarea de la Sunderland, din 1973, dar FA Cup merită mai multe decât primește azi.