Minunea nu se repetă. Lipsită de vlagă, CFR Cluj pierde cu Celtic, continuă cu șanse la calificarea din grupele Europa League
Ciprian Rus 3 octombrie 2019„Minunea de la Glasgow” i-a spus presa spectaculoasei victorii obținute de CFR în fața lui Celtic în preliminariile Champions League. Un meci și un scor, 4-3, cum vezi o dată în viață – nimeni nu și-a făcut iluzii că vom revedea un astfel de scenariu în „reluarea” de joi, când cele două echipe s-au reîntâlnit în grupele Europa League.
Pe de o parte frustrați de eșecul accederii în Champions League, pe de altă parte avizați de atuurile clujenilor, cei de la Celtic au intrat mult mai motivați: chestiune de orgoliu, mai ales când ai în spate 60.000 de spectatori cântând în ploaie! La fel de adevărat e că și Dan Petrescu se putea prevala de mai buna cunoaștere a adversarului. Plus că, scăpată de stresul intrării în grupele europene, în plus încărcată cu victoria istorică în fața lui Lazio, în Gruia, de la CFR se aștepta mai multă dezinvoltură. Avea doar de câștigat din meciul de la Glasgow, dar a intrat în meci ca și cum nu avea voie să piardă.
„Alb-verzii” au început tare, singur fundașul central Jullien a avut trei bune ocazii în primele 20 de minute. Campioana noastră a jucat crispat, pierzând multe mingi simple, invitându-și adversarul în careu. Golul a venit logic, în minutul 20, la o fază la care măcar doi-trei „vișinii” puteau face mai mult. Ai noștri au avut o reacție bună: mingea a intrat în poarta lui Celtic 5 minute mai târziu, doar că golul a fost anulat pentru un ofsaid milimetric. Tot milimetric trec clujenii pe lângă obținerea unui penalti, la o fază la care vârful Rondon a mizat prea mult pe concursul arbitrului.
Meciul s-a reluat tare după pauză, Omrani a avut un șut curajos, iar Celtic a răspuns cu o acțiune frontală. Sub o ploaie infernală, CFR a fost incomodată de vreme, fără să reușească să-și pună ordine în joc. Doar apărarea imediată funcționează, dar și asta până în minutul 58, când șutul lui Elyounoussi a fost deviat în poartă de Burcă. 3 minute mai târziu, Deac a prins un șut fantastic, scos de portar, ultima mare ocazie a CFR-ului de a relansa partida. Culio, Păun și Golofca au intrat prea târziu ca să mai schimbe ceva, iar partida s-a terminat 2-0 pentru Celtic, o echipă mai prezentă, mai tonică și mai motivată în meciul de joi, dar nici într-un caz prea tare pentru un CFR în zi bună. Nu a fost cazul joi, ulciorul nu a mers a doua oară la apă, deși apă a fost din belșug pe gazonul din Glasgow.
*
Celtic – CFR Cluj 2-0
Au marcat: Edouard (’20), Elyounoussi (’60)
Celtic: Forster – Elhamed, Ajer, Jullien, Bolingoli – Brown, McGregor, Forrest – Christie, Elyounoussi, Édouard
Rezerve: Gordon, Bitton, Sinclair, Bauer, Hayes, Rogic, Ntcham
Antrenor: Neil Lennon
CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Boli, Burcă, Camora – Bordeianu, Luis Aurelio, Djokovic – Deac, Rondon, Omrani
Rezerve: Jesus Fernandez, Păun, Culio, Golofca, Hoban, Peteleu, Cestor
Antrenor: Dan Petrescu
*
În celălalt meci al grupei, Lazio a învins-o pe Rennes cu scorul de 2-1. Următorul meci va fi Rennes – CFR Cluj, pe 24 octombrie.
Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni