Echipa națională de handbal masculin are în față trei zile pline și trei meciuri esențiale. În drumul lor spre Campionatul Mondial din 2019, băieții au acum de câștigat un turneu fulger cu Italia, Insulele Feroe și Ucraina. Cele trei meciuri se joacă pe repede înainte, între 11 și 13 ianuarie, la Bolzano, în Italia.
Dacă România își împlinește promisiunea (obiectivul, dacă preferi), atunci se va așeza la un singur pas de Mondialul organizat în Germania și Danemarca: un play-off în dublă manșă cu una dintre echipele (serioase) care participă la Campionatul European care stă să înceapă zilele următoare, în Croația.
Altfel spus, Bolzano – cel mai important oraș din Tirolul de Sud, o bogată regiune autonomă de la granița cu Austria – e un pas obligatoriu spre Mondialul de anul viitor. Și, cu gândul la sarcina următoare, nimeni nu vrea să-și amintească că din ultimele 10 turnee finale mondiale, România a prins doar două. Ultimul, în 2011 (Suedia), s-a terminat cu un loc cinci într-o grupă de șase din care s-au calificat mai departe Danemarca, Croația și Serbia.
În schimb, suporterii se vor gândi că echipa asta a pornit, de mai bine de un an, pe un drum nou și ambițios, iar câteva motive de optimism există deja. Primul – cel mai important – ține de proiectul propus și de jocul arătat. De când a fost preluată de Xavier Pascual, cunoscutul antrenor de pe banca Barcelonei, naționala asta arată (mult) mai bine și, cu excepția unui meci pierdut clar în fața Belarusului, a reușit să joace un handbal convingător în celelalte cinci jocuri oficiale de până acum. E drept că victoriile din noiembrie 2016, contra Belarusului și a Poloniei, au fost anulate de cele patru înfrângeri din prima parte a anului trecut, dar poate că acea grupă de calificare la Euro 2018 (12-28 ianuarie, în Croația) a venit puțin prea repede.
Acum, Pascual își cunoaște mai bine echipa, jucătorii au înțeles mai precis ce li se cere: atitudine bună și mult curaj, disciplină tactică și asumarea fără rest a obiectivului final: calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2020. O ispravă ca asta s-ar traduce (ca o consecință) în reașezarea naționalei masculine în plutonul echipelor bune ale handbalui masculin, un contact pierdut pe la jumătatea anilor ’90. (De la ultima medalie internațională, un bronz mondial câștigat în Cehoslovacia, au trecut 28 de ani).
Așa cum știi, acest drum înapoi – pe care mulți suporteri încă îl văd ca pe o întoarcere acasă – e lung și e complicat de ratările ultimilor ani, când România a căzut în anticamera sportului pe care l-a dominat în anii ’60 și ’70. Cele patru medalii de aur obținute la campionatele mondiale din 1961, 1964, 1970 și 1974 sunt amintiri prețioase, nimic mai mult; la fel și cele patru medalii olimpice, ultima câștigată la Los Angeles, în 1984. Și totuși.
Chiar dacă destinația e departe, iar la vârful handbalului masculin european s-au instalat, după investiții serioase și bine planificate, Franța, Spania, Germania, Danemarca și alte colege nordice (dar și câteva țări din Europa Centrală și de Est, precum Croația sau Ungaria), putem spune că alunecarea a fost oprită și progresul – început.
Încă de la jumătatea lui 2017, Pascual observa că „a trecut un an de când muncim împreună, construim un model de joc și îl vom urma. Jucătorii știu deja ce îmi doresc de la ei. Cred că echipa și-a îmbunătățit nivelul, mai ales când vine vorba de atitudine. […] Cred că în toate meciurile pe care le-am jucat, oficiale sau amicale, echipa a dat maxim, mai ales ca atitudine. Mai avem de îmbunătățit multe aspecte la nivelul jocului, dar nu pot să le reproșez nimic jucătorilor, dimpotrivă.‟
Declarația lui Xavi Pascual înainte de Preliminariile CM2019
Declarația lui Xavi Pascual înainte de plecarea la Bolzano, Italia, pentru Preliminariile Campionatului Mondial din 2019."Cred că suntem pregătiți, dar cred că toate echipele sunt pregătite, va fi dificil pentru toți, trebuie să ne concentrăm la primul pas, iar acest prim pas este primul meci. Vrem să jucăm, trebuie să arătăm stilul nostru de joc, sper să putem să arătăm mai mult decât la Călărași și cred că suntem pe drumul cel bun. Am ales 18 jucători pentru că am avut probleme medicale cu câțiva jucători, înainte de meci îi voi alege pe cei 16. Trebuie să câștigăm primul meci, dar ne propunem să câștigăm și meciul doi, și apoi meciul trei. Cred că arătăm că am progresat, sunt fericit cu echipa, facem pași înainte, dar trebuie să conștientizăm că alte echipe sunt probabil cu 5-6 pași înaintea noastră, avem nevoie de timp, suntem pe drumul cel bun, dar e nevoie de timp. Pentru mine cel mai important e să arăt echipei că poate juca ca o echipă.Trebuie să jucăm 3 meciuri de 60 minute la nivel înalt și asta e dificil, dar nu e dificil doar pentru noi."Programul României la acest turneu de calificare:România – Italia, 11 ianuarie, ora 20:00România – I. Feroe, 12 ianuarie, ora 17:30România – Ucraina, 13 ianuarie, ora 19:15Meciurile sunt transmise în direct de Digi Sport și Telekom Sport.
Gepostet von FRH – Federația Română de Handbal Official am Dienstag, 9. Januar 2018
Semnele bune au continuat la Trofeul Carpați, pe care România l-a câștigat zilele trecute, după două victorii îmbucurătoare cu Bahrain și Portugalia, iar Xavi Pascual simte că echipa e în formă bună înaintea celor trei meciuri din Italia: „Cred că suntem pregătiți, dar cred că toate echipele sunt pregătite, va fi dificil pentru toți, trebuie să ne concentrăm la primul pas, iar acest prim pas este primul meci. Vrem să jucăm, trebuie să arătăm stilul nostru de joc, sper să putem să arătăm mai mult decât la Călărași (la Trofeul Carpați n.r.) și cred că suntem pe drumul cel bun. Am ales 18 jucători pentru că am avut probleme medicale cu câțiva jucători, înainte de meci îi voi alege pe cei 16. Trebuie să câștigăm primul meci, dar ne propunem să câștigăm și meciul doi, și apoi meciul trei. Cred că arătăm că am progresat, sunt fericit cu echipa, facem pași înainte, dar trebuie să conștientizăm că alte echipe sunt probabil cu 5-6 pași înaintea noastră. Avem nevoie de timp. Pentru mine, cel mai important e să arăt echipei că poate juca ca o echipă. Trebuie să jucăm trei meciuri de 60 minute la nivel înalt și asta e dificil, dar nu e dificil doar pentru noi.“
Despre așteptări a vorbit și Alexandru Dedu, președintele Federației de Handbal: „Nu neapărat câștigarea Trofeului Carpați mă face să fiu optimist referitor la acest turneu din Italia, ci modul în care băieții s-au pregătit în ultima lună și ceva. A fost o serie de cantonamente și de cinci meciuri internaționale din care s-au câștigat patru, dar modul în care se desfășoară pregătirea, atmosfera din cadrul lotului și dăruirea pe care o au băieții în teren, toate aceastea mă fac să fiu optimist.
„De multă vreme vorbim de lucruri decisive, dar aceste lucruri mari se pot face doar prin mulți pași mici. Așa cum Pasqui spunea recent noi vrem mereu rezultate mâine, dar lucrurile serioase se fac construind în timp. Într-o discuție cu antrenorul naționalei, am căutat soluții pentru revenirea în lumea bună a handbalului. O opțiune este să te califici, iar alta să organizezi competiții importante precum Europene sau Mondiale. Din păcate, a doua variantă este imposibilă din cauza infrastructurii, așa că ne rămâne varianta grea. Este într-adevăr foarte importantă calificarea la Campionatul Mondial deoarece este singura cale de a reintra în topul mondial masculin” – Alexandru Dedu
Alexandru Șimcu, a cărui revenire la echipa națională i-a bucurat pe mulți, este și el un câștig important, așa cum a demonstrat și la Trofeul Carpați.
Alexandru Șimicu după Trofeul Carpați 2018
Alexandru Șimicu a vorbit după Trofeul Carpați despre revenirea în națională, integrarea în echipă și turneul de calificare pentru barajul CM2019.
Gepostet von FRH – Federația Română de Handbal Official am Mittwoch, 10. Januar 2018
Lotul României:
Portari: Mihai Popescu și Ionuţ Iancu
Extreme stânga: Nicuşor Negru și Chike Onyejekwe
Interi stânga: Alexandru Şimicu, Dan Racoţea și Ionuţ Ramba
Coordonatori: Alexandru Csepreghi și Cristi Fenici
Pivoţi: Ionuţ Rotaru și Dragoş Soare
Interi dreapta: Demis Grigoraş și Javi Humet
Extreme dreapta: Marius Sadoveac, Gabriel Bujor și Roland Thalmaier
Apărători: Marius Militaru și Viorel Fotache
Programul
România – Italia, 11 ianuarie, ora 20:00
România – Insulele Feroe, 12 ianuarie, ora 17:30
România – Ucraina, 13 ianuarie, ora 19:15
Meciurile sunt transmise de Digi Sport și Telekom Sport.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni