Primul pas: CFR Cluj câștigă în Bulgaria, cu CSKA Sofia, începe perfect grupele Europa League! Ce ne-a arătat echipa lui Dan Petrescu
Ciprian Rus 22 octombrie 2020CFR Cluj a făcut ce știe ea mai bine, a suportat cu bine presiunea lui CSKA Sofia, a putut să lovească la timp și a câștigat un meci foarte important – și foarte complicat – în debutul Europa League. Acest 2-0 reprezintă primul pas spre calificarea dintr-o grupă echilibrată, în care Roma a pornit și ea bine: 2-1 pe terenul lui Young Boys.
Pentru CFR urmează meciul de acasă cu echipa din Elveția, pe 29 octobrie (ora 22.00).
*
Fotbal cu spectatori: cu 12.000 de oameni în tribunele de pe „Levski”, meciul de debut al CFR-ului din grupa de Europa League a părut, după atâtea luni cu stadioane goale, un alt sport. Echipa matură a lui Dan Petrescu, care a trecut prin atâtea în ultimii ani, a părut și ea emoționată de premiera la care făcea parte din distribuție. Dovadă, până să se dezmeticească clujenii, jucătorii lui ȚSKA Sofia s-au apropiat foarte periculos, în trei rânduri, de poarta lui Bălgrădean, în primele 10 minute.
Bălgrădean e unul dintre înlocuitorii jucătorilor de bază de sezonul trecut – a căror plecare a deplâns-o îndelung Petrescu în prefața meciului. Iar portarul s-a ridicat de fiecare dată la nivelul lui Arlauskis, iar campionii României au câștigat timp să se pună serios în teren și să reechilibreze partida.
Mai tehnică și mai dezinvoltă, dar și mai puțin legată decât CFR – cu șase jucători nou-veniți în vară, spre deosebire de echipa lui Petrescu, cu o singură „întărire” -, formația din capitala Bulgariei i-a solicitat la maximum pe clujeni, dar linia de fund, în frunte cu internaționalul Mario Camora, s-a ținut bine. Ușor, ușor, Deac, Păun și Djokovic au împins jocul spre poarta adversă, iar primele șanse ale CFR-ului au apărut după minutul 30. Puțin a lipsit să apară și golul, după ce Susic a marcat cu un vinclu de senzație, anulat de „central” pentru o infracțiune anterioară.
După „prelucrarea” marca Dan Petrescu de la pauză, CFR a ieșit mult mai stăpână pe jocul ei, cu stilul dominant și enervant, deopotrivă, cu care își domină, de ani de zile, adversarii din Liga 1. Fidelă acestui stil, CFR Cluj nu avea cum să nu se remarce, încă o dată, la fazele fixe: după un corner bătut scurt de Păun, Deac a pus o nouă minge de gol pe fruntea colegilor de pe linia careului de 6 metri. De data asta n-a mai fost Vinicius, a fost excelentul Rondon, care a mai pus o cărămidă la reputația fantastică a clujenilor.
La 1-0, CFR a făcut ce știe mai bine: a înghețat meciul, iar vreme de 15 minute gazdele n-au avut nici un fel de reacție. Pe fondul amorțelii celor de la CSKA, clujenii au profitat și au obținut un penalti, prin Debeljuh. Deac a transformat cu siguranță, iar finalul a fost o formalitate pentru Petrescu, care și-a permis să își scoată vedetele în ultimele minute.
O nouă victorie importantă pentru CFR Cluj, care termină pe locul 1 prima etapă a grupelor Europa League, după ce AS Roma s-a impus la Berna cu 2-1.
Și în atac, și în apărare
La debutul în grupele Europa League, Dan Petrescu a propus o echipă ofensivă, cu Ciprian Deac, Adi Păun, Mario Rondon și Gabriel Debeljuh în față. În realitate, toți cei patru oameni de atac au ajutat echipa pe faza defensivă, Rondon închizând în bandă alături de Susic, iar Deac coborând până la nivelul lui Camora în momentele grele din prima parte a meciului.
Impecabil jocul internaționalilor
La puține zile după revenirea de la echipa națională, internaționalii Deac, Burcă și Camora, dar și Bălgrădean, care se află în lotul lărgit al selecționerului Mirel Rădoi, au evoluat excelent, dovedind calitățile care i-au propulsat printre „tricolori”. Din păcate, lucru sesizabil și cu ocazia altor acțiuni ale Naționalei, România nu reușește să scoată maximum din ce reușesc să facă acești jucători sub conducerea lui Dan Petrescu.
Moda 30+
Remarcabilă rezistența fizică a CFR-ului, care a jucat cu cinci jucători de câmp trecuți bine de 30 de ani. De altfel, golurile au venit din partea a doi jucători de 34 de ani, Mario Rondon și Ciprian Deac.
Primele declarații
„Știam că bulgarii vor începe mai tare. După 15 minute mai grele, am echilibrat meciul, ne-am apărat bine, apoi am dat gol, iar ei au căzut și fizic, și moral. E important că am început cu dreptul, ne era dor de competiția aceasta, vrem să învingem și în meciul de debut pe teren propriu”, a spus Mario Camora.
„Am analizat bine meciurilor lor, știam că va fi presiune, mai ales cu public. Am plecat de la premisa să nu luăm gol, pentru că avem jucători de calitate în față, care pot marca la fazele fixe. Am luat 3 puncte, dar calificarea din grupe e departe”, a completat Bălgrădean.
Dan Petrescu a recunoscut și el că bulgarii „au început foarte bine, noi am echilibrat, dar ei au fost echipa mai bună până la pauză. Le-am cerut la pauză să facem pressing sus și să avem o viteză în plus în atac. În partea a doua, apărarea a jucat perfect, iar asta ne-a dat încredere. În final, victoria noastră e meritată. Și cred că CSKA va avea un cuvânt greu de spus în configurația grupei. E o victorie mare, credeți-mă!”.
ȚSKA Sofia – CFR Cluj 0-2
🏆START CU DREPTUL ÎN GRUPA A UEL‼️CSKA Sofia 🆚 CFR 1907 Cluj 0️⃣-2️⃣(53’ Rondon, 74’ Deac (p))Felicitări, băieți! Ați fost fantastici din nou! 👏🏼Hai CFR! 🚂
Gepostet von Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA am Donnerstag, 22. Oktober 2020
Au marcat: Rondon (’52), Deac (’74)
ȚSKA Sofia: Bussatto – Vion, Antov, Mattheif, Mazikou – Youga, T. Rodrigues – Sinclair, Sankhare, Yomov – Sowe
Rezerve: Evtimov – Geferson, Henrique, Beltrame, Zanev, Keita, Penaranda, Turitsov, Ahmedov
Antrenor: Stamen Belchev
CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – C. Deac, Hoban, Djokovic – A. Păun – Rondon, Debeljuh
Rezerve: Sandomierski – Manea, Omrani, Pereira, Ciobotariu, Latovlevici, Chipciu, Vojtus, Cestor, Itu, Joca, Cârnaț
Antrenor: Dan Petrescu
Alte rezultate
⏰ EARLY RESULTS ⏰
Goals. Drama. Comebacks. 🔥🔥🔥
Who did it best in the early games? #UEL
— UEFA Europa League (@EuropaLeague) October 22, 2020
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni