Privind spre viitor. Ce fac alte țări pentru a încuraja elevii – și mai ales elevele – să facă sport

Privirea în lacrimi a Irinei Begu la conferința de presă. Dăruirea Monicăi Niculescu. Intensitatea Simonei Halep, care a lăsat pe zgura din Rouen tot ce-a avut, și ceva în plus. Tristețea suporterilor care au călătorit în Franța să le încurejeze pe jucătoare timp de două zile, sau a celor de acasă, care au suferit în fața televizoarelor. Durerea sportivelor și a suporterilor după meciuri pierdute e întotdeauna greu de dus, mai ales când au fost așa de aproape cum a fost România în semifinala de FedCup cu Franța. Sau naționala de handbal la Europeanul din decembrie. Sau Denisa Golgotă la Europenele de gimnastică.

La ce ajută însă astfel de momente, când nu avem victorii și medalii de care să ne agățăm, e că ne amintesc să privim mai mult spre baza piramidei, spre sistemul care crează astfel de momente și să ne întrebăm cât de mari sunt șansele ca ele să se repete. Pentru că durerea ar fi, poate, ceva mai mică dacă am ști că nu e o șansă care-a venit și-a fugit și de care trebuia să profităm, că cine știe când ne mai întâlnim cu ea. Poate că înfrângerea ar fi mai ușor de acceptat dacă am ști că vom putea să ne întoarcem mai puternici data viitoare, cum spune clișeul. Că va mai fi o dată viitoare.

Dar în sporturi care se bazează încă prea mult pe excepții ca Simona Halep sau Cristina Neagu și care nu reușesc să construiască în jurul lor un sistem care să asigure o continuitate, cum îmi spunea cineva după meci, e greu să privești în viitor cu optimism.

Acum câteva săptămâni, am fost la EU Sport Forum, un eveniment al Comisiei Europene care-a reunit peste 400 de reprezentanți ai sportului european. Pe mesele din hotel erau răsfirate broșuri cu rezumatul unui raport Eurostat despre participarea europenilor în activități sportive. Pe una din pagini era un grafic despre implicarea cetățenilor de peste 15 ani în activiăți sportive cel puțin o dată pe săptămână. Fiecare țară avea în dreptul ei o linie portocalie pentru procentul bărbaților și una albastră pentru numărul femeilor.

Cele mai scurte linii, de ambele culori, erau în dreptul României. Sub 7% pentru bărbați, sub 5% pentru femei. În urma Turciei, Bulgariei și Poloniei, la ani lumină distanță de Danemarca, Islanda sau Finlanda, primele trei și puținele unde numărul femeilor active este egal sau mai mare decât al bărbaților. (Raportul nu cuprinde date pentru Belgia și Olanda.)

România, o țară care pune atâta preț pe performanța sportivă, are, deci, cea mai mică participare sportivă din Uniunea Europeană. Ne doare când pierdem la limită o semifinală de FedCup sau o semifinală de Campionat European de Handbal, dar uităm să privim spre numărul îngrijorător de mare de cazuri de obezitate infantilă. Ne uităm la sporturi olimpice și suferim când rezultatele acestora se împuținează, dar uităm de școlile fără săli de sport, de orele de sport ținute în clase, printre bănci, de faptul că elevii au doar o oră de sport pe săptămână.

Nu e doar problema noastră, ține și de contextul în care cresc noile generații. De cât de diferită și puternic transformată de tehnologie e lumea lor. Doar 4% dintre europeni fac sport în școală, arată europeactive.eu. 36% dintre băieții cu vârste între 13 și 15 ani din Marea Britanie sunt supraponderali sau obezi, în timp ce numărul fetelor e mai mare, 44%.

Am vrut să văd ce fac alte țări pentru a crește participarea copiilor în activități sportive. Mai ales a fetelor, pentru că fetele care fac sport sunt de două ori mai puține ca băieții și de două ori mai înclinate să renunțe de-a lungul timpului. Și pentru că puținele succese pe care România le mai are vin mai ales de la sportive, cum observa cineva pe Facebook duminică seara: „În ultimul timp, fetele ne țin pe jar. Cum este să urmărești fetele din handbal, tenis, scrimă, judo, volei, canotaj, tenis de masă și alte sporturi unde ne batem cu cei mari. Vă mulțumim, fetelor!”

Ce fac alte țări:

Cluburi sportive pentru și pornite de fete, în Marea Britanie

Marea Britanie investește anual 320 de milioane de lire pentru ore de educație fizică în școli și lucrează la un nou Plan de Acțiune pentru Sportul Școlar care urmează să fie lansat anul acesta. Pe lângă acțiunile guvernamentale, Youth Sport Trust, o organizație neguvernamentală finanțată de Sport England și de parteneri locali, a pornit Girls Active, prin care ajută peste 600 de școli primare și secundare să înțeleagă ce nevoi au fetele, ce le-ar motiva să facă sport și cum să le implice în găsirea de soluții.

Consultanți din program sprjină profesorii să lucreze cu elevele și să creeze ore de sport cât mai relevante pentru ele. În școala 21 din Stratford, de exemplu, trei eleve au pornit un club after-school pentru fete numit „Muscles and Mascara”. „Voiau un spațiu în care să se simtă confortabil și în siguranță și își doreau activități pe care nu le ofeream în curriculum”, spune Louise Hayes, șefa departamentului de educație fizică al școlii, pentru The Telegraph. Școala oferă acum, dincolo de orele tradiționale de fotbal, rugby sau netball și box, frisbee, handbal, volei, crossfit sau badminton glow in the dark. Fetele pot participa și la orele mixte de fotbal sau baschet, dar staff-ul școlii a descoperit că cluburile doar pentru fete pot atrage eleve care altfel n-ar fi participat la sport.

Ore de educație fizică cu campioane olimpice în Polonia

În Polonia, fosta înotătoare Otylia Jędrzejczak, campioană olimpică în 2004 la 200 metri fluture și dublă campioană mondială, a găsit un mod de a încuraja elevele din școli să facă mai mult sport: aducând foste sau actuale sportive – campioane europene, mondiale, naționale – să țină orele de sport, prin proiectul Female Champions in Schools.

I s-au alăturat, în 2018, Magdalena Pałasz, săritoare cu schiurile, Sofia Ennaoui, atletă, finalistă la Jocurile Olimpice din 2016 la 1500 metri și medaliată cu argint European în 2018, Ewa Swobod, atletă specializată în sprint, Katarzyna Woźniak, medaliată cu argint și bronz olimpic la patinaj viteză, sau Zofia Klepacka, campioană mondială la surfing, medaliată cu bronz olimpic.

O oră pe zi de sport în Finlanda

Una dintre țările cele mai active fizic din UE, Finlanda, își propune ca elevii să facă cel puțin o oră de sport zilnic. În 2010, Agenția Națională pentru Educație și Ministerul Educației și Culturii au pornit un program național, finanțat prin loterie, Finnish Schools on the Move, prin care să aducă mai multă mișcare în viața de zi cu zi a elevilor finlandezi și să reducă sedentarismul.

Implicând elevii în decizii, școlile și municipalitățile au gândit și au implementat propriile proiecte. Au impus mai multe ore de educație fizică, mai multe pauze active, metode de învățare activă, astfel încât copiii să stea cât mai puțin timp pe scaune, și chiar au înlocuit scaunele cu mingi de fitness. Au convins elevii să vină la școală pe bicicletă sau pe jos și să-și petreacă pauzele în aer liber.

Sigur că unele proiecte au finanțări guvernamentale, că țin de colaborarea între mai multe instituții, că au o infrastructură mai bună. Dar ce arată exemplele astea e că există soluții. Și că până la a avea sportivi cu performanțe, trebuie să avem în primul rând copii sănătoși, activi și îndrăgostiți de mișcare.

„Știm că orele de educație fizică și sportul școlar reprezintă cheia care ar rezolva multe dintre problemele de sănătate fizică și emoțională cu care se confruntă tinerii”, spune Alison Oliver, directorul executiv al organizației britanice Youth Sports Trust. „E dovedit că sportul din școli și activitatea fizică îmbunătățesc sănătatea fizică, ajută la bunăstarea psihică, contruiesc reziliența, îmbunătățesc realizările academice și crează obiceiuri sănătoase pentru viață. În plus, le oferă copiilor valori ca empatie, creativitate, asumarea de obiective și rezistența, care contribuie la bunăstarea lor.”