„Ca să vorbim de federații cu sportivi valoroși, trebuie să vorbim de sportul de masă”. Ce idei reținem de la EU Sport Forum

Andreea Giuclea 9 aprilie 2019

Peste 400 de reprezentanți ai sportului european – de la foști sportivi care ocupă funcții de conducere în federații și comitete olimpice, la specialiști din ministere și instituții europene, la antrenori și reprezentanți ai sportului de masă – participă luni și marți la EU Sport Forum, un eveniment anual găzduit în 2019 de București, cu ocazia președinției Consiliului Uniunii Europene. Printre ei sunt Roxana Mărăcineanu, Ministrul Sportului din Franța, Tibor Navracsics, Comisarul European pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport, Serghei Bubka, preşedintele Comitetului Olimpic din Ucraina, sau Witold Banka, Ministrul Sportului şi Turismului din Polonia şi candidatul Europei la preşedinţia Agenţiei Mondiale Antidoping. Împreună au dezbătut teme ca drepturile și interesele atleților, măsuri anti-doping, sportul școlar, organizarea și finanțarea sportului, construirea unui model sportiv european și, în fine, cum va arăta sportul în viitor.

„EU Sport Forum este o oportunitate de a analiza modul în care ţările din Uniunea Europeană pot progresa împreună în sport”, a spus în sesiunea de deschidere Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic Român.

Iată câteva idei care ne-au atras atenția:

Drepturile și interesele sportivilor

„Vocile sportivilor n-au fost niciodată auzite așa puternic ca azi. Asociațiile și organizațiile care le reprezintă interesele sunt tot mai multe. Fără sportivi, sportul nu ar exista, așa că trebuie să fie implicați activ în luarea deciziilor și trebuie ca interesele lor să fie reprezentate.” (Paulina Tomczyk, secretar general al Asociației Atleților Europeni/EU Athletes, fostă sportivă de performanță care a povestit că atunci când s-a accidentat, în timpul pregătirii pentru Campionatele Europene de Judo, a fost înlocuită din lot, fără să-i fie acoperite cheltuielile medicale.)

„Sunt țări în UE, incluzând România, unde sportivii nu sunt considerați angajați și nu beneficiază de asigurări sociale și medicale; avem atleți neplătiți, avem sportivi expuși la acte de rasism la locul lor de muncă. Sportivi ca Raheem Sterling, din Marea Britanie, expuși ani la rând la violență psihologică, rasism și discriminare, vor să aibă un cuvânt de spus. Au fost sportivi ca John Carlos și Tommie Smith care au protestat ridicând pumnul pe podiumul olimpic și au influențat masiv societatea. Imaginați-vă cum ar fi fost dacă ar fi avut Instagram. Acum sportivii au platforme imense și încep să-și îmbrățișeze acest rol, să vorbească despre lucruri care sunt mai importante decât ei înșiși.” (Jonas Baer-Hoffmann, secretar general al diviziei europene a Federației Internaționale a Fotbaliștilor Profesioniști)

„Sportivii nu realizează întotdeauna dimensiunea sportului. Când ești sportiv, de multe ori ești într-o bulă, nu vezi întregul angrenaj, nu înțelegi cum funcționează. Trebuie să educăm și sportivii, care mult timp au fost văzuți doar ca performeri. Acest lucru s-a schimbat în ultimii ani.” (Elisabeth Cebrian Scheurer, Development Projects and Women`s Basketball, International Basketball Federation)

Sănătate mintală în sport

„Sănătatea mintală e o preocupare majoră pentru asociațiile sportive. Nu putem ignora vremurile în care trăim. Problemele de sănătate mintală, izolarea, social media, schimbările din societate îi afectează pe sportivi la fel ca pe ceilalți oameni din generațiile actuale.” (Sandra Monteiro, Chief of Global Business Strategies, National Hockey League Players’ Association (NHLPA)

„Sunt studii care arată că prevalența anxietății și depresiei sunt mai ridicate la sportivi decât la restul populației. Ce putem face e să le oferim o plasă de siguranță, să le recomandăm experți cu care să vorbească; unele asociații au instalat linii telefonice de ajutor și au constatat că uneori sportivii au nevoie doar să fie ascultați, să vorbească cu cineva despre presiunea pe care o simt, de stresul dinaintea unui meci, de cum gestionează astfel de momente.” (Jonas Baer-Hoffmann, secretar general al diviziei europene a Federației Internaționale a Fotbaliștilor Profesioniști)

Importanța sportului de masă:

„E important să ne aplecăm asupra sportului de masă. Ca să vorbim de federații cu sportivi valoroși, trebuie să vorbim de sportul de masă. Altfel, în perspectiva următorilor 20-30 de ani n-o să mai putem vorbi de sportivi valoroși sau de medalii. (…) Un rol important îl joacă și sportul școlar: educația fizică în școală, clase vocaționale pe diferite discipline sau de licee cu program sportiv, care joacă un rol extrem de important.” (Bogdan Matei, Ministrul Tineretului și Sportului din România)

„Pentru că tinerii nu fac sport, în Ungaria am declarat sportul strategie națională. Sigur că ne plac campionii olimpici, dar trebuie să avem grijă de generațiile viitoare. Campioni am avut mereu și vom mai avea, vă promit că vom avea și la Tokyo, dar generația viitoare e mai importantă.” (Pál Schmitt, fost președinte al Ungariei, membru al Comitetului Olimpic Internațional, medaliat cu aur olimpic la scrimă)

„Lupta împotriva sedentarismului e o problemă majoră, nu doar la nivelul copiilor, ci și al adulților. De asta, organizarea unor evenimente sportive ar da țărilor șansa să construiască baze sportive pe care să le deschidă apoi pentru public, pentru familii; știm că în România de exemplu nu sunt suficiente.” (Roxana Mărăcineanu, Ministrul Sportului în Franța)

„Doar 7% dintre cetățenii europeni practică sportul în mod regulat. Îți vine să zici că e o eroare statistică, atât e de mic. Pentru că sportul nu este în centrul activităţilor de zi cu zi, nici evenimentele sportive majore nu sunt primite cu braţele deschise de populaţia europeană. Așa că trebuie să ne gândim cum le facem mai atractive și relevante pentru viața de zi cu zi a oamenilor.” (Tibor Navracsics, Comisarul European pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport)

Colaborare

A fost o temă recurentă, subliniată mai ales de Roxana Mărăcineanu, Ministrul Sportului din Franța, fostă înotătoare medaliată cu argint olimpic, născută în România, care documentează posibilitatea creării unui model sportiv european.

„Din septembrie, de când am fost numită, am discutat cu comitete olimpice și federații sportive din mai multe țări, încercând să analizez cum se poate crea un model sportiv european.”

„Scopul meu e ca și ceilalți miniștri să vorbească despre sport, nu doar eu. Să-l rostească măcar o dată pe lună, ăsta e obiectivul meu.”

„Trebuie să ascultăm mai mult vocea oamenilor, a celor care fac lucruri în țară, ale sportivilor și antrenorilor. Ei produc valoare în sport și trebuie să-i ascultăm pe toți.”

„În Franța, avem un nou sistem prin care vrem să punem atleții și antrenorii în centru. Până acum, Ministerul colabora cu federațiile și alte instituții, dar cred că atleții și antrenorii pot fi ambasadorii. Vreau să dăm putere sportivilor și le spun federațiilor să nu se teamă dacă sportivii și antrenorii vor câștiga mai multă putere, să lucreze împreună. Ca fostă sportivă, știu că vrei să fii util. Petreci mult timp singur, tu cu antrenorul, căutând performanța și vrei să dai ceva înapoi. De ce să aștepți finalul carierei ca să faci asta, poți și în timpul carierei să-ți folosești vocea, în fața federațiilor, în școli, în fața copiilor.”

„Soluția e cooperarea și recunoașterea faptului că lumea din jurul nostru s-a schimbat.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.