Răzvan Marin: „Îmi doream mult să merg la Euro U21, dar avem soluții bune pe postul meu. Le doresc colegilor să fie uniți și să dea totul”
Ciprian Rus 1 iunie 2019Sosit la Mogoșoaia, la reunirea Naționalei mari înaintea dublei cu Norvegia și Malta din preliminarii pentru Euro 2020, internaționalul Răzvan Marin, noul jucător al celor de la Ajax, revelația anului în Champions League, a avut prima sa apariție publică după ce echipa sa de club i-a blocat prezența la Europenele U21 care încep peste doar două săptămâni în Italia și San Marino.
Răzvan a vorbit despre absența sa de la Euro 2019, a nominalizat jucătorii care-i pot suplini lipsa și s-a referit, desigur, și la cele două meciuri importante ale Naționalei (cu Norvegia pe 7 iunie și cu Malta pe 10 iunie).
Despre absența de la Euro U21: „Nu voi mai avea niciodată șansa asta”
„Bineînțeles că îmi doream să fiu acolo, în Italia și San Marino, alături de colegi, îmi doream să îi pot ajuta. Din păcate, de data asta nu se poate. Nu voi mai avea niciodată șansa să merg la un turneu final U21, dar viața merge înainte. Sunt sigur că jucătorii care vor fi în locul meu îmi vor suplini absența. Îi avem pe Băluță, pe Nedelcu, pe Cicâldău, jucători care au demonstrat ce valoare au în Liga 1.
La U21 este un grup frumos, un grup unit. Le doresc să mențină în continuare această atmosferă și să dea tot ce au mai bun. Jucătorii de la U21 care sunt cu noi acum se gândesc și la turneul final au muncit un an și ceva pentru acest turneu. Sunt sigur că și Mister le va da sfaturi, desigur, după ce trec cele două meciuri din preliminariile Euro 2020”.
Despre dubla cu Norvegia și Malta: „Am demonstrat că ne putem bate cu nordicii”
„Ne dorim să scoatem două rezultate pozitive în meciurile cu Norvegia și Malta, toată lumea își dorește să câștigăm. Dar trebuie să o luăm pas cu pas. Mai întâi este meciul cu Norvegia, îl vom pregăti foarte bine săptămâna viitoare, când vom fi cu toții și eu sper să câștigăm.
În Suedia, în repriza a doua, am demonstrat că ne putem bate cu echipele nordice, trebuie să o facem de la bun început cu Norvegia, iar rezultatul va fi pe măsură. Pentru asta, trebuie să recuperăm cât mai multe mingi în jumătatea lor, să facem un pressing cât mai agresiv”.