România – Croația | Doar primul pas: „Nu vrem să ne oprim aici, vrem să continuăm să demonstrăm că generația asta își dorește mult”

Lead.ro 18 iunie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

(Corespondență de la San Marino)

Dacă meciul cu Croația te-a bucurat, atunci declarațiile de după o să-ți placă la fel de mult. Cu măsură și cu multă limpezime, jucătorii, antrenorul Mirel Rădoi și doi dintre cei mai importanți fotbaliști ai Generației de Aur au analizat prima victorie a României în istoria acestei competiții și au privit spre următoarele două meciuri.

Ajuns la microfonul TVR la câteva minute după ce a fost declarat cel mai bun om al meciului, atacantul George Pușcaș a spus că „a fost un meci greu, au fost ocazii în ambele părți. Mă bucur că am reușit să deschidem scorul, am marcat două goluri imediat. În prima repriza a fost incredibil de cald, mă bucur că am reușit să gestionăm bine și să jucăm cum am făcut-o. E un rezultat mare, cum a zis și mister: e un rezultat istoric, e prima victorie a României la un Campionat European de tineret, am intrat în istorie, nu vrem să ne oprim aici, vrem să continuăm să demonstrăm că generația asta își dorește mult. Le mulțumim tuturor suporterilor că au fost prezenți azi, ne-au ajutat incredibil pe căldura asta, au fost al 12-lea om din teren, sper să fie cât mai mulți la fiecare meci, pentru că împreună suntem România”, a subliniat Pușcaș.

Citește și analiza meciului cu Croția, unde am trecut în revistă evoluția fiecărui jucător

Tudor Băluță, și el marcator, și el unul dintre oamenii foarte buni cu Croația, a venit în zona mixtă și s-a oprit și el pentru câteva declarații: „Clasamentul cu noi pe locul 1 arată grozav, sperăm să rămână așa până la final. Următorul meci e cel mai important, avem câteva zile să ne pregătim bine și să ne odihnim cum se cuvine pentru Anglia. A contat foarte mult faptul că ne-am dorit să facem un meci mare azi. Ne bucurăm că jucătorii Generației de Aur au fost alături de noi azi, alături de atâtea mii de suporteri, le mulțumim mult pentru susținere!”.

Tot din zona media a stadionului din San Marino, fundașul Pașcanu a ținut să sublinieze unitatea acestei echipe: „E o mare bucurie, în seara asta trebuie să ne bucurăm cu toții. Am jucat unii pentru alții și în apărare, și în atac. Abia aștept acum meciul cu Anglia! A fost o atmosferă foarte frumoasă, e o plăcere să joci în fața unui astfel de public”.

Ianis Hagi, al cărui nume a fost scandat puternic de întregul stadion, ne-a spus că Mirel Rădoi ne-a motivat extraordinar înainte de meci. Ne-a vorbit despre ce înseamnă să jucăm pentru România. Chiar ne-a zis ca ar da orice să poată sta cu noi măcar un minut, cât cântă imnul. Asta ne-a dat și mai multă ambiție” ne-a spus decarul României din zona mixtă. Înainte să ajungă aici, Ianis a fost întrebat de reporterii TVR dacă se aștepta la acest scor.

Mă așteptam la forța atacului nostru, nu știam c-o să marcăm 4 goluri, dar știam că suntem periculoși pe contraatac, că avem jucători valoroși în față, că în apărare ne facem treaba. Suntem fericiți că am început cu dreptul, asta ne-am dorit, era important pentru moralul nostru să ne creăm un avantaj, să fim la mâna noastră, și suntem fericiți. Rădoi ne-a transmis că trebuie să jucăm 90 de minute. În fotbalul mare nu poți să joci doar o repriză, trebuie să joci cât ține meciul. Ne bucurăm că am început foarte bine, ne-am creat ocazii, am avut un joc constant. Un joc colectiv extraordinar, la nivelul ăsta jocul colectiv trebuie să fie foarte bun, și după aceea normal că jucătorii fac diferența.”

Întrebat despre discuția cu Pușcaș pentru a stabili cine execută penaltiul din primele minute, Ianis a răspuns că George era primul pe listă, știam ca el a scos penaltiul, l-am întrebat dacă vrea să-l execute, mă bucur că a marcat – atacanții de asta sunt pe teren, să marcheze, toți trebuie să muncim pentru ei, ăsta e rolul echipei, să aducem mingea în fața porții și ei să marcheze.”

„Sincer, nu îndrăzneam să mă gândesc la un asemenea scor, nu visam. Mă bucur pentru băieți, pentru atmosferă, ne-am simțit ca acasă. Cel mai important e că i-am făcut fericiți pe românii prezenți și pe românii de la televizor. Mă bucur că s-a creat această emulație cu naționala de tineret și că suntem urmați de români. Cel mai mult contează determinarea pe care băieții o arată la fiecare meci, indiferent de rezultat”, a declarat antrenorul Mirel Rădoi, înainte să privească spre următorul joc:

„Cu tot respectul pentru Croația, următorul meci va fi mult mai dificil, Anglia are un ritm mult mai bun de joc. Dar în seara asta ne vom bucura de această primă victorie pentru România la un European, de mâine vom vorbi despre Anglia.”

Gică Popescu, prezent și el, la fel ca alți foști internaționali, la San Marino, a recunoscut și el că rezultatul e mai bun decât ar fi sperat, apoi a îndemnat la calm: „Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Calificarea se joacă în meciurile următoare. Evoluția jucătorilor ne face însă să ne gândim că putem ajunge în semifinale. Ce credeam despre generația asta, că e specială, se adeverește. Dar eu aș fi cumpătat; de mâine iar la muncă, ne așteaptă un meci foarte dificil contra Angliei, care poate să fie finala acestei grupe: dacă îl vom câștiga avem șanse să ajungem în semifinale”, a spus Popescu, la același microfon TVR.

Vizibil bucuros la finalul unui meci în care fiul său a marcat, Gică Hagi s-a grăbit să devieze atenția spre jucătorii din teren: „N-am jucat eu, ei au avut emoții, meritele sunt ale lor, bravo lor! M-au făcut fericit! E bine că au câștigat. N-am vorbit prea mult în ultimele zile, nu mai trebuie să vorbesc, acum vorbește el (Ianis) și toți ceilalți pe teren. Acum e nevoie de echilibru”, a îndemnat Gică, înainte să fie întrebat despre Academia Hagi, proiectul care a format nucleul echipelor naționale ale României: „Când muncești bine, totul se construiește. Succesul se construiește.”

*

Programul României

21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)

Campionatul European se joacă între 16 și 30 iunie, în San Marino și în cinci orașe din Italia: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Configurația completă a grupelor

Grupa A: Italia, Spania Polonia, Belgia
Grupa B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria.
Grupa C: Anglia, Franța, România, Croația.

În primele două zile ale competiției, Italia a trecut de Spania, 3-1, Polonia a bătut Belgia, 3-2, Austria a învins, destul de simplu (2-0) Serbia, iar Germania, deținătoarea titlului, a pornit perfect: 3-1 cu Danemarca.

În semifinale se califică câştigătoarele grupelor și cel mai bun loc 2. Iar miza este dublată de faptul că semifinalistele se vor califica și pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

 

Foto: UEFA Euro U21/Twitter

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories