România e a treia echipă a lumii la handbal! Fetele și-au luat bronzul prin victoria clară cu Polonia

România obține medalia de bronz la Campionatul Mondial de Handbal. Echipa națională învinge Polonia și primește răsplata meritată pentru frumoasa campanie din Danemarca.

Fetele înving Polonia în meciul din finala mică, 31-22, urcă pe podiumul Campionatelor Mondiale și privesc cu încredere înainte. Urmează turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio; România va fi în grupă cu Danemarca, Muntenegru și Uruguay – doar două echipe se califică la JO 2016.

Un meci făcut simplu de o defensivă excelentă, de o Paula Ungureanu aflată (a câta oară?) în zi de grație (43% procentul primei reprize), și de un atac exuberant, care o propune pe Cristina Neagu pe lista (foarte) scurtă a celor mai bune jucătoare de la acest turneu. Cristina este și cea mai bună marcatoare a turneului.

După un meci excelent și o campanie în care și-au atins și apoi depășit obiectivul (accesul în turneele de precalificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio), fetele repun handbalul românesc pe lista pasiunilor și cauzelor colective din România.

Meciul de azi a fost și confirmarea că echipa se îndreaptă într-o direcție frumoasă. Practic, de la meci la meci, fetele au ameliorat ce era de ameliorat și îmbunătățit ce trebuia îmbunătățit. Dacă există regrete, ele nu pot ține de cruda înfrângere de semifinale, ci de prea scurtul calendar al turneului. Cine știe cum ar fi jucat echipa națională mâine?

Pentru că o vezi pe Patricia Vizitiu, cu doar șase minute înainte de final, cum plonjează după o minge rămasă nerevendicată. Se lungește pe parchet, întinde mâna mai iute decât adversara și…a prins-o! E mingea României, iar fetele aleargă iar spre poarta Poloniei. Neînduplecate, vor să marcheze. Este 28-17, meciul e încheiat, dar ele se (tot) reped spre poartă. Uite-o pe Patricia (Pati, cum îi spune lumea), ajunsă de pe podea până la nouă metri-ul advers, de unde aruncă năprasnic spre poartă… E gol și este gata!

„Let’s have a party!”

În timp ce scriu ultimele rânduri, fetele sunt pe podium, iar la gât poartă medaliile de bronz.

Rămân întrebări frumoase: a fost cel mai bun meci al României la turneul acesta? Poate apăra cineva mai bine decât a făcut-o azi Paula Ungureanu? Se pot bloca mai multe șuturi pe centru?

Contează mai puțin în momentul ăsta. Tomas Ryde, la conferința de presă, spunea că e mulțumit de toate aspectele jocului. “Let’s have a party!”, îndemna suedezul, din spatele unui zâmbet larg.

Pe podium, Paul, micul băiețel al Paulei Ungureanu, primea medalia în locul mamei lui. Și tocmai paradele Paulei confiscaseră începutul de meci și ofereau României șansa desprinderii. Șansa medaliilor.

Ada Nechita, Gabi Szucs și Neagu (de trei ori) trimiteau România la patru goluri distanță, 5-1, în minutul opt. Și jocul avea să continue la fel, cu o apărare agasantă și un atac efervescent. Nimeni nu putea rata. Cristina Neagu, care va fi numită cea mai bună jucătoare a meciului, a dat 10 goluri; Oana Manea a fost perfectă, cu patru goluri din patru aruncări, cu trei șapte metri scoase, cu pase de gol pentru extreme și blocaje pentru interi.

A fost meciul în care cele mai multe fete au prins (din nou) cea mai bună zi a lor: Geiger, trei din trei, Patricia Vizitiu, trei din patru. Fetele intrau cu șapte goluri avans la pauză, 15-8, și închideau concursul încă din minutul 45, când se avântau la nouă goluri. Dar nimeni nu a alergat mai lent, nimeni nu a tras mai încet. Iar Gabi Perianu și Gabi Szucs au continuat să blocheze aruncare după aruncare.

Cu două minute înainte de final, Tomas Ryde mergea spre delagația României și strângea mâinile tuturor: “Vă mulțumesc pentru toată munca”, le spunea. Încă se juca handbal, dar el își pupa toate fetele de pe bancă. Finalul era al lor, în semn de mulțumire. Și fetele – Pati Vizitiu, Ana Maria Tănăsie, Luciana Marin, Laura Chiper sau Crina Pintea – îi răspundeau pe teren, concentrate pe medaliile lor.

Așa au fost de la început. Cum au trecut peste dezamăgirea din semifinale? Ele știu și urmează să răspundă și la microfon așa cum au răspuns în teren, printr-un joc amețitor cu pivotul, semn că atacul a fost răbdător, așa cum cereau Ryde și Costică Buceshi încă la înfrângerea cu Spania, din grupe. Dar cine-și mai amintește jocurile acelea când a urmărit echipa asta în ultimele patru întâlniri?

Apărarea pe centru, care a fost înspăimântătoare azi, era la un moment dat (și par să fi trecut zece luni, nu zece zile de atunci) punctul nevralgic al echipei lui Ryde. Dar fetele s-au redescoperit de atunci.

Astăzi parcă ar fi putut juca în orice sistem le-ar fi fost propus de banca tehnică: dacă li se cerea să lărgească jocul, să joace până în extremă, ca să forțeze câteva spații în centru, fetele o făceau instant, iar în câteva secunde Geiger era invitată între centrul și interul advers. Nu refuza, interul dreapta.

O singură jucătoare a refuzat: Paula Ungureanu. De multe ori, portărița ți-a senzația că nu are nevoie de linie de apărare. A inhibat din nou, la fel cum a făcut în ultimele trei-patru meciuri. A fost înfricoșătoare, la fel ca Neagu. Un fel de antidot la Neagu, dacă există așa ceva când Cristina dă goluri de pe picioare, aproape din extremă și de la 10 metri, așa cum a dat de câteva ori azi.

A ieșit totul. Și cu 25 de secunde înainte de final, cu 10 goluri avans, fetele se grăbeau. Voiau să marcheze iar, iar Vizitiu trăznea bara de sus, apoi…

În câteva secunde, pe teren se rotea o horă a fericirii. Ryde și Buceschi erau îmbrățișați, umăr la umăr. Pe lângă ei, în viteză, fetele se îndreaptau spre fanii români. În cor, suporterii au strigat, pentru ultima dată, că “Suntem mândri de voi! Suntem mândri de voi!”

Dar vocea le e mai stinsă decât ți-o aminteai. Se simte, parcă, o urmă de regret. Mondialul s-a terminat.

În finală, Norvegia a învins clar Olanda. Nordicele dețin în momentul acesta toate titlurile: sunt campioane olimpice la Londra, în 2012, campioane europene anul trecut, în Ungaria și Croația, iar acum primesc aurul la Campionatele Mondiale din Danemarca.

***

BONUS

* Primele declarații ale fetelor: „Eu cred că unitatea ne-a adus atât de departe. Ne-am unit, am vorbit între noi și ne-am spus că totul depinde de noi.”

Declarațiile complete sunt în articolul de aici

* „De obicei, echipele se formează în momentul în care vin victoriile. Când atmosfera e bună și toată lumea își dorește să ajungă cât mai sus. Cel mai important lucru care s-a întâmplat la echipa națională în ultimii mulți, mulți ani, cred eu, e că s-a format o echipă din înfrângeri. Și asta nu prea se întâmplă.”

Citește aici toate declarațiile făcute de Cristina Neagu pentru Lead.ro.