România este învinsă în ultima secundă de curajoasa echipă a Cehiei. Mondialul de handbal se termină (prea) brusc

La un turneu final în care s-a remarcat mai mult prin puterea de luptă decât prin orice altceva – câștigând toate meciurile importante pe final, după câteva reveniri speciale – România a pierdut acum cu armele ei un meci care ne lasă cu senzația că lucrurile se termină prea devreme: 28-27 pentru o echipă a Cehiei care s-a încăpățânat să tot revină și a reușit să-i închidă României, în chiar ultima secundă, ușa sferturilor de finală.

Unbelievable! 🙉 This is how Michaela Hrbkova scored in the very last second for Czech Republic 🇨🇿 to defeat Romania 🇷🇴 and advance to the quarter-finals of #simplywunderbar! 👏 pic.twitter.com/EXzKXhhDtK

— IHF (@ihf_info) December 11, 2017

*

Rămași fără favoritele lor, eliminate duminică seară de Danemarca, suporterii gazdă și-au văzut de treburile oricărei zile de luni și au predat Leipzig Arena – cu cheie cu tot – fanilor români și cehi. Rezultatul? Cu oră înainte de start, sala asta de 6.500 de locuri era aproape goală. Abia apoi, grup cu grup, unii cu tobe, alții cu drapelul, românii au început să intre și, cu fiecare intrare, arena a prins viață: din boxe, hituri românești, de la tribuna a II-a – urale și tobe, tobe și urale.

Odihnită cu Franța, întreaga linie întâi a României a apărut mai proaspătă. Drept dovadă, pentru prima dată la acest turneu, echipa nu a mai început un meci important pe călcâie. A fost una dintre dorințele jucătoarelor, și ele obosite de precedentele trei curse de urmărire, câștigate toate în ultimul viraj.

Și uite că acum, în meciul hotărâtor – cel care a venit să așeze verdictul peste Mondialul României – echipa națională a început solid, s-a instalat la conducere și, ca o mașinărie bine programată în atac, a împins în rezistența adversă până când aceasta a cedat. S-a întâmplat la jumătatea primei reprize, când echipa lui Ambros Martin s-a distanțat pentru prima dată la două goluri, 9-7, și apoi a continuat să fugă la trei și chiar cinci goluri: 15-10.

Până aici, Neagu adunase deja opt reușite, și toate indiciile ne spuneau că seara va fi a României. Numai că Cehia și-a respectat promisiunea de echipă care nu cedează nimic, a jucat curat, a profitat de desele eliminări ale României (10, una chiar pe ultimele două atacuri) și a preluat conducerea pentru prima dată la 26-25, cu două minute înainte de final – atunci când Elisei a primit o eliminare discutabilă, dar foarte costisitoare.

Neagu a reușit să egaleze cu 11 secunde rămase de joc, din șapte metri, dar Jan Basny, antrenorul Cehiei, a apăsat imediat butonul de timeout: ultimul atac! Echipa lui a scos portarul pentru a forța un 7 contra 5, a pornit o succesivă simplă care a eliberat extrema, de unde speranțele României la acest Mondial și-au primit ultima lovitură.

La un turneu final în care s-a remarcat mai mult prin puterea de luptă decât prin orice altceva – câștigând toate meciurile importante pe final, după câteva reveniri speciale – România a pierdut acum cu armele ei un meci care ne lasă cu sentimentul lucrului neterminat.

Și asta pentru că de la început și până foarte aproape de final, România a părut în siguranță cu Cehia. Echipa lui Martin nu s-a apărat grozav, dar s-a ținut mereu cu un pas înainte; nu s-a distanțat decisiv, dar a părut în control. Și poate de-asta e atât de greu să explici o înfrângere care nu s-a simțit, din arenă, ca o înfrângere.

Și tot din motivul ăsta, jucătoarele României nu și-au putut stăpâni lacrimile de la final. Au plâns și cele tinere, au plâns și cele experimentate, încercând să înțeleagă cum s-a terminat totul așa de rapid: unde s-au risipit cele cinci goluri avans (15-10) din minutul 24, când România părea gata-gata să fugă cu meciul? Unde s-au dus cele trei goluri de la 23-20 și 25-22, cu doar șase minute rămase? Și de unde a apărut această echipă a Cehiei care a încasat atâtea lovituri și s-a decis să arunce una în plus?

Chiar înainte de joc, o invitasem pe ziarista Bětuška Vejrostová să ne spună mai multe despre o echipă a Cehiei a cărei principală armă era limpede pentru toată lumea – spiritul. „Echipa noastră e foarte unită, este o excelentă atmosferă în vestiar, jucătoarele sunt relaxate și nu simt nicio presiune. Și-au îndeplinit deja principalul obiectiv – au ajuns în fazele eliminatorii – de acum înainte totul va fi o surpriză plăcută.”

Detașarea asta a fost contrastantă cu dorința din echipa României. Unde Cehia a privit meciul ca pe-un bonus, România l-a privit ca pe-o șansă de neratat. La conderința de presă de după meci, Ambros Martin a spus chiar asta: „Poate că am pierdut pentru că ne-am dorit prea mult. Cred că presiunea a apăsat tot mai tare când am văzut că n-am reușit desprinderea decisivă. La final, fetele erau distruse. Repet, probabil azi cea mai mare problemă n-a fost Cehia, ci extra motivația noastră. Nimeni nu poate avea dubii despre asta – despre focul și dorința jucătoarelor. În ultimele zile, și-au dorit enorm să profite de oportunitatea asta, să fie între primele 8. Știam că merităm, pentru că am jucat meciuri foarte bune înainte, dar știam și că depinde de meciul de azi. Și azi, din păcate, defensiva n-a mers prea bine, n-am găsit soluții să le oprim, mai ales în a doua repriză.”

Așa că meciul ăsta a fost pierdut mai întâi în plan mental, mai apoi în defensivă, unde România nu a reușit să oprească Cehia și în a doua repriză. În schimb, meciul s-a jucat în stilul cunoscut (și preferat) de adversare: cu garda deschisă, lovitură după lovitură, până la trasul liniei.

Altfel spus, România a acceptat un care-pe-care inutil, mai ales când a avut avantaj de două sau trei goluri în a doua repriză.

„Din păcate, cred că nu am gestionat momentele cheie ale acestei partide, am condus mare parte din meci, am avut multe ocazii să ne desprindem, însă nu am făcut-o și cred că de asta am pierdut azi. Le-am condus aproape tot meciul, însă linia se trage după 60 de minute și astăzi am pierdut. Cred că e doar vina noastră. Am ratat prea mult, am făcut greșeli inexplicabile. Poate că ne-am dorit prea mult, în unele momente ne-am avântat fără să gândim și ele au fost mai înțelepte”, a spus la final Eliza Buceschi, reușind sinteza perfectă.