România revine în elita canoei mondiale: Cătălin Chirilă ia aur la 1000 de metri și argint la 500 de metri, la jumătate de secol după succesul lui Ivan Patzaichin
Ciprian Rus 7 august 2022Noi vești bune pentru sportul românesc cu mai puțin de doi ani înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, 2024: după cele două medalii de aur obținute la înot de David Popovici la Budapesta, Team România își trece în palmares un nou aur mondial – tot pe apă – prin canoistul Cătălin Chirilă, la canoe simplu 1000 m, la campionatele de canoe sprint din Halifax, Canada.
Cu doar o zi înainte, sportivul antrenat de Florin Popescu și Petre Condrat reușise să câștige argintul la 500 de metri. La fel ca marele nostru performer de la înot, proba mai lungă i s-a potrivit mai bine lui Cătălin, care i-a depășit, într-o cursă extrem de competitivă, pe campionul olimpic, brazilianul Isaquias Santos, și pe cehul Martin Fuksa, deținătorul recordului mondial al probei.
Cătălin a făcut o cursă tactică impecabilă: a apărut în radarul medaliilor abia după jumătatea cursei, iar în ultimul sfert avea deja un avantaj liniștitor, care a anulat sprintul de final al lui Santos. După mulți ani de derivă, canoea românească revine, astfel, în prim-plan prin cele două medalii obținute de tulceanul legitimat la CSA Steaua: România a mai luat aurul în această probă prin Simion Ismailciuc, în 1963, prin legendarul Ivan Patzaichin de două ori, în 1973 și 1977, și prin Aurel Macarencu, în 1986. Ultima medalie pentru România în această probă datează din 1994, bronz Victor Partnoi.
Venite într-o competiție cu cei mai buni sportivi ai planetei, medaliile lui Cătălin Chirilă, la fel ca și cele ale lui David Popovici, sunt promisiuni clare pentru o evoluție peste performanțele ultimelor ediții a României la JO din 2024.
Foto principal: COSR / Team România / CRISTIAN NISTOR
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni