Start bun: România câștigă convingător cu Italia, deschide cum trebuie turneul de precalificare la Campionatul Mondial din 2019

Fără să forțeze, echipa națională a României a trecut – așa cum era firesc – de Italia, 34-24, și a început cu bine turneul de trei zile din Bolzano. Urmează Insulele Feroe, vineri seară, și Ucraina, o zi mai târziu.

*

Victorie și nimic altceva. Asta i s-a cerut României în acest joc cu Italia, la debutul unui turneu de precalificare pe care echipa națională trebuie să-l câștige, dacă vrea să-și urmărească ambițiile de calificare la Mondialul de anul viitor. Și victoria a fost obținută cu o ușurință care, pe lângă satisfacția imediată, lasă loc pentru regretul că echipa națională trebuie să treacă prin asta. În vreme ce lumea bună a handbalului este în Croația, pentru Campionatul European, naționala masculină joacă la umbră, într-o sală din Bolzano în care, în ciuda unui handbal serios și a unor reușite frumoase, a pătruns – poate prin neatenția cameramanilor, care cu greu au reușit să ne arate jocul – sentimentul nepotrivirii: cu Italia vrei să te măsori la altele, nu neapărat la handbal.

Dar sportul e o oglindă curată. Dacă naționala României este aici, atunci aici trebuie să fie. Iar echipa antrenată de Xavier Pascual pare să fi acceptat (nu cu resemnare, dar cu disciplină) că drumul înapoi spre turneele finale trebuie să treacă și pe aici: dacă vor să revină între cei buni, băieții au acum de câștigat acest turneu fulger cu Italia, Insulele Feroe și Ucraina. Doar așa se va așeza România la un singur pas de Mondialul organizat în Germania și Danemarca: un play-off în dublă manșă cu una dintre echipele (serioase) care participă la Europeanul care va începe pe 12 ianuarie, în Croația.

Până acolo, echipa trebuie să-și vadă de strategia pașilor mărunți: joc cu joc. În fața Italiei, asta a și făcut. În atac s-a jucat într-o viteză bună, iar linia de nouă metri a reușit să ofere românilor din tribune câteva goluri bine lucrate, dar și trei-patru aruncări grozave – unele scăpate din vedere de echipa de filmare.

Apărarea n-a funcționat prea grozav, mai ales în zona centrală, dar poate că astăzi nu i-au fost cerute lucruri speciale. Italia a pus câteva semne de întrebare doar la începutul reprizei secunde, când avantajul cu România a intrat la vestiare s-a topit rapid de la cinci (18-13) la doar două goluri (21-19). De acolo, însă, Pascual a cerut un timeout, echipa lui a marcat pe atacul următor și n-a mai privit înapoi. De aici încolo, Popescu a fost mai zgârcit în poartă, defensiva mai severă, iar atacurile rapide ale României i-au amețit cu totul pe bieții cameramani italieni.

A fost un început bun, fără probleme, în care nimeni nu s-a remarcat în mod deosebit (chiar dacă Alexandru Șimicu a reușit opt goluri), și singura concluzie care se desprinde e îmbucurătoare: echipa și-a făcut treaba. Nimic mai mult și nimic mai puțin.

Iată ce urmează

Duelul cu Insulele Feroe e vineri, 12 ianuarie, de la ora 17:30, iar meciul ăsta nu va fi mai mult decât o pregătire pentru întâlnirea decisivă cu Ucraina, care se anunță echilibrată (13 ianuarie, ora 19:15). În primul meci al zilei, ucrainienii au bătut Insulele Feroe la opt goluri distanță, 30-22.

Toate meciurile sunt transmise de Digi Sport și Telekom Sport

Context

Bolzano – cel mai important oraș din Tirolul de Sud, o bogată regiune autonomă de la granița cu Austria – e un pas obligatoriu spre Mondialul de anul viitor. Și, cu gândul la sarcina următoare, nimeni nu vrea să-și amintească că din ultimele 10 turnee finale mondiale, România a prins doar două. Ultimul, în 2011 (Suedia), s-a terminat cu un loc cinci într-o grupă de șase din care s-au calificat mai departe Danemarca, Croația și Serbia.

În schimb, suporterii se vor gândi că echipa asta a pornit, de mai bine de un an, pe un drum nou și ambițios, iar câteva motive de optimism există deja. Primul – cel mai important – ține de proiectul propus și de jocul arătat. De când a fost preluată de Xavier Pascual, cunoscutul antrenor de pe banca Barcelonei, naționala asta arată (mult) mai bine și, cu excepția unui meci pierdut clar în fața Belarusului, a reușit să joace un handbal convingător în celelalte cinci jocuri oficiale de până acum. E drept că victoriile din noiembrie 2016, contra Belarusului și a Poloniei, au fost anulate de cele patru înfrângeri din prima parte a anului trecut, dar poate că acea grupă de calificare la Euro 2018 (12-28 ianuarie, în Croația) a venit puțin prea repede.

Acum, Pascual își cunoaște mai bine echipa, jucătorii au înțeles mai precis ce li se cere: atitudine bună și mult curaj, disciplină tactică și asumarea fără rest a obiectivului final: calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2020. O ispravă ca asta s-ar traduce (ca o consecință) în reașezarea naționalei masculine în plutonul echipelor bune ale handbalui masculin, un contact pierdut pe la jumătatea anilor ’90. (De la ultima medalie internațională, un bronz mondial câștigat în Cehoslovacia, au trecut 28 de ani).

Așa cum știi, acest drum înapoi – pe care mulți suporteri încă îl văd ca pe o întoarcere acasă – e lung și e complicat de ratările ultimilor ani, când România a căzut în anticamera sportului pe care l-a dominat în anii ’60 și ’70. Cele patru medalii de aur obținute la campionatele mondiale din 1961, 1964, 1970 și 1974 sunt amintiri prețioase, nimic mai mult; la fel și cele patru medalii olimpice, ultima câștigată la Los Angeles, în 1984. Și totuși.

Chiar dacă destinația e departe, iar la vârful  handbalului masculin european s-au instalat, după investiții serioase și bine planificate, Franța, Spania, Germania, Danemarca și alte colege nordice (dar și câteva țări din Europa Centrală și de Est, precum Croația sau Ungaria), putem spune că alunecarea a fost oprită și progresul – început.

Lotul României pentru turneul din Italia:

Portari: Mihai Popescu și Ionuţ Iancu

Extreme stânga: Nicuşor Negru și Chike Onyejekwe

Interi stânga: Alexandru Şimicu, Dan Racoţea și Ionuţ Ramba

Coordonatori: Alexandru Csepreghi și Cristi Fenici

Pivoţi: Ionuţ Rotaru și Dragoş Soare

Interi dreapta: Demis Grigoraş și Javi Humet

Extreme dreapta: Marius Sadoveac, Gabriel Bujor și Roland Thalmaier

Apărători: Marius Militaru și Viorel Fotache