Tomas Ryde, despre meciurile decisive care urmează: „Cum ne vom apăra va conta foarte mult. Ne cunoaștem foarte bine cu adversarele din Muntenegru”
Andrei Năstase 3 decembrie 2019(Yatsushiro, Japonia)
La finalul meciului cu Kazahstan – o victorie obținută greu de România, 22-20 -, l-am întrebat pe antrenorul Tomas Ryde care a fost planul în acest meci care nu a contat pentru clasament, de vreme ce Kazahstan nu se va califica mai departe, dar care putea fi folosit pentru a încărca puțin rezervele de încredere a echipei sale – rezerve serios lovite și de absențele celor patru jucătoare de la Corona Brașov, dar și de înfrângerea dură din meciul cu Spania.
„Ne-am propus ca toată lumea să joace, am vrut să ne folosim energia cu înțelepciune, pentru că avem un meci foarte devreme mâine (ora 8 dimineața, cu Muntenegru). Am vrut să o odihnim pe Cristina (Neagu), cred că lucrul ăsta a fost important. Nu-mi place că am jucat-o pe Crina (Pintea) așa de mult, avem nevoie de energia ei și mâine, dar am avut nevoie de ea în apărare. În final, e bine că am câștigat, chiar dacă n-am jucat cel mai bun meci al nostru.”
Despre jocul de azi, Ryde a spus că…
„S-a observat că jucătoarele nu au jucat împreună și nu sunt obișnuite încă una cu cealaltă. Timing-ul nu este bun, adesea nici deciziile pe care le luăm în teren – unde și când să pasăm – nu sunt bune, dar știm deja că avem nevoie să exersăm mai mult. Toate jucătoarele tinere au avut dificultăți să paseze exact la timpul potrivit, dar chiar și așa am avut multe situații bune de aruncare, e păcat că am ratat mult, trebuie să remediem și asta.”
Despre meciurile decisive cu Muntenegru și Ungaria:
„Le așteptăm, vor fi foarte interesante și încercăm să le abordăm cu optimism. Acest meci cu Muntenegru va fi foarte greu, dar nu doar pentru noi. E un meci foarte interesant, la fel cum a fost și întâlnirea dintre Muntenegru și Ungaria (25-24).”
Și unde va fi decis meciul cu Muntenegru?
„Ne cunoaștem foarte bine cu adversarele din Muntenegru, ele joacă și azi un handbal similar cu cel pe care îl jucau atunci când Cristina Neagu era la Buducnost, ne cunoaștem cu adevărat bine. Cred că jumătate din acțiunile nostre sunt aceleași cu ale lor. Va conta foarte mult încrederea în sistem, în planul de joc, dar și punerea lui în aplicare. Cum spuneam, trebuie să fim atenți la timing.
Modul cum ne vom apăra va conta foarte mult, și tocmai de-asta am jucat-o pe Diana astăzi, pentru a fi gata mâine: ea e una dintre cele mai bune portărițe din campionatul românesc la aruncările de la șapte metri, în timp ce (Jovanka) Radicevic și (Durdina) Jaukovic sunt două dintre cele mai bune executante de șapte metri. Sunt detalii mici, dar ele pot decide meciul.
Alt lucru spre care mă uit este că jucăm mai bine pe partea dreaptă, unde ducem mai des și mai repede mingea în extremă; nu facem asta și pe partea stângă, va trebui să o facem mâine.
La fel de important – când joci contra unei echipe ca Muntenegru (care are două dintre cele mai bune extreme din lume) – va fi să le blocăm pe contraatac, unde Majda (Mehmedovic) și Jovanka (Radicevic) sunt fantastice.”
Va fi mai simplu să jucăm contra unor stiluri asemănătoare nouă și diferite de handbalul Spaniei?
„Într-un fel, aveți perfectă dreptate. E mai ușor să pregătești baza, abordarea mentală. Hai să spunem că știm direcția traficului, știm la ce să ne așteptăm, și asta este de ajutor. În alt sens, Muntenegru e o echipă foarte puternică fizic și foarte bună la nouă metri, iar la asta m-am gândit și când am făcut selecția. Sunt mulțumit că am adus-o aici pe Mădălina (Zamfirescu), care ne poate ajuta și contra Ungariei, care are aceeași forță la linia de nouă metri.
Deci dacă nu vom rezolva ce avem de rezolvat în apărare, nu avem nicio șansă. Când le-am pierdut pe Laslo, Bucur, Bazaliu și Buceschi, ne-am pierdut foarte mult din forța noastră defensivă. Deci știm în continuare ce trebuie să facem în apărare, chiar dacă până acum n-am făcut-o perfect. Sunt mulțumit de cum ne-am apărat cu Senegal, acolo a fost vorba despre defensivă și modul în care Cristina știe să conducă jocul.”
La ce nivel simte că e Cristina Neagu înainte de aceste două meciuri decisive?
„Într-un fel, cred că a fost și ea puțin surprinsă. Am hotărât împreună că ea va conduce jocul, pentru că Laura (Pristăviță) nu are încă experiență, iar Cristina cunoaște bine playbook-ul și avem o conexiune bună. Iar modul în care a jucat a fost incredibil. Poate i-a fost mai ușor să înscrie cu Senegal, dacă ar fi să comparăm portarul lor cu cel al Muntenegrului sau Ungariei. Dar a fost un pas uriaș pentru ea, nu mai arătase așa bine înainte.
Dar dimineață, când am întrebat-o cum se simte, nu pot să vă reproduc grimasa ei. A zis că are dureri peste tot, nu se simțea prea bine. Spre seară, era foarte fericită, mai ales după ce-a primit trofeul pentru ca mai bună jucătoare a lumii. Mâine va fi o zi nouă. România are nevoie de ea, și eu am nevoie de ea, și cred că e bine și pentru handbal să joace, pentru că e fantastică.”
Ce urmează
În celălalt meci important al grupei, Muntenegru, ajutată de Radicevic și Raicevic, care au marcat 15 goluri împreună, a învins greu, 25-24, Ungaria, care e obligată de-acum să câștige în ultima zi cu România pentru a mai spera la calificarea în grupele principale. De fapt, indiferent de rezultatul României cu Muntenegru, meciul cu Ungaria va fi decisiv.
Așa cum știi, primele trei clasate se califică pentru grupele principale, unde vor intra cu punctele luate celorlalte două echipe calificate. În Main Round, cele trei echipe din grupa României se vor întâlni cu echipele venite din Grupa D (cel mai probabil Rusia, Suedia și Japonia).
Până aici, Spania și Muntenegru au câte 6 puncte, doar că ibericele au câștigat deja cu două adversare directe: România și Ungaria. România are 4 puncte (dar obținute cu echipele care nu se vor califica), Ungaria are două, iar Senegal și Kazahstan au pierdut toate cele trei meciuri.
Ultimele două meciuri ale României în Grupa C
Muntenegru – România, 4 decembrie, 0ra 8.00
România – Ungaria, 6 decembrie, ora 12.00
Foto: FRH
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni