Un an nou fericit pentru Chelsea şi Liverpool, Man City se uită îngrijorată peste umăr la United. Totul despre Premier League

Danny Coposescu 1 ianuarie 2017

Jürgen Klopp are o relaţie ambiguă cu perioada festivă din fotbalul englez. Pe de o parte, latura sa pragmatică nu are cum să nu observe povara enormă pe care avalanşa de meciuri (în total, 13 în decembrie şi ianuarie) o pune pe umerii lotului său relativ tânăr. Deja au apărut câteva victime, cum ar fi Coutinho şi Joel Matip, şi stilul de joc turbo pe care îl încurajează germanul e cu atât mai solicitant când joci la fiecare trei zile.

Pe de altă parte, Klopp e un romantic incurabil, o calitate care l-a atras în primul rând la Liverpool şi care l-a făcut atât de îndrăgit în rândul suporterilor. Mitologia fotbalului britanic îl atrage prea mult pentru a se putea dezice chiar şi de tradiţii contra-productive pentru performanţă, cum a făcut de exemplu Louis Van Gaal („Lipsa pauzei de iarnă e cel mai malefic lucru din cultura asta“). Asta e şi pentru că germanul nu încetează vreodată să gândească la fel ca un suporter. De aici şi cuvintele de dinaintea derbiului cu Man City din ajunul revelionului: „Dacă nu aş fi antrenor, mi-aş lua şi eu bilet la meci.“

De ce nu, când două din cele mai bune patru marcatoare din Premier League s-au întâlnit într-un joc care pare deja decisiv în ceea ce priveşte cursa pentru titlu. Doar că, dacă şi-ar fi luat într-adevăr bilet, Klopp s-ar putea să fi cerut banii înapoi, pentru că întâlnirea a fost una dezamăgitoare ca spectacol. Oricât de mult s-ar fi alergat, oricât de mult tunet şi fulger ar fi fost în atitudinea celor 22 de jucători, adevărul e că a lipsit tocmai calitatea care adusese 94 de goluri pentru City şi Liverpool, în 19 meciuri de campionat.

Însă Klopp nu e un suporter în tribune, ci antrenorul gazdelor de pe Anfield, şi nimic nu-l va fi interesat mai mult decât rezultatul final: 1-0 pentru echipa sa, prin golul din minutul 8 al lui Georginio Wijnaldum. Mijlocaşul olandez s-a înălţat la primul atac serios al lui Liverpool şi a finalizat centrarea perfectă a lui Adam Lallana, cu o lovitură de cap de la 11 metri.

Restul meciului a demonstrat cât de bine şi-a învăţat Liverpool lecţia când nu e în posesia mingii. City a controlat steril meciul, fără să-şi creeze cine-ştie-ce ocazii – doar două şuturi au ajuns pe spaţiul porţii lui Mignolet. Cele 19 intercepţii reuşite de jucătorii în roşu arată şi că morişca de pase pe care şi-o doreşte Guardiola de la echipele sale nu funcţionează grozav.

La final, au venit întrebările inevitabile despre titlu. Diplomat ca întotdeauna, Klopp a evitat subiectul: „Când eşti încă acolo când mai sunt cinci, şase sau şapte meciuri, poţi să gândeşti altfel – momentan, trebuie doar să strângi puncte.“

Lui Guardiola i-a rămas numai să vorbească despre cum prestaţiile lui City nu se oglindesc şi în rezultate. Dar el va şti mai bine decât oricine că, la cluburile mari, nimic nu contează mai mult decât rezultatele. Şi, deocamdată, echipa sa a pierdut patru meciuri în Premier League, mai mult ca oricine din „top six“.

Man City a căzut pe cinci acum, şi din urmă vine tare rivala United, care a ajuns la 10 jocuri fără înfrângere şi a câştigat tot în decembrie. Cu Middlesbrough, a fost mai greu decât s-ar fi aşteptat Mourinho. În minutul 85, oaspeţii nou-promovaţi aveau 1-0 şi părea că va fi încă o zi când Man Utd bombardează poartă adversă din toate unghiurile şi totuşi rămâne cu buza umflată. Însă, în două minute şi sub privirea sărbătoritului Alex Ferguson, Anthony Martial şi Paul Pogba au întors rezultatul într-o revenire cum se vedea mai des pe vremea scoţianului.

Prezenţa legendei lui United nu a trecut neobservată de Mourinho: „Mă bucur că echipa i-a adus fericire astăzi. Şi mă bucur că lumea îşi aminteşte de vremurile lui şi cum jucam sub el.“

De cealaltă parte, victoria lui Liverpool a fost cu atât mai importantă cu cât Chelsea e de neoprit. Victoria de thriller cu Stoke, 4-2, a egalat recordul de 13 succese consecutive stabilit de Arsenal. Diferenţa e că băieţii lui Conte au reuşit isprava în acelaşi sezon, spre deosebire de un an calendaristic, cum a fost în cazul lui Wenger în 2002.

După dezastrul de pe Anfield de Boxing Day, Stoke a venit mult mai pregătită pe Stamford Bridge şi a egalat-o de două ori pe lideră. Până la urmă, golul lui Cahill, dubla lui Willian, şi reuşita excelentului Diego Costa au mai pus trei puncte în sacul lui Chelsea, care păstrează un avans de şase puncte.

Aproape neobservată, Tottenham a urcat pe ultimul loc de Champions League, după ce a tăbăcit-o pe Watford în deplasare cu 4-1. Harry Kane şi Dele Alli au marcat câte o dublă, ceea ce i-a adus pe Spurs la 13 goluri în ultimele patru jocuri. Golaverajul mai bun urcă echipa lui Pochettino peste Man City.

Arsenal a început anul nou cu dreptul, mulţumită unui 2-0 contra lui Crystal Palace. Momentul meciului (şi poate deja din 2017) a venit din călcâiul lui Olivier Giroud, care a văzut ce a făcut Mkhitaryan etapa trecută şi şi-a propus să încerce şi el. „Scorpion kick“, i-au zis englezii, şi a opta reuşită în şase meciuri ca titular pentru francez, împreună cu reuşita lui Alex Iwobi, i-au ţinut pe locul trei pe oamenii lui Wenger. Faptul că golul lui Giroud e doar „în top cinci“ pentru antrenorul francez spune multe despre câte a văzut în cei peste 20 de ani petrecuţi în nordul Londrei.

Şi pentru că 2016 merita să se termine cu bine pentru echipa care ne-a oferit atâta bucurie, Leicester a câştigat şi ea cu 1-0, împotriva lui West Ham. Slimani a păstrat distanţă între „Vulpi“ şi locurile de retrogradare şi i-a permis lui Ranieri să tragă linie sub un an miraculos cu cuvintele „fantastic.“

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.