Un joc solid, un egal enervant | CFR Cluj ne arată din nou că e greu de bătut, dar o scapă din mână pe Sevilla în „șaisprezecimile” Europa League

CFR Cluj face un nou meci solid în Europa League, trece razant pe lângă altă victorie de prestigiu, dar trebuie să se mulțumească cu un egal, 1-1, din prima întâlnire cu Sevilla. Chiar dacă au fost egalați târziu, la primul șut pe poartă al adversarilor, Dan Petrescu și ai lui vor merge în Andaluzia, în sudul Spaniei, încrezători că-și pot continua aventura europeană (că tot ne place expresia) și mai departe de atât.

*

După o campanie de toamnă excelentă, confirmată prin locul doi (patru victorii și două înfrângeri) într-o grupă foarte complicată, cu Celtic, vechea și foarte probabil următoarea campioană a Scoției (pe care o eliminase din drumul spre grupele Ligii Campionilor), cu Rennes, care a bătut-o sezonul ăsta pe PSG, și cu Lazio, care are un sezon impresionant în Serie A, CFR Cluj a primit o sarcină și mai grea în „șaisprezecimile” Europa League: o dublă cu FC Sevilla, clubul care deține recordul de trofee Europa League câștigate: cinci.

Sevilla n-are cel mai bun an al ei, dar luptă, chiar și așa, pentru locurile de Champions League în Spania: locul cinci, 40 de puncte, tot atâtea câte are și Atletico Madrid, pe locul patru. Getafe e pe locul trei, cu 42 de puncte, așa că Sevilla, la fel ca CFR, e serios implicată și-n treburile de acasă, și-n afacerile europene. Însă asemănările dintre campioana României și campioana în serie din Europa League se termină aici. Iar meciul ăsta a fost un prilej bun să vorbim despre diferențe. Mai întâi, cele din teren.

Meciul

Antrenată de Julen Lopetegui, fostul selecționer al Spaniei și fost antrenor al lui Real Madrid, Sevilla și-a câștigat la pas grupa de Europa League – cu APOEL, Qarabag și Dudelange – pierzând un singur meci, ultimul, 0-1 la APOEL, când era deja câștigătoare a grupei. Așa că nimeni n-a primit senzația că sezonul ăsta ar fi diferit: nu, Sevilla continuă să privească cu poftă această competiție la care marile cluburi ale Europei se uită de regulă cu indiferență.

Doar că CFR-ul lui Dan Petrescu e genul de echipă care poate tăia pofta de joc și copiilor scăpați în prima zi de vacanță. Și mai ales pe o vreme mohorâtă și rece, cum a fost în „Gruia”, pofta de fotbal a lăsat repede locul unui joc măsurat, solid, dar nu prea ofertant.

Petrescu a început cu doi atacanți, Omrani și Traore, și cu o linie de patru în spatele lor: Deac, Bordeianu, Djokovic și Adi Păun, care acum șapte-opt ani, la precedenta campanie bună a lui CFR în Europa, era copil de mingi la poarta lui Manchester United. Pe spate, Cristi Manea, primul jucător din generația U21 care a făcut trecerea la echipa națională, și-a făcut debutul european pentru CFR, după scurta și nereușita experiență de la FCSB.

În formula asta nici prea cuminte, nici prea îndrăzneață, CFR a căutat să recupereze mingea repede și să nu-i lase Sevillei luxul construcției migăloase. Planul a funcționat: cine aștepta să vadă fantezia jucătorilor andaluzi sau ambiția clujenilor, a rămas să aștepte timid timp de 30 de minute și să se mulțumească apoi cu o jumătate de ocazie la poarta lui Arlauskis și două-trei atacuri mai așezate la poarta spaniolilor. În rest, lupta la baionetă de la mijloc – specialitatea lui Dan Petrescu.

Tribunele (pline) s-au mai animat în preajma minutul 40, la un corner bine executat de Ciprian Deac, dar energia spectatorilor nu s-a tradus într-un joc cu intenții mai clare. În schimb, fotbalul la așteptare a continuat. Și – pentru toți cei aflați încă sub efectul jocului arătat de Atalanta miercuri seară, în acel exploziv 4-1 cu Valencia – a continuat să plictisească.

La vestiare s-a intrat fără șuturi pe poartă, fără ocazii serioase, dar și fără vreo diferență vizibilă între jucătorii lui CFR și fotbaliștii de top din campionatul Spaniei. Or asta i-a bucurat pe cei care, apăsați mereu de potența financiară a adversarilor, nu contenesc să ne servească cifre (Sevilla are un buget de șapte ori mai mare), comparații (un singur jucător andaluz câștigă cât tot bugetul lui CFR) și scurte portrete (de jucători și antrenori trecuți pe la Barcelona sau Real Madrid) care să ne demonstreze că lupta este fie pierdută din start, fie nedrept de dezechilibrată.

CFR a început cu mai multă energie repriza a doua, s-a instalat preț de cinci minute în jumătatea Sevillei și, chiar dacă nu ocaziile n-au venit, ceva s-a schimbat în ritmul jocului. Mai mult nerv, un ritm mai bun în debutul părții a doua, câteva verticalizări care au lungit cele două echipe și au oferit mai mult spațiu într-o zonă de mijloc pe care ambele echipe au aglomerat-o enervant de bine în prima repriză.

Din jocul acesta mai liber a venit centrarea optimistă, de departe, a lui Manea, masivul Kounde a lovit mingea cu mâna în careu – se văzusese asta și de la bufetul zonei VIP, n-ar mai fi fost nevoie de consultarea sistemului VAR -, iar Deac a transformat perfect penaltiul: 1-0 pentru CFR!

Cu 30 de minute înainte de final, tribuna s-a ridicat sub același cuvânt – Victorie! Victorie! Victorie!

S-a făcut brusc liniște, când Sevilla a băgat mingea în poartă, dar voia bună a fost adusă de fanionul tușierului – a fost offside.

Următoarea ocazie a spaniolilor a venit după cinci minute, pe o ieșire greșită a lui Arlauskis, la o fază la care toată echipa Sevillei a cerut penalti pentru un presupus henț. N-a fost.

Dar Sevilla a început să urce linie cu linie, Navas (fundaș lateral) i-a lăsat locul masivului atacant marocan Youssef En Nesyri, și Petrescu a simțit nevoia să cimenteze și mai bine apărarea. Ovidiu Hoban l-a înlocuit pe energicul Păun, dar tocmai En Nesyri, la o fază în care Luuk de Jong l-a lăsat cu poarta goală, a egalat la 1, în minutul 82.

A fost o fază confuză, mai degrabă întâmplătoare, dar o acțiune care ne-a dat rezultatul final și care a înlocuit imediat lentila prin care ne uitam spre meciul retur. Dacă la 1-0 CFR ar fi avut o șansă bună în Spania, săptămâna viitoare, egalul ăsta pe care Arlauskis l-a asigurat cu o intervenție superbă în prelungiri (abia al doilea șut pe poartă al Sevillei) o obligă pe CFR să caute golul la retur.

Pe 27 februarie, CFR Cluj va încerca să facă tocmai asta pe„Sanchez Pizjuan”, stadionul pe care Steaua a câștigat Cupa Campionilor în 1986.

Despre bogăția lor și neajunsurile noastre

Chiar dacă n-au început toți contra CFR-ului, spaniolii au în lot și alți câțiva jucători de primă mână (pe lângă căpitanul Jesus Navas), printre care experimentații Nolito, internaționalul argentinian Ever Banega, fundașul stânga Reguilon, împrumutat de la Real Madrid, Munir, venit de la FC Barcelona. Cu astfel de nume în vizită, exista mereu tentația ca ciocnirea asta să fie privită – așa cum facem adesea de pe malul nostru – prin lentila economică: ia să vedem cât de bogați sunt adversarii; cât de mare e prăpastia dintre avuția lor și bugetele noastre peticite.

Dacă ne gândim că CFR a plătit 7 milioane de euro (taxe incluse) pentru contractele jucătorilor săi în 2019, iar Nolito câștigă la Sevilla tot cam atât (6.75 mil. euro), ne putem face o idee. Suma contractelor fotbaliștilor lui Sevilla depășește 50 de milioane de euro anul ăsta, dar nimeni nu intră în teren cu fluturașul de salariu. Și chiar dacă între valoarea de piață și valoarea obiectivă, demonstrată meci cu meci, există adesea o legătură, să nu uităm că mare parte a diferențelor țin de piață – toate profesiile sunt mai bine remunerate în Vest. Și asta nu înseamnă că zidarii, medicii, IT-iștii sau artiștii din Europa Centrală și de Est sunt mai slab pregătiți.

Așadar, când facem comparația între buzunarele noastre și buzunarele lor, în Vest, poate ar fi mai util să ne gândim nu la bugetul de salarii, dar la cel de investiții: în infrastructura clubului (pe stadionul „Ramón Sánchez Pizjuan” vin mereu peste 40.000 de oameni), în creșterea jucătorilor, în pregătirea lor, în recuperarea lor. Pentru că primele surse directe de finanțare – banii din bilete (și marfă), banii din drepturile de televizare, din vânzarea jucătorilor sau din premiile date de UEFA – vor fi mereu mai serioase în Spania.

Însă nu un perfect echilibru financiar ne interesează în fotbal (sau în celelalte sporturi de la noi și de la ei); saltul la ultimul etaj nu e realist, dar trecerea la un nivel superior, unde să avem echipe iubite (deci mult mai bine promovate), stadioane mai frumoase și mai mereu pline, jucători mai curajoși și fotbal mai spectaculos – trecerea asta e încă posibilă.

Și tocmai de-asta ar trebui să vorbim (și) mai des despre bugetele lor și investițiile lor. Nu pentru a sublinia că noi suntem David și că ne batem cu Goliath, deci nu pentru văicăreală, ci pentru că fără să fim preocupați de exercițiul investiției – care include, ca intenție, obținerea profitului, și nu-i nimic rușinos aici -, vom continua să avem orașe mari cu echipe mici; vom continua să privim, când cu indiferență, când cu blazare, de pe margine. Ratând astfel participarea, contribuția sau, dacă preferi, dragostea. Și iubim noi fotbalul la Cluj așa cum îl iubesc andaluzii la Sevilla? Nu prea…

Dar dacă CFR Cluj va investi cu inspirație cele peste 9 milioane de euro obținute până acum dintr-un sezon european început în preliminariile pentru grupele Champions League, atunci clubul și orașul vor face un nou pas înainte spre participare – spre a lua parte. Un club astăzi, altul mâine, cine știe? Poate recuperăm, peste câțiva ani, din entuziasmul cu care urmăream fotbalul. Și dacă ești gata să spui că entuziamul ținea sau ține numai și numai de rezultate, amintește-ți că sunt o mulțime de orășele în vestul și nordul Europei care au una, două sau chiar trei cluburi în ligile inferioare, echipe cu stadioane mici, decente, nu luxoase, dar pline cu fani devotați care iau parte nu pentru glorie, ci pentru că drumul la stadion, comunitatea de acolo și berea de după meci le fac viața mai frumoasă. Ăsta e rolul social al sportului. Și suntem tentați să spunem că e mai important decât performanța sportivă.

Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures