US OPEN EXPRESSO: Simona a împins-o zdravăn pe Serena, dar lovitura decisivă se amână pentru ocazia următoare. Și totuși, ce tenis am văzut!
Treizecizero.ro 8 septembrie 2016Simona Halep a pierdut în trei seturi cu Serena Williams, dar nu înainte de a face un tenis excelent în setul al doilea. Iar la început de decisiv a avut șanse de break și părea bine poziționată pentru finalul de meci. Dar și-a ratat ocaziile în momentele cheie, iar fereastra s-a închis – ea e prima care recunoaște asta. În plus, spune că ar fi putut juca și mai bine. Cum alegem să interpretăm acest rezultat?
Pe de o parte, Simona a pierdut din nou contra Serenei și se vede eliminată înainte de semifinale și în ultimul turneu de Grand Slam al anului. Dar parcă niciodată nu a fost mai mică diferența dintre cele două. La trasul liniei, Simona s-ar putea să iasă mai puternică din acest meci și să îl folosească drept un declic pentru turneele viitoare. De altfel, la conferință, Simona a spus că a fost cea mai bună evoluție a ei contra Serenei, trecând cu vederea peste meciul din Singapore. Poate că pentru Simona acest meci e mai relevant pentru că ambele au jucat bine simultan.
Simona își termină astfel sezonul în Slamuri, dar urmează curând segmentul asiatic, iar Turneul Campioanelor din Singapore nu-i deloc departe. Mai sunt multe lucruri importante în acest sezon. Până acolo, știm deja semifinalele acestui US Open: Serena – Pliskova și Wozniacki – Kerber (azi), Djokovic – Monfils și Wawrinka – Nishikori (mâine). Finala fetelor e sâmbătă, cea a băieților, duminică.
Slamurile din 2017 n-ar putea veni mai repede
“Simona a completat în același puzzle bucăți din toate lucrurile bune pe care am văzut-o făcându-le în ultimii doi ani și care le dau susținătorilor ei speranțe că se uită la o posibilă multiplă câștigătoare de Slamuri în viitor. A lovit cu abandon, dar fără să sacrifice plasamentul. A făcut o ajustare importantă, redirecționând majoritatea mingilor spre backhandul Serenei, parte de pe care a obținut o mulțime de erori. A luat inițiativa, a controlat tempoul, a alergat-o pe Serena din colț în colț, iar calitatea mingilor lovite, parcă plasate cu mâna, a înflăcărat Twitterul. Și în toată tensiunea momentului, a zâmbit larg când a obținut a patra șansă de break, în game-ul de 1-1, într-o perioadă a jocului în care fiecare raliu cerea epitet după epitet. Cu câteva secunde înainte, în situație de 15-40, Serena servise trei ași consecutivi!”
(…)
“Ironia e că 2016 va fi primul an al carierei în care ea nu va mai urca în clasament la final de sezon față de anul precedent, însă șansele sunt că saltul făcut anul acesta să fi fost în altă parte, și să fie infinit mai prețios decât vreun clasament. La 25 de ani, cu Darren alături și după un sezon dificil de întors în direcția bună, dar motivant, Simona se pregătește de Peak Years.“
Despre meci, pe Treizecizero, aici.
Nishikori l-a scos pe Murray, Stan s-a revanșat cu Delpo
Într-o jumătate a tabloului foarte interesantă, rezultatele de azi lasă loc de multe comentarii. Eliminarea lui Andy Murray, firește, este marea surpriză a zilei, chiar mai mare decât arată diferența de clasament dintre britanic și Kei Nishikori. Omul verii, cu titlurile de la Wimbledon și Rio, Murray era considerat chiar favorit peste Djokovic, iar cea mai recentă evoluție a lui, cea cu Dimitrov, îl îndreptățea să spere la titlu. Fără îndoială, Andy trebuia să câștige acest meci, dar l-a scăpat cumva din mână. Ajutat de un joc solid la fileu (27 din 39 de puncte) și un forehand sclipitor, Kei a avut, totuși, nevoie și de contribuția lui Murray, care a explicat simplu cauza înfrângerii: “Mi-am pierdut prea multe servicii”.
Andy pare să-și fi pierdut și limpezimea în setul patru, când s-a lăsat afectat de zgomotul produs de un gong la 1-1 în setul patru, la minge de break pentru scoțian. Punctul s-a repetat, Andy n-a agreat decizia și a pierdut prompt șase game-uri la rând. Ajuns neașteptat în decisiv, Murray a mai avut o șansă la 4-3 și 40-0 pentru Nishikori, care a cedat serviciul de la acel scor. Însă în loc să profite de moment, Andy și-a pierdut și el serva (pentru a 9-a oară în total), iar meciul s-a decis, 7-5 în decisiv.
Curios, Murray n-a mai ajuns în semifinale la New York din 2012, de când a câștigat titlul. Nishikori va avea însă oportunitatea unei a doua finale, după cea din 2014.
Pentru asta, va trebui să treacă într-un alt meci tare de Stan Wawrinka; Stan the Man a pus capăt în patru seturi traseului lui Juan Martin Del Potro, într-un meci terminat târziu după miezul nopții la New York. E a treia lui semifinală în patru ani la US Open. Kei și Stan au jucat chiar la US Open 2014, Kei impunându-se în sferturi, într-un meci superb de cinci seturi. Acum amândoi au o șansă imensă la o nouă prezență într-o finală de Slam.
Link-uri, recomandări, subiecte de discuție
Textul lui Steve Tignor după Serena – Simona: “Serena știa că are nevoie de ceva în plus în fața Simonei Halep și a găsit acel ceva”. Iar aici, textul din NY Times, care nu-i neapărat o analiză, ci un round-up al zilei.
Uite și textul de pe site-ul WTA.
Când Stan se pregătea să servească pentru meci, publicul de pe Ashe l-a aplaudat îndelung pe Juan Martin Del Potro, emoționându-l pe argentinian. “Sunt tare mândru să primesc o astfel de reacție, pentru că am făcut un efort mare să pot juca din nou tenis. Pot pierde meciul, dar nu pot uita așa ceva niciodată”, a spus el. Pe site-ul Eurosport e întreaga fază.
Despre Delpo, în New Yorker. “He makes hitting a ball hard look very fun.” De citit.
Un lucru mai puțin știut: jucătorii care se califică în sferturi la US Open intră într-un club numit Final 8, adică beneficii pentru tot restul vieții, în esență, acces la meciuri. Despre ce-i vorba. Și alte Slamuri au astfel de beneficii. Textul cuprinde și o scurtă declarație a Virginiei Ruzici, membră în cluburile tuturor Slamurilor.
Încă un feature deștept făcut de NY Times din seria care prezintă diverse lovituri ale jucătorilor de top. De data asta este studiat reverul Serenei Williams, mișcare cu mișcare, cadru cu cadru. De luat aminte dacă vreți să vă îmbunătățiți propriile lovituri. Bine, Simona a atacat de zor, cu mult succes, reverul Serenei.
Despre Novak Djokovic și traseul lui ușurat de a treia retragere a unui adversar. Iar Marian Vajda confirmă că Nole a fost foarte aproape să nu joace US Open. Până la urmă, odihna de care avea nevoie înainte de turneu a venit, pe neașteptate, în timpul turneului.
Ultimul meci din istoria stadionului Louis Armstrong – care urmează să fie dărâmat și înlocuit pentru ediția din 2018 – a fost o înfrângere a fraților Bryan, care închid al doilea an la rând fără vreun titlu de Slam câștigat. Despre situația lor.
Poziția USTA în ce privește zgomotul de fond care a intervenit în timpul meciului Murray – Nishikori.
Eșecul lui Murray înseamnă avantajul lui Djokovic – scrie ESPN.
New Yorker scrie despre Nicolas Mahut, ceea ce e interesant din start, pentru simplul motiv că acordă interes pentru un jucător care nu se numără printre numele grele din circuit. De fapt, acesta este și unghiul articolului. “The joyful approach of Nicolas Mahut, best known for a loss”
Și o întrebare formulată tare nefericit la conferința Pliskovei, cu referire la “persoana cu care joacă Serena”. Ocazional, apar episoade comice sau pur și simplu ciudate la conferințele de presă ale fiecărui Slam.
O privire spre performanțele Serenei folosind coeficientul ELO.
Fără Roger, Rafa și Andy în semifinale. Ultimul Slam în care s-a întâmplat asta a fost în 2004.
Cum folosesc IBM și US Open tehnologia pentru a promova tenisul
Alt feature captivant din NY Times aruncă o privire spre cum se produc milioane de mingi de tenis pe fiecare an, cu tot cu video și cu fotografii de la locul faptei, o fabrică din Bangkok. Văzând toată munca, nu-ți prea mai vine să dai cu mingea de nervi peste stradă. Și încă un articol despre mingi și despre diferențele pe care le aduc ele de la un turneu la altul – foarte util pentru cei interesați de astfel de detalii tehnice.
Despre “blackouts”, adică rachetele fără design, negre. Și ce reprezintă ele pentru jucători. Plus alte câteva detalii tehnice. Spre exemplu, cum i-a convins Roger Federer pe oamenii de marketing de la Wilson să accepte ideea unei rachete de culoare neagră, inspirând un mic trend.
Liniștea nu mai e tocmai un element de actualitate în tenis, argumentează Peter Bodo pe site-ul ESPN. Articolul pleacă de la noua problemă propusă de acustica de pe Arthur Ashe.
Colecția de GIF-uri a săptămânii. Preferatul nostru e cel cu Jack Sock sărbătorind o victorie. Nici metoda aleasă de Tsonga nu-i rea deloc.
Printre multe altele, US Open are și o creșă pentru copiii jucătorilor. Un serviciu care se poate dovedi adesea foarte prețios. Sunt două mame (Bondarenko, Rodina) și 24 de tați printre jucătorii aflați pe tablourile din acest an.
Gael Monfils (“…într-un fel, criticile aduse lui Gael sunt incredibil de nedrepte”)
Dacă ți-a plăcut grupajul acesta cuprinzător și jucăuș, în perioada US Open îl poți primi direct în inbox dacă te abonezi aici.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni