Balet pe gheață. Naționala U19 face scor cu favorita Serbia, începe entuziasmant Turneul de Elită!

Ciprian Rus 21 martie 2018

Dispunere ofensivă, cu doi închizători care chiar știu cu mingea, pressing generos, începând de la vârful de atac, „interi” cu scheme și cu poftă de joc, un căpitan matur, prezent mereu unde e faza fierbinte. Selecționata Under19 a României a început fără complexe și fără false alibiuri contra puternicei echipe a Serbiei – trupă cu ADN de fotbal mare, campioană europeană U19 nu mai departe de 2013: 4-0.

În stilul dezinvolt pe care l-am mai văzut, recent, doar la echipele de tineri ale lui Gică Hagi, Naționala lui Adrian Boingiu ne-a arătat fotbalul de care ne-am îndrăgostit iremediabil pe vremea „Gicanului” și de care ne era atât de dor de 20 de ani încoace.

Nici măcar terenul nu i-a împiedicat ai noștri să-și etaleze imensul talent. Ca niște copii care, după cum ne povesteau chiar ei în interviurile de dinaintea debutului la Turneul de Elită, au mai prins fotbalul magic de pe maidan, cu „bare” făcute din pietre, de pe betonul dintre blocuri sau de pe tăpșanul de la țară, de la bunici, Dragomir, Dulca Jr și compania s-au jucat, pur și simplu, pe terenul înghețat de la Ploiești, legând, la un moment dat, minute întregi de pase succesive, fără greș.

Din „baletul” dezinvolt al lui Mățan și Moruțan, două dintre tinerele vedete ale Ligii 1, s-au născut cele două goluri ale României din prima parte. Mai întâi, în minutul 20, la o fază cursivă de atac, Moruțan a pătruns inspirat pe dreapta, de unde a scos în colțul terenului de 6 metri, atacat de mai mulți jucători de-ai noștri. Cu o viteză în plus și mai inspirat decât toți ceilalți de pe teren, Mățan a fost primul la minge și a marcat.

Moruțan a ieșit din nou la rampă două minute mai târziu, iar de data asta a dus până la capăt o impetuoasă acțiune de atac dinspre banda dreaptă înspre centru.

Cu un joc direct și sobru, puternicii jucători sârbi au pus în mai multe rânduri în pericol poarta lui Vlad, care s-a remarcat și el cu o intervenție fantastică în minutul 38. Dar tot România a fost mai periculoasă pe final, după ce Băluță a trimis o torpilă în transversala porții lui Dekic.

Distracție după pauză

Jucător al Viitorului, Tudor Băluță și-a luat revanșa la 10 minute după pauză, când, rămas în atac după un corner, l-a învins pe portarul advers cu un șut plasat din interiorul careului mare. În timp ce sârbii, în ciuda schimbărilor rapide de după pauză, au ripostat prin șuturi anemice de la 35 de metri, Mățan a mai găsit o acțiune personală de excepție, încheiată cu un gol pe sub Dekic.

La 4-0, Dragomir și Dulca au pus stăpânire pe mijlocul terenul, ținând jocul, din pase scurte, repetate, departe de ultima nostră treime. Joc de echipă mare chiar și la 4-0, cum n-am mai văzut de ani de zile la o echipă în tricoul galben al naționalei.

„Noi am demonstrat în calificări că suntem un grup unit. Pentru că nu putem sta foarte mult timp laolaltă să învățăm toate lucrurile, contează mult să fim uniți. Știm că ne așteaptă niște meciuri foarte grele, e un pic de presiune pentru că jucăm acasă, dar dacă vom fi grupul care am fost la calificările din Grecia nu-mi fac probleme că nu vom merge la Europene”, ne povestea căpitanul Vlad Dragomir.

Contra Serbiei, România U19 nu a arătat ca o echipă care se vede „din joi în Paște”, ci ca o echipă legată, solidă și din cale afară de ambițioasă. Dacă o vor ține tot așa, tinerii au toate șansele nu doar să prindă Europenele din Finanda, dar să devină noua „Generație de Aur” la care visează Marco Dulca.

„Știam că suntem un grup bun. Vremea nu a fost cu noi, dar ne-am acomodat și a ieșit un rezultat foarte bun. Suntem foarte fericiți că a ieșit bine. Contra a vorbit cu noi, ne-a încurajat și ne-a spus să dăm totul pe teren. Mai avem două meciuri, dar cel mai important este următorul, cel cu Suedia.” – Olimpiu Moruțan, mijlocaș U19

„Cei de la Under19 sunt o generație foarte bună. I-am urmărit toți băieții de la Națională și ne bucurăm de cum au jucat. Cred că pe cei din generația aceasta i-a ajutat foarte mult regula U21. S-a văzut că au meciuri în picioare, că au încredere, sper să se califice mai departe.” – Nicolae Stanciu, mijlocaș România

*

România – Serbia 4-0

Au marcat: Mățan 20′, 61′, Moruțan 23′, Băluță 55

România: 1. Vlad – 2. Haruț, 5. Screciu, 3. Dima, 4. Neciu – 14. Băluță, 6. Dulca – 8. Moruțan, 7. Dragomir (C), 10. Mățan – 9. Sîntean

Rezerve: 12. Costache, 11. Micovschi, 13. Boboc, 15. Lazăr, 16. L. Gheorghe, 17. Drăguș, 18. Trușescu, 19. Moldoveanu, 20. Merloi

Antrenor: Adrian Boingiu

Serbia: 1. Dekic – 13. Velickovic, 5. Veselinovic, 6. Bosnjak, 3. Terzic – 20. Nikolic, 4. Kojic, 8. Petrovic, 18. Jovanovic – 19. Stuparevic, 9. Jovelijic

Rezerve: 12. Cupic, 7. Stanojev, 11. Jovanovic, 14. Devetak, 15. Ivancevic, 16. Maksimovic, 17. Miskovic

Antrenor: Milos Velebit

*

În primul meci al grupei, jucat astăzi tot pe „Ilie Oană”, Suedia și Ucraina au terminat la egalitate, scor 0-0.

La turneul final programat în Finlanda, în perioada 16-29 iulie 2018, se califică doar cele șapte câștigătoare de grupe de la Turneul de Elită. Asta înseamnă că naționale ca Germania, Olanda, Franța, Belgia sau Spania pot rata prezența la acest Euro.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.