Christoph Daum și semințele. De ce e atât de important ca echipa națională să câștige cu Polonia
Ciprian Rus 11 noiembrie 2016“Batem, nu batem, semințele are același gust!”. SMS-ul trimis dimineața aceasta de Andrei din Sighișoara la Europa FM, în “avancronica” partidei România – Polonia, a făcut, în numai câteva ore, turul de forță al rețelelor sociale. El rezumă bine – cu ironia gramaticală la pachet – o anumită atitudine față de prima reprezentativă fotbalistică, acutizată în anii lungi de absență a unor victorii sau a unor performanțe care să entuziasmeze și să scoată lumea în stradă, așa cum o făcea generația lui Hagi, Dumitrescu și Popescu.
Dar meciul de diseară (ora 21:45, în direct pe TVR 1) e, totuși, despre altfel de semințe. E despre “semințele” pe care noul selecționer, Christoph Daum, încearcă să le facă să prindă pe gazonul de pe “Arena Națională”. Germanul a venit cu o nouă abordare și cu o nouă metodă, a creat o atmosferă fantastică la echipa națională și i-a cucerit, unul câte unul, pe toți cei care i-au acordat măcar creditul unei strângeri de mână și a unei discuții protocolare.
Sunt semne clare că “semințele” lui Daum vor încolți până la primăvară, că Naționala e pe un drum bun. Însă presiunea rezultatelor imediate din calificările pentru Mondialul din Rusia nu-i lasă nici un moment de respiro selecționerului german, ai cărui detractori abia așteaptă un pas greșit al “tricolorilor”.
După două egaluri și o victorie în trei meciuri, Christoph Daum e forțat să câștige azi nu atât de aritmetica grupei (care e încă la început), cât de nevoia de a-și salvgarda proiectul și de a-și câștiga timp și liniște până în martie, când la București va veni o altă candidată la calificare, echipa Danemarcei.
Acest mix de meciuri consecutive pe teren propriu cu principalele contracandidate (măcar în teorie) la primele două locuri îl aduce pe Daum în fața momentului adevărului. Într-o grupă în care toate echipele, fără excepție, au cedat deja puncte și au arătat slăbiciuni, României i-ar putea ajunge, la o adică, și 4 puncte după meciul de azi și după cel din martie. Dar presiunea din jurul echipei naționale obligă la 3 puncte azi.
Daum are nevoie de un statement care să susțină revoluția sa, iar cel mai bun argument e victoria cu Polonia. Dacă batem, semințele vor avea un alt gust. Dacă nu batem, ele vor avea, vorba lui Andrei din Sighișoara, același gust din ultimii aproape 20 de ani…
Polonia: atmosferă proastă, orgolii mari
Polonia vine la București după ce nu a mai câștigat de aproape 10 ani un meci în deplasare împotriva unei echipe din lumea bună a fotbalului. Mai mult, Polonia nu a învins niciodată România într-un meci oficial. Vecinii de flanc NATO promit însă să joace la victorie și au și câteva argumente pentru asta: forma bună arătată la Campionatul European și calitatea mult superioară a lotului.
“Garantăm că va fi un meci spectaculos, care va plăcea publicului. Am arătat slăbiciuni în apărare în primele meciuri din preliminarii, dar încercăm să revenim la nivelul arătat la EURO 2016. Știm că vom avea în față un adversar puternic, un adversar bine organizat, cu un antrenor foarte bun pe bancă. Am urmărit jocurile României și se vede plusul de organizare a jocului adus de Christoph Daum”, și-a lăudat omologul selecționerul polonez Adam Nawalka.
Antrenorul adversarilor de azi e în conflict deschis cu vestiarul, după ce mai mulți jucători au petrecut în cantonament înaintea meciului chinuit cu Armenia de la Varșovia, câștigat de polonezi cu 2-1 în ultima secundă a meciului. Orgolioși cum îi știm, Fabianski, Piszczek, Krykowiak, Blaszczykowki, Grosicki și Lewandowski vor trage din răsputeri să-și ia revanșa în fața selecționerului și a fanaticilor suporteri polonezi.
Nawalka pregătește un 4-2-3-1, cu doi închizători puternici și cu două aripi care le vor da mari bătăi de cap fundașilor noștri de bandă în încercarea de a aduce mingi utile în careu vedetei Lewandowski.
România: Chiricheș, titular pentru duelul cu Lewandowski
Revenit ca titular – și cu evoluții apreciate – la Napoli, Chiricheș își reia locul în centrul defensivei noastre într-un duel de Champions League cu vârful polonez al lui Bayern. Ar putea fi singura schimbare propusă de Daum după meciul din Kazahstan, singurele sale dubii ținând de flancul stâng (unde Toșca are avantaj față de Latovlevici, în condițiile accidentării lui Steliano Filip) și de atac (unde neamțul e tentat să joace mai degrabă cu Stancu vârf împins, și nu cu Andone sau Keșeru).
Indiferent de numele care se vor regăsi, până la urmă, pe foaia de joc, Daum va rămâne fidel sistemului 4-1-4-1, cu un singur închizător, Hoban, susținut de travaliul celor patru mijlocași avansați, toți cu o bună capacitate de efort.
Ei sunt cei 23 de tricolori cu care selecţionerul Christoph Daum va aborda meciul cu Polonia: https://t.co/kB7mI5X5Rf #HaiRomania pic.twitter.com/ZEUZHMzmN9
— Echipa Națională (@hai_romania) November 11, 2016
Echipele probabile
ROMÂNIA: Tătărușanu – Benzar, Chiricheș, Grigore, Toșca – Hoban – Popa, Marin, Stanciu, Chipciu – Stancu.
POLONIA: Fabianski – Piszczek, Pazdan, Glik, Jedrejczyk – Krykowiak, Linetty – Blaszczykowki, Zielinski, Grosicki – Lewandowski.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni