LEAD
CM de Handbal 2017

Cristina Neagu și încrederea în echipă. „Se poate mai mult decât credem noi că se poate. Ăsta e un lucru important pe care l-am învățat la echipa națională”

© FOTO: Mihaela Bobar / www.ActionFoto.ro

La finalul meciului cu Angola din grupele Campionatului Mondial, Cristina Neagu a strâns echipa într-un cerc la mijlocul terenului, cum face după fiecare meci. Jucătoarele s-au prins de brațe și s-au aplecat în față, iar căpitanul României le-a privit în ochi și le-a spus:

„Va trebui să dăm mult mai mult decât am dat azi, da?”

Unele priveau spre parchet, altele se uitau spre ea cu atenție.

„Foarte bine, bravo, sunt mândră de noi, de voi, pentru că am luptat.”

A făcut o pauză scurtă, apoi a ridicat vocea:

„Suntem tari, mai tari de-atât, ați auzit?”

Era după un meci în care antrenorul Ambros Martin ar fi vrut să rotească toate jucătoarele – multe din ele debutante la un campionat mondial –, dar scorul strâns nu i-a permis. Așa că Neagu, ca și alte jucătoare din primul șapte, a stat aproape 60 de minute în teren. Chiar dacă n-a avut o zi grozavă, căpitanul României a înscris patru goluri în ultimele cinci minute, făcându-l pe antrenorul danez al Angolei să glumească amar la conferința de presă: „Există o jucătoare, poate ați auzit de ea: Cristina Neagu. Ea a făcut diferența.”

Despre dependența României de Cristina Neagu s-a vorbit și se va mai vorbi. După ce în ultimul meci al grupei, cu Franța, echipa – fără Neagu și alte câteva jucătoare de bază – a pierdut la diferență de nouă goluri, au fost fani care au scris că „România nu poate face nimic fără ea”, că „fără ea suntem zero”, că „ce ne vom face când se va retrage?”

Dar pentru ea, nu asta e discuția importantă; nu cât e ea de bună, ci cât de bună poate fi echipa, cu ea în ea. Când ești mai talentat decât ceilalți și joci un sport de echipă, ai două opțiuni: să ridici din umeri frustrat și să zici N-am cu cine. Sau să încerci să faci mai mult decât să joci tu bine; să le ajuți și pe celelalte să joace mai bine.

Căpitanul României pare să fie prima care înțelege că nu le poate cere tuturor să joace ca ea. Dar le poate cere să dea mai mult decât cred că pot. Pentru că în ultimii 10 ani, de când a debutat la națională, și mai ales la Campionatul Mondial din 2015, a învățat că încrederea te poate duce un pas mai departe decat crezi.

*

Turneul din Germania marchează 10 ani de la primul campionat mondial al celei mai bune jucătoare din lume. 10 ani în care și ea, și echipa, și rolul ei în echipă s-au schimbat destul de mult. În 2007, în Franța, la 19 ani, avea emoții când debuta alături de staruri ca Luminița Huțupan, Narcisa Lecușanu, Ramona Maier, Adina Meiroșu sau Ionela Gâlcă. Era mezina echipei și nu simțea presiune: „Mă gândeam mereu ca presiunea e pe fetele cu experiență care erau atunci”. Juca puțin, și atunci când juca, „nu-mi doream decât să arat ce pot”.

În anii următori, a arătat ce poate. A fost aleasă de trei ori cea mai bună jucătoare a lumii. S-a operat de două ori, a revenit după doi ani de pauză la același nivel, și a câștigat două medalii cu echipa națională: bronz la Europeanul din 2010 și la Mondialul din 2015.

„Sunt 10 ani cu multe amintiri frumoase”, ne-a spus în prima zi liberă a Campionatului Mondial din Germania, când am întrebat-o ce vede când privește în urmă. „Au fost multe emoții, multe sentimente, am trecut prin multe lucruri. Am avut norocul să prind multe generații la echipa națională și la început am jucat cu fete care în mare parte nu mai joacă handbal azi, nume grele ale handbalului românesc. Îmi pare rău că n-am obținut performanțe, pentru ca au fost generații extraordinare de jucătoare.”

Acum, e una dintre veterane – doar extrema Alice Ardean-Elisei mai e pe teren din echipa în care a debutat Neagu – și a înțeles că rolul ei nu mai e doar să joace cât poate de bine. Poate tocmai pentru că nu mai are alături jucătoarele de atunci, simte tot mai mult că e și datoria ei să le ajute pe celelalte să crească. „Cred că deja de câțiva ani mă comport ca un lider al echipei naționale, încerc să ajut pe toată lumea din jurul meu și să mă gândesc la jocul echipei și la colegele mele și mai puțin la jocul meu.”

Când privește în urmă, la ce-a învățat despre echipa națională în ultimii ani, se oprește mai ales la Mondialul din 2015 din Danemarca. Parcursul de atunci al echipei – începutul slab din grupe și transformarea din meciurile eliminatorii – a învățat-o o lecție importantă: că atunci când are încredere, echipa se poate autodepăși.

„Povesteam acum doi ani despre ce s-a întâmplat la Campionatul Mondial, unde am avut norocul să trăiesc pe pielea mea ce înseamnă încrederea asta în sine și-n echipă, și cum se poate schimba totul – aceeași echipă, aceleași jucătoare, același handbal – de la o săptămână la alta. Atunci, eu am văzut singură lucrul ăsta, că se poate mai mult decât credem noi de fapt că se poate.”

Iar acum, vrea să dea mai departe și fetelor noi sentimentul ăsta. De asta le spune după meciuri că e mândră de ele – și că ar fi fost și dacă pierdeau, cum le-a spus după Slovenia –, dar și că pot juca mai bine de atât. De asta, când e întrebată cum e să joace la națională, unde nu are alături starurile cu care a jucat la Oltchim, Buducnost sau la CSM București, spune că nu e o comparație corectă și că are încredere în jucătoarele de la națională, care sunt cele mai bune din țară. De asta le încurajează la antrenamente cu Bravo, Ana! sau Bravo, Yulia!, vorbește cu ele pe bancă în timpul meciurilor și în pauze, le aplaudă cu mâinile în aer când înscriu sau apără bine. De asta declară mereu că ea crede în echipă.

„Încrederea e cea mai importantă, ca fiecare să creadă în ea, și apoi normal, în jocul echipei, că trebuie să jucăm împreună. Eu forțez foarte mult chestia asta de acum doi ani, pentru că am văzut că se poate și încerc mereu să le transmit că ele pot mai mult decât cred ele că pot, de fapt. Ăsta e un lucru important pe care l-am învățat la echipa națională.”

Victoriile din grupă au bucurat-o tocmai pentru că echipa a revenit de atâtea ori după ce-a fost condusă, un lucru care înainte nu-i reușea, pentru că își pierdea încrederea că poate câștiga. Acum a simțit că și colegele ei au început să creadă. „Oricum aveam încredere în echipa asta, mă bucur acum că și ele au văzut că pot, și că deși toată lumea spune că echipa e foarte schimbată, că echipa e în reconstrucție, echipa României poate totuși să joace la un nivel destul de înalt.”

Romania – Spania 19 – 17! #teamwork #fightingspirit #proudofmygirls 💙💛❤️

A post shared by Cristina Neagu (@cristinaneaguofficial) on

Echipa României e însă în schimbare. Din jucătoarele care în 2015 descoperau că pot să joace mai bine împreună decât credeau, mai sunt șase în lotul din Germania. Cele noi nu știu ce s-a întâmplat acolo, n-au simțit transformarea prin care a trecut echipa între meciurile slabe din grupă și jocurile extraordinare din fazele eliminatorii, n-au asistat la discuția din interiorul echipei dinaintea meciului din optimi cu Brazilia care a schimbat totul.

Dar și acum, doi ani mai târziu, la încălzirea dinaintea meciurilor, Neagu și Elisei, inițiatoarele discuției de atunci, strâng echipa într-un cerc din care se aude strigătul născut atunci: „Pentru cine jucăm noi? Pentru noi.”

E modul lor de a transmite mai departe ceva din spiritul de atunci. „E foarte greu să menținem ce-am trăit noi acum doi ani, pentru că lipsesc multe fete din acea echipă. Dar eu personal o să fac lucrul ăsta cât o să mai joc la națională, pentru că mi se pare că poate să fie un slogan al nostru. Chiar dacă atunci s-a născut din suferință, practic. Pentru mine e important, și e important ca fetele tinere care vin la echipă să-și însușească lucrul ăsta, și să fie un lucru al nostru, al echipei naționale. Chiar dacă nu-l mai strigăm atât de des, dar atunci când îl strigăm să-l simțim, asta e important.”

Poate că pentru fetele noi nu înseamnă același lucru. Poate că ce s-a construit acolo s-a pierdut pe drumul dintre dezamăgirea de la Olimpiadă și schimbarea de generație. Sau poate că a fost doar o fundație pe care se poate construi altceva. Pentru că fiecare etapă contează – peste încrederea și deschiderea pe care a adus-o suedezul Tomas Ryde, vine disciplina și spiritul de luptă pe care le transmite spaniolul Ambros Martin. Iar Neagu pare și vrea să fie puntea de legătură între trecut și viitor.

Azi, la doi ani de la meciul din optimi cu Brazilia care a marcat transformarea de care vorbește căpitanul naționalei, România joacă din nou în optimile Campionatului Mondial. E o nouă echipă, condusă în teren tot de ea, care își caută din nou încrederea. Multe lucruri s-au schimbat de atunci, dar înainte de meci, pe parchetul sălii din Leipzig, cele 16 fete în tricoul României vor striga același lucru: „Pentru noi.”

Comentează articolul
Premier League

United câștigă la scor și îl curtează tot mai insistent pe Sanchez, problemele se ţi lanţ pentru Wenger şi Arsenal

16 ianuarie 2018
Danny Coposescu

O singură reprezentantă londoneză din „Big Six‟ a terminat etapa de Premier League cu zâmbetul pe buze. Acum câteva luni, ai fi pariat pe orice, numai pe Spurs nu. Mai ales într-un meci jucat pe Wembley. Dar uite că l-a jumătatea lui ianuarie, nimeni nu-l mai hărţuieşte pe Mauricio Pochettino cu întrebări despre blesteme. După […]

Citeşte articolul
Australian Open

Irina Begu reușește revenirea carierei, prinde și mai mult curaj: vrea în top 20!

15 ianuarie 2018
Treizecizero.ro

Victoria de astăzi e de ținut minte pentru Irina Begu: e una din cele mai spectaculoase reveniri ale carierei ei, iar faptul că a învins-o pe Makarova la turneul la care rusoaica a avut cele mai bune rezultate ale carierei (până azi nu pierduse niciodată în primul tur la Australian Open (!) face rezultatul și […]

Citeşte articolul
La Liga

Barcelona revine spectaculos, rupe blestemul de pe Anoeta. Pentru Real Madrid, suferinţa continuă – până când?

15 ianuarie 2018
Danny Coposescu

În fiecare sezon, San Sebastian și-a construit imaginea de călău al Barcelonei, un club care e obişnuit să fie el spaima lumii fotbalului. An după an, Barça a călătorit în Ţara Bascilor şi a plătit tribut, pentru că „La Real‟ s-a dovedit a fi un adversar mult mai periculos pe teren propriu decât tizul de […]

Citeşte articolul
Premier League

„Heavy metal Liverpool‟: Manchester City cade în sfârşit, într-un meci magic pe Anfield

14 ianuarie 2018
Danny Coposescu

Toată lumea ştie ce muzică-i place lui Jürgen Klopp. Neamţul apreciază simfoniile armonioase, dar preferă chitările zgomotoase. Întreaga sa postură, cuprinsă des de spasme şi contorsionări, s-ar potrivi perfect într-un „mosh pit‟. Parcă-l poţi vedea în mijlocul unei mulţimi învolburate, dând din cap şi izbindu-se în umeri, preferabil cu ochelarii lăsaţi undeva în siguranţă. Toată […]

Citeşte articolul
© 2018 Lead
Design: Live Design