De la Rio, direct în sala de operație. Puțini știu că Andreea Chițu a luptat pentru medalie chiar și după ce își rupsese ligamentele genunchiului stâng

E minutul 1 al meciului din sferturile de finală ale categoriei -52 kilograme la judo. Andreea Chițu, favorita numărul unu de pe tabloul de concurs de la Jocurile Olimpice de la Rio, împotriva favoritei numărul 10, italianca Odette Giuffrida. Ofensivă și agresivă, așa cum fusese și în meciul precedent, judoka româncă încearcă o acțiune, se împiedică și cade în lateral. E yuko pentru Odette, însă timp mai e destul pentru a întoarce rezultatul. Dar vestea cu adevărat proastă nu e avantajul italiencei de pe tabelă, ci faptul că sportiva noastră șchioapătă vizibil cu piciorul stâng.

La doar 21 de ani, italianca e foarte matură în joc și refuză lupta, în ciuda celor două avertismente primite din partea arbitrilor. Andreea aleargă tot timpul, într-un picior, pe tatami, după Odette, dar nu reușește să mai puncteze. Visul medaliei de aur se oprea în sferturile de finală, iar antrenorul Florin Bercean urca pe tatami să-și ia pe brațe eleva, pe care o duce, plânsă și șchiopătândă, spre vestiare. Urmează, în scurt timp, recalificările pentru medaliile de bronz…

Nici o scuză

Din meciul pentru finala de bronz cu brazilianca Erika Miranda, istoria va reține doar că Andreea Chițu se afla într-un avantaj confortabil la intrarea în ultimul minut de joc și că nu trebuia decât să repete rețeta “Odette” din sferturi ca să-și asigure drumul spre bronz. Numai că Andreea nu a refuzat jocul, iar Miranda a reușit un ippon cu 41 de secunde înainte de final. Doar locul 7 pentru Andreea la Rio.

La sfârșitul meciului, printre lacrimi și sughițuri, Andreea a vorbit deschis despre felul ei de a vedea judo-ul și despre greșelile care o trag, mereu, în spate. “Asta sunt eu, nu știu să fac antijoc! Pierzi, câștigi, ăsta e sportul. Eu am trecut prin toate situațiile posibile și imposibile. Mereu mă duc la luptă, nu am răbdare, sunt chestii peste care nu am putut niciodată să trec”. Nici o scuză, nici o vorbă despre accidentarea la picior din urmă cu câteva ore.

“A luptat două meciuri cu un ligament rupt! Eu unul nu aș fi reușit!”

Au trecut două săptămâni de la meciurile de pe 7 august și, de la Rio, antrenorul Florin Bercean numără “ca la armată” zilele rămase până la întoarcerea acasă. “AMR 4 zile…”. Timpul curge altfel după înfrângeri, nu-ți prea arde de poze la statuia lui Iisus ori de plajă pe Copacabana. Coordonatorul lotului olimpic de judo de-abia așteaptă să ajungă în România, să facă analiza rezultatelor de la Jocurile Olimpice în cadrul Federației de Judo și să o ia de la capăt. “Mergem mai departe. Ce, crezi că e prima oară când mă bate vântul la pământ?”.

Și, totuși, sunt detalii care nu-i dau pace în zilele și nopțile lungi de la Rio. “Din păcate, puțin noroc dacă aveam, acum eram și eu fericit, aduceam o medalie, poate chiar două pentru România…”, îmi spune Florin Bercean. Apoi, dus de valul confesiunii, povestește un lucru pe care nu l-a mai spus nimănui până acum, deși ar fi fost alibiul perfect pentru a se elibera, în ochii opiniei publice, de povara medaliei promise la Rio.

“Dacă Andreea nu-și rupea ligamentul de la picior în timpul meciului din sferturi, eu zic că reușea să treacă peste Odette Giufrrida. Spun asta acum, gândind la rece. În clipele acelea nu am știut că ea și-a rupt ligamentul, abia după două zile i-am făcut un RMN aici, în satul olimpic, și am descoperit asta. Ea nu a mai putut călca pe picior în timpul meciului, italianca a tot alergat, nu a mai vrut să lupte direct cu ea, iar Andreea, într-un picior, nu putea fugi, nu a mai putut recupera. Apoi, după două ore și ceva de pauză, înaintea ultimului meci, de-abia a reușit să își încălzească piciorul să intre în meciul care o relansa spre bronz. Cum să te bați într-un picior la nivelul ăsta? După ruperea unui ligament, sunt oameni care nu se mai pot ridica de jos! Poți să-ți dai seama ce sportivă puternică avem? Ea a luptat două meciuri cu un ligament rupt! Eu unul nu aș fi reușit!”, îmi mărturisește Florin Bercean.

“Am auzit și am simțit pocnind ligamentul”

A doua zi, e rândul Andreei să se destăinuie.

Andreea, dacă stai să te uiți în urmă, cu ce rămâi după experiența de la Rio?

Multe lucruri au fost diferite față de precedenta Olimpiadă, de la Londra. Presiunea rezultatului, faptul că între timp am acumulat experiență și niste medalii în plus, faptul că eram mult mai conștientă de ce înseamnă o medalie olimpică, că m-am antrenat tot timpul ăsta cu gândul la Rio. Chiar am crezut că de data asta voi fi pe podium. Sportul e surprinzător și trebuie să te bucuri de fiecare moment. Să înveți din greșeli și să continui mai hotărât, mai atent, mai pregătit pentru tot.

Să înțeleg că ai o veste bună pentru antrenorul Florin Bercean și vei continua cu judo-ul până la viitorul ciclu olimpic, pentru Tokyo 2020…

Haha, cam da! Dar mai am un hop de trecut. O operație la ligamentul încrucișat de la piciorul stâng.

Tocmai mi-a povestit antrenorul Florin Bercean despre ruptura ligamentului. Îmi pare rău să aud asta…

Asta e, se întâmplă! Fii mai optimist! J

Cum ai simțit accidentarea în timpul meciului din sferturi?

Am auzit și am simțit pocnind ligamentul. Am crezut că nu mă mai ridic de jos. Dar, totuși, am făcut-o. Nici eu nu știu cum, cred că era dorința prea mare.

Nu ai vorbit deloc despre asta după ratarea medaliei. Ești conștientă că o accidentare atât de gravă era o scuză pe care ar fi acceptat-o toată lumea?

Nu din cauza asta am pierdut meciurile. Au fost altele…

AMR 180 de zile

Discuția despre Olimpiadă se încheie abrupt, Andreea rămâne cu gândurile și cu regretele ei în ziua lungă de Rio. Mai sunt două zile până la întoarcerea acasă, iar antrenorul Florin Bercean a pregătit, de la distanță, toate detaliile pentru operația Andreei.

“Mergem mai departe, am stabilit deja un program de recuperare a ei. Imediat după ce ajungem acasă, a doua zi mergem în Ungaria, la clinica unde operăm noi fetele, și am primit asigurări de la Comitetul Olimpic Român că ne va ajuta, pentru că e o operație care va costa niște bani”.

Șase luni durează recuperarea după o operație de ligamente încrucișate. Șase luni, cu zile și nopți lungi, precum cele după înfrângerile de la Rio. AMR 2 până la revenirea în România, AMR 180 până la revenirea pe tatami.