„Handbalul e și despre inimă, dorință și spirit de echipă”. Lecțiile lui Kim Rasmussen, antrenorul lui CSM București

Că se află pe banca naționalei Poloniei, pe care a dus-o de două ori în semifinalele Campionatului Mondial, sau la cârma echipei bucureștene, danezul Kim Rasmussen e mereu preocupat să îmbine specificul sportiv și cultural în care se regăsește cu propriul său stil de antrenorat, ancorat în mentalitatea scandinavă; la fel cum caută un echilibru între credința lui în forța echipei și creativitatea individuală a jucătoarelor-vedetă ca cele ale CSM-ului.

Înaintea meciului pe care CSM București, nou apărută pe scena europeană, îl va juca pe 6 februarie, în deplasare la mult mai experimentata Györ, am vrut să aflăm mai multe despre stilul de antrenorat al lui Kim Rasmussen, despre cum vede handbalul românesc și ce aduce din stilul nordic, dar și despre secretul din spatele performanței Poloniei din ultimii ani.

Ce crede despre obiectivele și șansele CSM-ului în acest sezon european

Nefiind de mult timp în București (a fost adus pe ultima sută de metri înainte de începerea sezonului, la finalul lunii septembrie, când a înlocuit-o pe Mette Klit, tot o daneză), Rasmussen e încă într-un proces de cunoaștere a jucătoarelor și de acomodare cu stilul fiecăreia. Așa că e rezervat atunci când i se cer pronosticuri și cere răbdare.

În urma investițiilor masive de la club și a infuziei de jucătoare de valoare mondială din ultimii ani, așteptările și pretențiile sunt mari în jurul echipei din București. Se vorbește chiar de câștigarea Champions League, deși echipa înființată în 2007 e abia la prima sa participare europeană.

„Oamenii se așteaptă să câștigăm, dar trebuie să se uite în istoria Ligii Campionilor și să vadă cum au fost construite echipele mari. Niciuna nu a câștigat Liga Campionilor într-un an. Echipele din Final Four au în spate ani buni la nivel înalt. Noi suntem încă în primul an și totuși candidăm la un loc în Final Four. Mă gândesc că este o realizare pentru club, o realizare a fetelor, dar cred că oamenii ar trebui să fie un pic răbdători”, a spus, de exemplu, înaintea primului meci european jucat acasă în acest an, câștigat împotriva celor de la FC Midtjylland.

Rasmussen a ținut să sublinieze aceeași idee și într-o discuție pe care am avut-o după un antrenament: „această echipă are jucătoare care pot câștiga Liga, dar asta nu e suficient ca să bați echipe care se pregătesc de ani de zile. În plus, au fost multe schimbări la club – în primul rând, sunt mereu aspecte pro și contra atunci când schimbi un antrenor în mijlocul sezonului și e nevoie de timp ca lumea să se cunoască; apoi, au fost problemele financiare. E nevoie de mult timp ca să faci echipa să funcționeze ca un tot unitar. Dar lucrurile se îmbunătățesc.”

Dincolo de nevoia de timp, danezul se confruntă și cu o serie de accidentări care îl obligă să schimbe formula de joc, în frunte cu absența lui Line Jorgenssen, care va lipsi până în martie. „E o lovitură mare pentru noi, care ne obligă să schimbăm modul în care jucăm, pentru că era o jucătoare importantă și în atac și în apărare. Avem dificultăți să înscriem din afara liniei de 9 metri și încercăm în perioada asta să găsim alte căi de a pune probleme în atac. Dar descoperim cu fiecare antrenament ce funcționează mai bine pentru noi și regăsim încet un nou mod de a juca. În final, vom vedea dacă va fi suficient, având în vedere că jucăm contra celor mai bune echipe din lume.”

Ce presupune stilul de joc și mentalitatea nordică

Pentru că vorbim de influențele nordice, l-am rugat să ne explice cum vede el stilul în care s-a format: „În handbalul scandinav contează mai mult echipa decât jucătorii individuali. Echipa e starul, e cea care își creează ocazii și cea care înscrie. Nu avem așa multe jucătoare individuale-vedetă, cum sunt în Europa de Sud-Est, așa că trebuie să ne bazăm pe forța echipei, și facem asta foarte bine. Să aduci acest stil în Europa de Sud-Est înseamnă să găsești un echilibru între cele două, să iei ce e mai bun din stilul scandinav, dar să păstrezi ce e specific local. Cred că e important, ca antrenor, să nu uiți de unde vii, dar să cunoști și cultura locală și calitățile individuale ale fiecărei jucătoare.”

I-a reușit asta foarte bine cu Polonia, echipă pe care o antrenează din 2010, și spune că ăsta a fost secretul în victoria din sferturile de finală ale Campionatului Mondial contra marii favorite Rusia:

„Dacă ar fi să ne luăm după calculele hârtiei, n-ar trebui să batem Rusia niciodată. Dar handbalul înseamnă mai mult decât numele pe care le ai; e și despre inima pe care o pui în joc, despre dorință și spiritul de echipă. Dacă îți lipsesc toate astea, o să pierzi în fața unei echipei care le are. Rusia are niște jucătoare individuale fantastice, dar poți găsi modalități de a te organiza în jurul lor. Am reușit s-o facem de trei ori consecutiv, poate nu mai e vorba de noroc. Poate că Rusia ni se potrivește mai bine decât alte echipe cu care am pierdut, cum e Olanda, de exemplu.”

Ce n-a mers cu România, atunci? „Româncele au fost mai bune, iar Neagu pur și simplu prea puternică pentru noi. N-am folosit cea mai bună tactică pentru a o bloca, dar la momentul ăla era de neoprit, doar a înscris 15 goluri cu Danemarca. România are o echipă foarte bună, cu niște jucătoare grozave, dar când Neagu joacă așa, e imposibil să le oprești.”

Cum se împarte între munca din România și cea din Polonia

Rasmussen reușește să ducă în paralel cele două activități de antrenorat în principal pentru că a venit în România fără familie. Așa că tot timpul său îi aparține handbalului: când termină cu antrenamentele CSM-ului, urmărește meciurile jucătoarelor poloneze, „pentru că totul există pe internet acum, nu mai trebuie să călătorești.”

Sunt și avantaje și dezavantaje, dar atunci când trage linie, crede că iese pe plus. Dezavantajul principal e că nu petrece mai mult timp în Polonia, discutând cu jucătoarele, cu cluburile, urmărindu-le live. Dar lucrând zi de zi cu o echipă de club, mai ales la acest nivel, îl ajută să se dezvolte ca antrenor, să testeze lucruri noi și să câștige experiență. În plus, lucrând cu jucătoare din mai multe țări ajunge să cunoască mai bine diverse culturi, să le descoasă punctele tari și slăbiciunile și va ști cum să le abordeze când le întâlnește cu naționala Poloniei.

Care e stilul lui de antrenorat

Danezul spune că e un antrenor perfecționist și foarte exigent – cu el, dar și cu jucătoarele. „Nu mă opresc până când nu iese totul perfect, și cum în ochii mei nimic nu e perfect, nu mă opresc niciodată. Așa că pun presiune mare pe jucătoarele mele, le cer să dea totul. Nu-mi place să lucrez cu jucătoare care nu dau totul pentru echipă, pentru că asta e filosofia mea: echipa e cheia, iar individualitatea creativă a fiecăreia poate ieși din formula impusă de echipă la momentul potrivit. Dar vreau ca echipa să vrea să meargă în aceeași direcție, și jucătoarele să moară pe teren una pentru cealaltă.”

„Cu Polonia am reușit, după cinci ani și ceva, să avem încredere totală unii în alții și să găsim un mod de-a îmbina stilul meu și cultura lor. Nu mi-e frică să-mi asum riscuri și dacă sugerez ceva, fetele au încredere în mine. Dacă nu merge, nu dăm vina unii pe alții, ci căutăm soluții. Când creezi o astfel de atmosferă poți ajunge la rezultate bune, și cred că începem să facem progrese și la CSM.”

Cum s-a adaptat handbalului românesc

Rasmussen spune că n-a avut probleme de acomodare atunci când a venit în România și că nu l-a surprins nimic, pentru că mentalitatea românească nu e cu mult diferită de cea poloneză. Sunt multe asemănări, de la organizarea structurilor de juniori, la modul de a gândi handbalul și pregătirea fizică – sau, mai degrabă, „lipsa pregătirii fizice”.

„Eu vin dintr-o cultură unde pregătirea fizică a fost prioritatea numărul 1 în ultimii 10-15 ani, urmată de tehnică. Aici, totul e despre rezultat. Asta începe de la copii, și aici e principala diferență între stilul scandinav și cel est-european: rezultatul contează mult prea mult, și e păcat. Cred că la copii handbalul ar trebui să țină mai mult de antrenamente individuale, de jocuri 1-1 sau 2-2, și abia apoi de tactică. Și ar trebui să se uite de rezultate.”