Rezumatul zilei IV la Rio: Mergea și Tecău sunt la un pas de medalie, două echipaje din canotajul românesc prind semifinalele, Glință este oprit la înot. Phelps, însă, e de neoprit
Lead.ro 9 august 2016TENIS
Update 04:04
Horia Tecău și Florin Mergea vor juca pentru un loc în finala olimpică, după o victorie spectaculoasă într-unul dintre cele mai complicate meciuri ale carierei lor. Cei doi i-au învins pe brazilienii Melo și Soares, 6-4, 5-7, 6-2 și au acum două șanse pentru a obține o medalie. În semifinale, Horia și Florin îi vor întâlni, miercuri, pe americanii Sock și Johnson.
Melo și Soares erau bine poziționați pe tablou, iar motivația dată de evoluția în fața propriilor suporteri și de șansa unei medalii acasă le rotunjea și mai frumos perspectivele. Din toate unghiurile, era un meci greu pentru noi, iar parcă la presiunea lui se adăugase fie și numai un strop din negativitatea adusă de rezultatele românilor în primele zile de Jocuri. Tribuna l-a făcut și mai greu, asigurându-se că produce o hărmălaie de nedescris și de negăsit nici măcar la meciurile de Cupa Davis. A fost greu să stea concentrați, dar la toate astea, Horia și Florin au dat un răspuns convingător. Au făcut un meci impresionant și au răspuns impecabil la singurul moment în care au clipit. Pe larg, în povestea meciului, pe Treizecizero.ro.
Horia Tecău: „Felul în care am răspuns în setul trei ne face și mai încrezători pentru următorul meci. A fost o atmosferă de Cupa Davis!”
— Treizecizero.ro (@treizecizero) August 10, 2016
ÎNOT
Update 19:26
Marius Radu nu a reușit să treacă de calificări la proba de 100 metri liber, clasându-se pe locul 38, după ce a terminat cursa în 49 secunde și 57 sutimi, față de americanul Adrian Nathan, ultimul calificat, pe locul 16, cu 48 secunde 58 sutimi.
CANOTAJ
Update 18:08
Constantin Adam, Vlad Dragoş Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc și Toader Gontaru pierd recalificarea în semifinalele de la patru rame, după ce au terminat cursa pe ultimul loc din cele patru, în 6 minute, 39 secunde 64 sutimi. În fața băieților s-au distanțat la câteva secunde Africa de Sud, Belarus și la sutimi, Rusia. Mai exact, 32 de sutimi i-au despărțit pe canotorii români de un loc în semifinală, adică un vârf de barcă distanță de cea a rușilor (primele trei echipaje au mers mai departe).
Update 17:38
Culoarul 4 de pe Laguna braziliană Rodrigo de Freitas a fost prielnic pentru echipajul României la două vâsle categoria ușoară, care ajunge de pe primul loc în semifinalele de mâine. Ionela Lehaci și Geanina Beleagă – fetele cele mai tinere din competiția de astăzi (21 ani) n-au început puternic, fiind lăsate în urmă de startul agresiv al Vietnamului și Germaniei. Când s-au urcat în barcă, fetele știau că trebuie să termine cursa pe primul sau al doilea loc ca să poată continua și mâine. După 1000 metri, cursa a devenit strânsă, fetele înaintau pe locul doi, cu Germania în față și cu Italia la un moț de barcă în spate. România trece în curând pe primul loc de pe culoarul 4, Vietnamul n-a făcut față startului puternic și cade pe locul cinci, Italia și Germania se zbat pentru locul doi, când Ionela și Geanina ajung degajat la o barcă distanță. Nici nu mai contează cine vine pe locul doi, spuneau și comentatorii TVR, contează că noi suntem primii, adică fetele sunt primele, și-au sincronizat perfect cele patru vâsle tricolore ca să termine în 8 minute și 47 sutimi. E o cursă pentru care fetele au luptat în Turneul Preolimpic de la Lucerna, când nimeni nu le dădea vreo șansă. Germania a terminat imediat după noi. Le urmărim deci, din nou, în semifinalele de mâine pe Ionela Lehaci și Geanina Beleagă.
Update 17.18
De pe culoarul 6, Mădălina Bereș și Laura Oprea termină pe primul loc recalificarea la proba de dublu rame feminin și ajung direct în semifinalele de mâine. Fetele de 21 ani care fac echipă începând cu acest an au terminat cursa în 7 minute, 55 secunde și 25 sutimi. Încă după primii 500 metri, sportivele aveau avans de jumătate de barcă față de Canada, la 1000 metri au ajuns la secunde bune în fața Italiei, Franței, Canadei care a rămas în urmă. După multe dezamăgiri pentru delegația României la Rio, canotajul își înceearcă mâine șansa prin Mădălina și Laura. Proba de dublu rame feminin a adus României cinci medalii de aur la JO. „Din cauza că s-au anulat cursele de duminică, am tras în două probe în aceeaşi zi. Au fost şi valuri”, au spus fetele pentru presă, „suntem bucuroase că suntem în semifinale, unde vom da totul mâine – vom avea două curse la distanţă de 1:20 h. Va fi greu, dar sper să ne refacem repede.”
Update 17:00
Sportivii Cristi Pîrghie și George Palamariu au ratat calificarea în finala probei de dublu rame și termină cursa pe ultimul loc din prima semifinală. Cei doi au avut peste 23 de secunde întârziere față de primul loc. Pîrghie şi Palamariu au încheiat cursa în 6 minute, 48 de secunde şi 17 sutimi. Românii Pîrghie și Palamariu, sau cel mai tânăr echipaj al competiției, vor concura în finala B, unde nu se vor lupta însă pentru obținerea unei medalii.
ÎNOT
Update 9.00
Robert Glință, înotătorul român aflat la prima participare la Jocurile Olimpice a terminat cursa de 100 metri spate pe locul opt, în 53 secunde și 50 sutimi. Aurul a fost adjudecat de americanul Ryan Murphy, care a stabilit şi un record olimpic, cu 51.97. Marius Radu rămâne, astfel, ultima speranță la medalii pentru natație.
BEST OF THE REST
- Michael Phelps a câștigat a 20-a medalie de aur la Jocurile Olimpice. A sărbătorit-o diferit, fluturându-și degetul și ridicând brațele către tribune, ca și cum ar fi spus: “Hai, dați-mi un rival!”. Ah, iar 70 de minute mai târziu, Phelps a câștigat-o și pe cea cu numărul 21.
This night is one for the books! #USA pic.twitter.com/Git9FNwvry
— U.S. Olympic Team (@TeamUSA) August 10, 2016
- Echipa masculina de rugby în 7 din Noua Zeelandă, una dintre favoritele la aur a fost învinsă pentru prima oară de Japonia, echipă în care nimeni nu-și punea baza neapărat. Pentru gruparea de 7 e o victorie istorică încă din prima zi a meciurilor la masculin, dar nu e prima oară când rugbiștii japonezi uimesc publicul – la Cupa Mondială din 2015, echipa de 15 a bătut puternica selecționată a Africii de Sud cu 34-32. „Începusem să avem mai multă încredere în noi și Noua Zeelandă a început să se zbată”, spunea rugbistul japonez Lomado Lemeki. „Ne-am gândit că ținem mingea în mișcare, băieții mari vor obosi și într-un final s-a întâmplat. Aveam un plan împotriva lor – să jucăm în ritmul nostru, lucru care-i va frustra.”
FT: A HISTORIC win as #JPN beat #NZL for the first time ever in #Rugby7s at #Rio2016! pic.twitter.com/16fsJtPxea
— World Rugby Sevens (@WorldRugby7s) August 9, 2016
- La 52 ani de la lansare, melodia „The girl from Ipanema” este în topuri din nou, după ce fotomodelul Gisele Bündchen a avut-o drept coloană sonoră când a defilat pe podiumul de la Ceremonia de Deschidere a JO. A fost downloadată de 40.000 ori, scriu cei de la The New York Times. Spotify confirmă că ascultările piesei au crescut cu 1200%.
- Echipa masculina de handbal a Franței, dublă campioană olimpică la Londra și Beijing, a învins echipa din Qatar cu 35-20. A fost o victorie mai clară decât cea de anul trecut, când în finala Campionatului Mondial din Doha, francezii i-au învins mai strâns, cu 25-22. Jucătorul Franței Nikola Karabatic declara că a fost un meci important – și pentru că toată lumea știa că urmează o reconstituire a finalei din 2015 și pentru că Qatar câștigase primul meci împotriva Croației, făcându-și astfel un nume la JO de la Rio. S-au concentrat și iată, au câștigat din nou. Dacă-și joacă bine cărțile de favoriți la aur, Karabatic și alți câțiva jucători pot deveni primii din istoria jocurilor care câștigă trei medalii de aur la ediții consecutive.
#EdF[M]-JO
FRA-QAT
BRAVO Titi, Niko, Luc & Mika!#BleuetFier pic.twitter.com/80QurNDNCz— Equipes France Hand (@FRAHandball) August 9, 2016
- Perechea canadiană Chaim Schalk și Ben Saxton a trecut astăzi de brazilienii Evandro Goncalves și Oliviera Junior cu 2-1 în preliminarii, la volei pe plaja Copacabana, locul unde s-a născut, practic, acest sport. Chiar dacă au venit la jocuri de vară și (aici) vorbim de un sport jucat cu nisip fierbinte sub tălpi, sloganul delegației canadiane la Jocurile Olimpice este Ice in Their Veins (gheață în venele lor). Ba chiar au făcut și o întreagă campanie, cool de altfel, ca să-și promoveze sportivii. Concluzia e că nu-i sperie soarele brazilian, pentru că ei nu ascultă decât de focul din inimile lor.
- Se știe că nu e de glumit cu echipa feminină de polo pe apă a Statelor Unite. Fetele sunt campioane mondiale și în același timp singura echipă care a plecat acasă cu câte o medalie de la fiecare dintre ultimele patru ediții ale Jocurilor Olimpice, de când au fost introduse meciurile pentru echipele feminine. În preliminariile de la Rio, poloistele americance au învins echipa Spaniei cu 8-5, ca un memento amar pentru aurul suflat de sub nasul spaniolelor acum patru ani, în finală.
- Gimnasta vedetă a Statelor Unite, Simone Biles, este chitită să rămână în centrul atenției. După ce s-a calificat la individuale în a doua zi, Simone se întoarce ca parte a echipei de gimnaste triple campioane mondiale, ca să lupte pentru aurul olimpic, dacă nu cumva echipa Chinei n-o va închide într-o toaletă pe toată durata competiției, cum glumeau cei de la vox.com. „A lupta” e, cel mai probabil, un verb slab ales. Știm că le aparține și nu e un lucru pe care l-am visat noi azi-noapte și să nu uităm că la ultimele șase Olimpiade, echipa SUA nu a plecat acasă fără medalie la proba asta. Later update: chiar așa a și fost, fetele câștigă aurul, cu 184.897 puncte, un avans clar de 8.209 față de rusoaicele care au adjudecat argintul.
#FinalFive ??? So extremely proud of my team❤️? pic.twitter.com/2AZZJeFT2r
— Laurie Hernandez ➶ (@lzhernandez02) August 10, 2016
Articolul inițial
Sunt tot mai puțini sportivi români rămași în competiția olimpică, dar și câțiva care abia își încep drumul. Azi îi avem în vizor pe înotătorul Marius Radu, care participă în proba de 100 de metri liber, și pe tenismenii Florin Mergea și Horia Tecău, care au primul test important, în sferturile probei de dublu.
Programul românilor de azi:
- Canotaj: Echipajul de dublu rame masculin (Cristi Pîrghie, George Palamariu) concurează în semifinale, de la ora 15.50, în timp ce cel de dublu rame feminin (Laura Oprea, Mădălina Bereş) mai au șansă, în recalificările de la ora 17.10. Tot în recalificări intră și Ionela Lehaci și Geanina Beleagă (două vâsle categorie uşoară), ora 17:20, și Constantin Adam, Vlad Dragoş Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc, Toader Gontaru (patru rame), ora 18:00.
- Dublul masculin de tenis al României, care s-a calificat în sferturile de finală fără să piardă un set, întâlnește azi echipa braziliană Marcelo Melo – Bruno Soares, de la 16.45. Un meci dificil, având în vedere că adversarii sunt experți ai probei de dublu – favoriți trei la câștigarea turneului – și că vor fi împinși de la spate de publicul brazilian.
- Tot azi se întorc pe teren și fetele rămase în turneul de tenis. Andreea Mitu și Raluca Olaru joacă la noapte în turul doi, de la 02:30, cu rusoaicele Elena Vesnina / Ekaterina Makarova.
- Înotătorul Marius Radu intră în competiție la 100 metri liber, serii, de la ora 19:14
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni