LEAD
Fotbal feminin

Povestea Oanei Negrea e povestea tuturor fetelor care se visează fotbaliste. Chiar dacă fotbalul le mai întoarce și spatele

Credit foto: Gerhard Breitschopf
3 decembrie 2016
Ancuța Iosif
0 comentarii

Dacă te gândești că nu ajungi nicăieri, chiar nu o să ajungi, ți-ar spune Oana Negrea, o fotbalistă de 16 ani legitimată la CFF Olimpia Cluj-Napoca. Oana e șatenă, are părul scurt și drept, e scundă și atât de slăbuță că lumea se miră că nu o suflă vântul pe teren. Dar Oana are ambiție și încredere. Își repetă în gând că va ajunge undeva. Că e cea mai bună.

*

Prima oară, Oana s-a jucat cu mingea afară, de capul ei. La 11 ani, când făcea atletism după-amiaza pe stadionul Milcovul din Focșani, unde s-a născut și a copilărit, ajungea mereu mai devreme cu bicicleta, cu o minge după ea și cu chef de joacă. Înainte de asta făcuse și baschet, aproape un an, ca să fie aproape de prietenii care erau acolo, dar când și ei s-au reorientat spre fotbal, părinții Oanei i-au interzis să mai meargă – era singura fată, cea mai mică și nu foarte pricepută.

Printr-a treia, Oana îi bătea la cap pe băieți s-o ia și pe ea la antrenamentele de la clubul Prosport Focșani, dar antrenorii nici nu voiau să audă de fete, așa că a continuat cu alergările ei și cu mingea pe stadion. A remarcat-o antrenorul de la CSM Focșani, un alt club local, care-și antrena băieții pe stadion și i-a spus că e talentată. La scurt timp după, fiul antrenorului Prosport Focșani, Adrian Schinește, cu care Oana se împrietenise pe afară, în jurul mingii, o invita la antrenamentele lor și treptat ajungea să completeze echipa Prosport la mai multe turnee organizate în Vrancea și în orașele vecine, chiar dacă prietenii din club îi spuseseră că fetele nu au loc.

La început, Oana nu le-a spus părinților că va merge la antrenamente, pentru că – și asta e povestea vieții Oanei -, n-ar fi fost de acord să petreacă iar timp doar printre băieți. Primele antrenamente au fost ciudate, sub cu privirile întrebătoare ale colegilor – ce caută ea aici?

Rodica Penduș, profesoara ei de la atletism îi spunea Oanei că e greu să jongleze cu două sporturi, mai ales dacă vrea și performanță. Dar pentru Oana, ajunsă acum la 12 ani, alegerea între atletism și fotbal părea imposibilă. Când a concurat la naționale, unde a ieșit pe locul 30 la proba de 200 de metri, a realizat că atletismul nu e de ea. Iubea mai mult antrenamentele decât concursurile. A părăsit echipa și s-a dedicat fotbalului, iar toată alergătura, chiar fără performanțe, a ajutat-o enorm pe Oana în fotbal. A învățat cum să alerge fără să obosească imediat, a căpătat anduranță. „Când cari mult mingea și te apuci să driblezi, obosești foarte mult, ți se ia suflul”, spune Oana, care atunci când ajunge la Focșani, revine pe stadion și mai participă la antrenamentele de atletism.

Când antrenorul de la Prosport a sunat-o acasă ca să ceară voie părinților s-o ia într-o deplasare la Tecuci, Oana a trebuit să mărturisească aventura cu fotbalul. Au urmau un „nu” răspicat și un interogatoriu riguros. Pe lângă binecunoscutul „o să fii doar printre băieți”, mai era și problema banilor. În Focșani, orice sport costă, spune Oana, iar fotbalul urma să-i coste pe părinți dublul atletismului. Era pregătită să renunțe, dar antrenorul Schinește a insistat s-o cheme și s-o încurajeze să continue pe drumul ăsta. „Te rog, ține-te de fotbal”, îi spunea.  Tot el i-a cumpărat primul echipament, ca să fie în rând cu băieții, apoi părinții au contribuit cu ghete, cu trening. Apoi, când abia începea să se simtă confortabil, pe la 13 ani, antrenorii i-au spus Oanei că trebuie să se îndrepte spre o echipă de fete, pentru că deja crescuse.

Cu ocazia unui amical disputat la Buzău, Oana a fost observată de antrenorul echipei feminine Viitorul Buzău, cea mai apropiată de Focșani, și după câteva discuții Schinește a ajutat-o să se transfere acolo. Oana a continuat să se antreneze cu băieții, în Focșani, dar când veneau meciuri, tatăl ei o ducea la Buzău ca să joace cu fetele.

De aici încolo, lucrurile au devenit mai serioase. Iar în vara lui 2013, după un turneu important jucat la Brașov, Oana a fost convocată într-un cantonament organizat pentru fetele din generația 2000, ca parte a proiectului Fotbal și feminitate, derulat de Federația Română de Fotbal (în colaborare cu UEFA) pentru promovarea fotbalului feminin. Conta atunci ca tinerele fotbaliste românce să se cunoască și să se antreneze împreună. Acolo era și Alin Cioban, președintele executiv al Olimpia Cluj, erau și antrenorii de la echipele din Târgoviște și Alexandria, care voiau să o transfere pe Oana. Însă tatăl ei a îndemnat-o să nu se mute într-un oraș cu două blocuri în plus față de Focșani. Dacă e să aleagă ceva, ar fi bine să se îndrepte spre Olimpia, acest Silicon-Valley al fotbalului feminin românesc, campioană națională din primul lor sezon, în 2010, până-n prezent, echipă care din 2011 a confiscat și Cupa României. Tot din 2011, Olimpia participă în faza grupelor UEFA Womens Champions League, fiind prezentă în optimi, în urmă cu patru ani. În sezonul trecut, Olimpia a dat 103 goluri și a primit doar trei în tot campionatul.

Bine, bine, se gândea Oana, dar de unde știu dacă mă vor pe mine la Cluj? Alin Ciobanu ar fi vrut-o, dar situația era complicată, pentru că în Liga 1 aveau voie să joace doar sportivii de peste 14 ani, pe când Oana nu împlinise încă 13. Chiar și așa, Alin a fost cel care a încercat să negocieze cu tatăl Oanei transferul ei la Cluj, încă din aceeași toamnă, dar fără mare succes – tatăl ei insista ca ea să-și termine măcar gimnaziul la Focșani.

Alin îi spunea că ar fi fost prea târziu, iar Oana ar fi risca să se piardă. Așa că într-o noapte de august, părinții s-au sfătuit ce e mai bine pentru fata lor. Au decis ca Oana să se mute la Cluj în septembrie, pentru că n-au vrut ca în câțiva ani să-și vadă fata plină de frustrări, regrete sau ce-ar fi fost dacă. Mai bine să facă ce-i place, au gândit.

Primele antrenamente cu fetele de la Olimpia n-au fost simple pentru Oana. Simțea presiunea integrării într-un club-vedetă pe care îl cunoșteau toți clujenii. „Eu eram mică și slabă”, spune Oana, „nu știam să dau o pasă pe sus.” Nu știa să țină glezna tare și spune că încă lucrează la asta. Cu băieții, doar se încălzea și juca. Aici, însă, lucrurile erau mai serioase, cu accent pe coordonare, pase, circuite.

De regulă, Oana joacă mijlocaș dreapta, mijlocaș central sau fundaș, în funcție și de adversari. Dacă echipa are nevoie de gol, trece chiar în atac. Deși primește destule lovituri cu mingea în toate părțile corpului, spune că vânătăile ei sunt nimic; alte fete ies de pe teren cu entorse sau picioare în ghips. Încet-încet, a început să se înțeleagă cu fetele din echipă, iar în decembrie a participat la un turneu la Fălticeni, unde le-a cunoscut pe toate colegele din generația 2000 și a câștigat titlul de cea mai bună jucătoare a turneului. A venit repede peste ea și campionatul, în care n-a semnat condica pentru primele meciuri, pentru că nu avea încă 14 ani.

7

Lucrurile începeau să intre pe un făgaș bun pentru Oana care, după turneul de la Fălticeni, a fost convocată pentru prima oară (în februarie) și la Naționala U15. Selecționera lotului era chiar Ioana Bortan, antrenoarea lor de la Cluj și căpitanul de la Olimpia 1. Primele meciuri pentru generația de fotbaliste născute în 2000 au fost două amicale cu Moldova, când Oana a dat și primul ei gol național și unde fetele s-au împrietenit. Oanei îi place la Națională și pentru că toată lumea are grijă de toată lumea: dacă te doare ceva sari un antrenament ca să fii bine la următorul, primești medicamente, vitamine, e o grijă mai mare la alimentație; și la Olimpia sunt condiții, dar Oana nu crede că situația e la fel în toate cluburile din țară.

Următoarea țintă a Oanei este, firește, naționala mare, dar ea visează și mai departe, la echipa americană Orlando Pride, unde a văzut că sunt multe fotbaliste bune. „O jucătoare bună trebuie să aibă personalitate, să nu fie ca restul”, spune Oana. „Dacă antrenorul îi spune unde să dea pasă și ea vede o soluție mai bună și profită de ea, aceea e o jucătoare bună.” Își amintește cum toate selecționate par mai dezvoltate decât ele, cum la un turneu de calificare unde au jucat cu Belgia, Serbia, Ucraina, toate erau cu mult peste românce. „Și în talie, și în forță, și în tot și nu-mi venea să cred că suntem de aceeași vârstă.”

A fost demoralizată de multe ori din cauza asta sau din cauză că nu a intrat în joc când și-ar fi dorit. „Dar asta e viața, chiar și dacă mă accidentez trebuie trec peste și să continui, pentru că am ajuns prea departe”, spune Oana, „Eu am investit energie, ai mei au investit mulți bani în mine, aș face cea mai mare greșeală dacă aș renunța acum.” Trebuie să ajungă. Dacă nu e convocată la echipă, știe că nu e decât vina ei, că trebuie să lucreze mai mult, ca s-o ia data viitoare. Sunt antrenamente la care nu-i iese nimic, la care-și dă cu stângu-n dreptul sau dă pe lângă minge și fetele mai râd de ea, dar diferența e că acum a mai crescut, a învățat să râdă și ea de propriile greșeli, pentru că „toată lumea le face și de-aia e antrenament, ca să învățăm.”

Ca modele, Oana o are pe Florentina Spânu, căpitanul echipei naționale feminine, pe Ștefania Vătafu, mijlocaș pentru Națională și pentru Olimpia. Le admiră pentru cum joacă și cum se comportă. Îi mai place de suedezul Zlatan Ibrahimovici, pe care îl apreciază mult ca fotbalist, dar mai presus ca om, după ce i-a citit autobiografia. „A plecat de jos, era necăjit după divorțul părinților și trebuia să stea cu tatăl lui, care mereu se îmbăta”, spune Oana. „M-a surprins cum a reușit el să se ridice și să ajungă așa departe.” Oana urmărește și fotbalul masculin, îi place să analizeze fazele, să se gândească ce ar face ea în situația respectivă, dar se uită mai mult la meciurile din Champions League sau, cum a fost vara trecută, la cele de la EURO – a ținut cu Germania și Franța. Pe lângă biografii sportive, când mai prinde ore libere Oana mai citește serii SF sau uită de ea prin mall (cinci zile la rând) ca să citească Cimitirul lui Adrian Teleșpan.

2

Oana încă  face parte din două lumi separate. Când ajunge acasă, la Focșani, se detașează complet de Cluj, „ca și cum n-ar fi fost niciodată acolo.” Petrece timp cu părinții, se mai antrenează cu băieții la fotbal, merge la atletism. Când se întoarce la Cluj, nu se gândește la Focșani, pentru că nu are timp de asta. La liceu, la ora de educație antreprenorială i-au spus să-și aleagă și a doua profesie, dar Oana nu vede dincolo de fotbal. E doar o jucătoare profesionistă căreia îi ajung pantalonii din echipament aproape de genunchi. O sportivă care citește când poate, care învață maghiară singură și care, în pauzele mari, exersează pop la pianul din liceu – Apologise de la One Republic, 7 Years a lui Lukas Graham sau coloana sonoră de la Pirații din Caraibe. La antrenamente, însă, nu se gândește decât la fotbal. „Nu mă gândesc că n-am bani, că mi-e foame, că mi-e sete, mă gândesc numai la ce-am de făcut la fotbal”, spune, cu seninătate, Oana.

Comentează articolul
Preview

Înapoi la cele importante: campionatele tari ale Europei revin cu derbiuri și controverse. Iată ce urmează în Big 5

17 noiembrie 2017
Danny Coposescu

Câteodată, pauzele competiţionale pentru meciurile internaţionale, fie ele şi baraje cu mize uriaşe, sunt un fel de teste ale răbdării. Naţionala nu mai e de mult standardul calititativ al fotbalului şi, oricât de entuziasmante ar fi turneele finale, majoritatea fanilor se uită cu jind la calendar şi aşteaptă reînceperea campionatelor. Mai ales după chinul unei […]

Citeşte articolul
Analiză

Agenda lui Contra: cinci concluzii după primele meciuri ale Naționalei cu noul selecționer

© FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro
16 noiembrie 2017
Ciprian Rus

Două victorii, una cu Kazahstanul, cealaltă în amicalul cu Turcia, un egal în Danemarca și o înfrângere ca un duș rece cu Olanda, la București. După patru meciuri, la final de sezon, e vremea câtorva concluzii pe marginea mandatului lui Cosmin Contra la echipa națională. Altă atitudine România a arătat o altă atitudine în ultimele […]

Citeşte articolul
Rusia 2018

Danish delight: Christian Eriksen îi demontează pe irlandezi la Dublin, Danemarca câştigă ultimul loc european la Mondial

15 noiembrie 2017
Danny Coposescu

Ne-am plâns foarte serios de lipsa golurilor în aceste meciuri de baraj pentru Cupa Mondială. Și pe bună dreptate: dacă n-ar fi fost turul dintre Croaţia şi Grecia, am fi avut două goluri în nouă meciuri. Dar cum am început secţiunea europeană, aşa am şi încheiat-o: cu o avalanşă de goluri. Păcat de efortul irlandezilor […]

Citeşte articolul
Echipa națională

„Lămâi” pentru Contra: după trei meciuri bune, România e surclasată de Olanda. Selecționerul are agenda plină cu lucruri de pus la punct 

România a fost pusă la pământ de Olanda pe „Arena Națională”. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
14 noiembrie 2017
Ciprian Rus

Victoria cu Kazahstanul ne-a readus zâmbetul pe buze, egalul smuls în Danemarca ne-a arătat că România lui Cosmin Contra e capabilă să tragă de ea, iar victoria cu Turcia ne-a dat speranțe că suntem pe drumul bun. Dar, ca de atâtea ori în ultimii ani, Olanda ne readuce cu picioarele pe pământ, după un 3-0 […]

Citeşte articolul
© 2017 Lead
Design: Live Design