Schimbare la CSM București. Aurelian Roșca îl înlocuiește pe Jakob Vestergaard pe banca tehnică a campioanei Europei
Andreea Giuclea 7 noiembrie 2016Cele trei înfrângeri consecutive din Liga Campionilor au lăsat urme adânci nu doar asupra moralului campioanei Europei, ci și în vestiar. Conducerea clubului n-a mai avut răbdare cu echipa tehnică căreia îi încredințase obiectivul de a apăra titlul cucerit anul trecut și i-a reziliat azi contractul danezului Jakob Vestergaard. În locul său l-a numit pe Aurelian Roșca, fostul antrenor de la HCM Baia Mare.
”Urez succes clubului și fetelor pe mai departe. Eu sper în calificarea în Main Round și sunt convins că am fi putut să o obținem și împreună. Însă aceasta este situația. Vreau să le mulțumesc tuturor, oamenilor din club, spectatorilor, fanilor. Mi-au oferit amintiri pe care nu le voi niciodată și mi-aș dori să revin în Sala Polivalentă, unde atmosfera este cu adevărat specială”, a spus Jakob Vestergaard despre despărțirea de CSM, într-un comunicat de presă.
Danezul vorbise la începutul sezonului despre presiunea uriașă din jurul unei echipe ca CSM București, proaspătă campioană europeană, și despre nevoia de a-i oferi acesteia încredere și răbdare. Cele trei înfrângeri, cu Midtjylland și Gyor, i-au scurtat însă timpul petrecut la București.
Acum un an, predecesorul său, Kim Rasmussen, trecuse printr-o situație asemănătoare și resimțise aceeași presiune și nevoie de rezultate rapide. După un început slab în Liga Campionilor, și-a simțit postul amenințat, dar a rezistat pe bancă până la finalul sezonului, unde a demonstrat că răbdarea și încrederea au meritat.
De data asta, clubul n-a mai avut răbdare, poate și pentru că riscul ca o câștigătoare de Ligă să nu se califice e prea mare. Speranța conducerii e ca schimbarea de antrenor să aducă un suflu nou și să mobilizeze echipa înaintea meciului decisiv cu Rostov Don de vineri, 11 noiembrie, din Rusia.
Aurelian Roșca a câștigat cu echipa de junioare a României medalia de aur la Campionatul Mondial din 2014 (Macedonia), precum și titlul european U18 în 1999. La naționala de senioare, a făcut parte din staff-ul condus de Cornel Oțelea, în 2003-2004. La nivel de club a antrenat, ca principal, echipele Oltchim, Cetate Deva, Corona Brașov și HCM Baia Mare, cu ultima ajungând până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, ediția 2015-2016. Ca secund, a jucat finala Ligii Campionilor cu Oltchim, în 2009-2010, și a câștigat Challenge Cup cu Rulmentul Brașov, în 2006.
”Urmează două meciuri foarte importante în Liga Campionilor. Am încredere în jucătoarele noastre, în experiența și valoarea lor, și cred în șansele noastre de calificare”, a spus Aurelian Roșca la numirea în noul post.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni