Spadasinele României câștigă bronzul la Europene! La fel și echipa de sabreri!
Ancuța Iosif 25 iunie 2016După întâlnirea dură cu Franța, echipa feminină de spadă redevine „unitatea strânsă”, cum au numit-o comentatorii și câștigă medalia de bronz a Campionatului European de la Torun. Simetric, echipa masculină de sabie a României a fost oprită de Rusia în semifinală, însă a tras pentru aceeași medalie, tot contra Ungariei, câștigându-și și ei locul pe podium.
România – Ungaria, finala mică a fetelor
Simona Pop a deschis primul releu cu Szasz Emese și a încheiat strâns, însă în dezavantaj, 5-4.
În al doilea releu, Gherman a întâlnit-o pe Dorina Budai și a pierdut mai mult teren în fața Ungariei, 7-4.
Releul trei le-a găsit față-n față pe planșă pe Ana Maria și Julianna Revesz, iar Ana a reușit să ne readucă la egalitate, 7-7.
Budai a recuperat o tușă în fața Simonei Pop în releul patru, 8-7 pentru unguroaice.
Ana și Emese au ținut strâns una de alta, în al șaselea releu, și au terminat la egalitate, 9-9.
Loredana Dinu a dur România în avantaj în al șaselea schimb, 13-10, iar în al șaptelea Ana a păstrat distanța pentru medalia de bronz, 15-11.
Pe final, în penultimul releu, Revesz s-a apropiat repede de Simona Pop, însă Simona s-a agățat de un punct avantaj, pentru 16-15.
În ultimul releu, campioana europeană de la individuale, Simona Gherman, a condus echipa spre podium cu o distanță considerabilă, scor final 27-19.
Echipa masculină de sabie câștigă bronzul
Echipa masculină de sabie a trecut de Ungaria cu scor final 45-32, asigurându-și, astfel medalia de bronz. Victoria băieților e ultima dintr-o serie de patru pentru delegația de scrimă a României la Europeanul din Torun: spadasina Simona Gherman a câștigat titlul de campioană europeană, Ana Maria Popescu (Brânză) a urmat-o pe podium, cu argintul, echipa feminină de spadă a adjudecat bronzul, echipa sabrerilor la fel. Atât pentru spadasinele României (Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop, Loredana Dinu) la individiual și la echipă, cât și pentru Tiberiu Dolniceanu din echipa sabrerilor, Campionatul European de la Torun a fost un bun exercițiu cu doar câteva săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de la Rio. Dolniceanu l-a întâlnit în ultimul releu al confruntării pe echipe pe Szilagyi Aron, campionul olimpic de la Londra. Amândoi fiind scrimeri puternici și valoroși, comentatorii și fanii văd (speră) la o finală între ei și la Rio, la individuale.
În ultimele releuri ale băieților, aceiași comentatori observau cât de unită părea echipa României în partea dreaptă (nevăzută în transmisunea online), antrenorii și membrii echipei stăteau unii lângă alții, se încurajau, țipau la cel care se zbătea cu repeziciune pe planșă. În partea opusă stătea echipa Ungariei, dezbinată, tăcută, entități diferite pretinzând că sunt o echipă, fără mari urale în timpul bătăliei pentru bronz. Italienii au reușit să-i demoralizeze pe unguri când și-au făcut loc printre ei, spre finală. Dar Ungaria trebuie să găsească o cale să-și revină, spuneau tot ei, chiar dacă nu participă la JO, pentru că oricât de individualistă ar fi scrima, când vine proba pe echipă, trebuie să te comporți ca atare, să mergi mai departe. Cum au făcut și fetele de la spadă astăzi, disputând finala mică, cum au trecut tot ele, peste dezamăgirea de la Londra, acum 4 ani.