CSM București a început perfect campania de apărare a trofeului Champions League câștigat entuziasmant anul trecut: o victorie convingătoare, 24-21 cu Rostov-Don (vice-campioana Rusiei), după un meci rotund în care fetele antrenate de Jakob Vestergaard au excelat în defensivă și s-au ținut mai mereu la o distanță confortabilă. CSM a obținut astfel prima victorie într-o grupă cu adevărat complicată, din care mai fac parte Györ și FC Midtjylland.
Pentru CSM și fanii echipei bucureștene, jocul cu Rostov este în stare să confirme (deși e încă devreme pentru concluzii așezate) că echipa este încă foarte motivată și că succesul de anul trecut, deși surprinzător, nu trebuie considerat o întâmplare.
La capătul unei prime reprize reușite (12-10), în care apărarea agresivă a CSM-ului a încurcat adesea atacul mai degrabă lent, indecis al rusoaicelor, diferența dintre cele două echipe era încurajoatoare – CSM pur și simplu a arătat mai bine: intensitate mare în defensivă, soluții mai multe în atac, mai ales în momentele decisive, când Rostov a încercat să revină.
Aproape pe toată durata primei reprize, Jan Leslie, danezul de pe banca rusoaicelor, a atacat în pur stil nordic, fără portar și cu doi pivoți, dar tactica s-a întors de câteva ori împotriva echipei lui: portărița Grubisic a marcat două goluri din poartă în poartă, iar Mehmedovic a reușit și ea unul din propria jumătate.
Momentele dificile pentru CSM au venit în repriza secundă, când Rostov a profitat de primele mingi rătăcite de campioanele en-titre în atac pentru a egala la 16 (ultima egalitate se înregistrase la 5-5). Dar Vestergaard a cerut un time-out inspirat, a propus jucătoarelor câteva soluții clare, iar CSM a răspuns la momentul potrivit și s-a desprins din nou, fără să mai privească peste umăr.
Anul trecut, CSM a câștigat ambele meciuri ale dublei din sferturile de finală cu Rostov. Mulți spun că a fost victoria care le-a dat fetelor încredere pentru Final 4-ul de la Budapesta, unde au reușit surpriza și au câștigat cel mai căutat trofeu al handbalului feminin european.
Acum, înaintea jocului de duminică, se vorbea – pe bună dreptate – despre timpul scurt pe care Jakob Vestergaard (înlocuitorul lui Kim Rasmussen) l-a avut la dispoziție pentru a integra noile jucătoare în echipă și mai ales pentru a-și impune propriul stil de joc. Or, faptul că CSM a nimerit într-o grupă tare, cu Györ, FC Midtjylland și Rostov-Don, nu a ajutat neapărat cauza campioanelor. Numai că Rostov se confruntă momentan cu propria reconstrcție, și asta s-a văzut mai limpede în terenul rusoaicelor, unde noile jucătoare, între care și Anna Vyakhireva, desemnată cea mai bună handbalistă la Jocurile Olimpice (pe care Rusia le-a câștigat), s-au remarcat prea puțin.
La finalul meciului, Jan Leslie a spus că doar Barbosa și Lunde, în poartă, au jucat bine. „Ne-am mișcat așa de prost că încă nu-mi vine să cred. Știu că am jucat contra campioanelor en-titre, dar chiar și așa… Trebuie să ajungem acasă și să analizăm atent acest joc. Sper că va fi singura noastră zi proastă din aceste grupe.”
De partea cealaltă, CSM pare că a integrat mai bine noile jucătoare în noul sistem. Echipa poate deja să conteze pe Paula Ungureanu, care a reușit câteva parade marcă proprie exact când s-a împărțit victoria, la jumătatea reprizei a doua, pe extrema Majda Mehmedović (5 goluri), venită de la Buducnost, pe Anastasiya Lobach (4 goluri) și pe celelalte colege sosite la echipă în acest sezon.
Cam asta a spus și Vestergaard, zâmbind larg, la interviurile de pe teren: „Ambele echipe au o mulțime de jucătoare noi și trebuie să-și găsească ritmul. Știam că vom avea nevoie de un bun spirit de luptă, mai ales că ne lipsesc câteva jucătoare importante, ca Line Jorgensen și Cristina Vărzaru. Am luptat bine, și când jocul n-a mai mers atât de lin portărițele noastre au făcut o treabă excelentă. Contribuția lor la victoria de azi e foarte importantă.”
La fel ca anul trecut, din grupe se califică primele trei echipe. Dacă ajunge în grupa principală (și șansele hârtiei sunt bune), CSM va duce acolo punctele obținute contra celorlalte două calificate – probabil Györ și Rostov.
„E cea mai grea grupă, dar și cea mai interesantă de urmărit”, ne spunea Jakob Vestergaard, noul antrenor al CSM -ului, într-un interviu despre drumul echipei bucureștene în Liga Campionilor. „E dificil, dar asta e situația, am știut-o de la tragerea la sorți. Va fi și mai dificil ca deținători ai titlului, dar cred că avem șanse să ne calificăm.”
Primul meci ne-a arătat că CSM e pe drumul bun. În celălalt joc al grupei, sâmbătă, Györ a trecut în mare viteză de Midtjylland, 31-19. În etapa a doua, pe 22 octombrie, CSM se deplasează în Danemarca, pentru jocul cu Midtjylland.
Grupa C e cu atât mai interesantă cu cât propune niște dueluri interesante (și curioase): Ambros Martin, antrenorul lui Györ, este și noul selecționer al României, centrul naționalei Eliza Buceschi s-a transferat sezonul acesta la Midtjylland, iar Ana Paula Rodrigues, fosta jucătoare a CSM-ului, e acum la Rostov.
Programul meciurilor următoare:
22 octombrie: FC Midtjylland – CSM București
28 octombrie: CSM București – Györi Audi ETO KC
4 noiembrie: Györi Audi ETO KC – CSM București
11 noiembrie: Rostov-Don – CSM București
20 noiembrie: CSM București – FC Midtjylland
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni