„Suntem foarte unite și vom lupta pentru fiecare minge până la final.” Concluziile Cristinei Neagu după calificarea României în grupele principale

Andreea Giuclea 10 decembrie 2016

Calificarea în grupa principală a fost obiectivul realist despre care au vorbit jucătoarele României, în frunte cu Cristina Neagu, înainte de plecarea spre Campionatul European din Suedia. Într-o grupă cu Norvegia și Rusia, parcă nimeni nu îndrăznea să privească mai departe. Acum, că primul pas a fost îndeplinit – și nu oricum, ci printr-o victorie împotriva Rusiei, campioana olimpică de la Rio, și un joc solid arătat în toate cele trei meciuri -,  fetele încep să-și dea voie să viseze la mai mult, chiar dacă rămân concentrate.

„Suntem rezervate în continuare”, spune Cristina Neagu. „Important e să luăm fiecare meci în parte, am greși să ne gândim acum că trebuie să defilăm în grupa principală pentru că Ungaria, Cehia și Danemarca sunt mai accesibile, comparate cu Norvegia sau Rusia. Lucrurile nu stau așa. Trebuie să ținem capul la noi și picioarele pe pământ, să ne concentrăm la fel de bine sau mai bine.”

E nevoie chiar de mai multă concentrare ca până acum, crede Neagu, „pentru că acum intervin gânduri, calcule, intervine presiunea, emoțiile faptului că putem ajunge undeva unde nu am sperat pentru acest turneu. Așa că cel mai important e să păstrăm mintea limpede, să muncim ca până acum, și rezultatele se vor vedea.”

Având în vedere schimbările din echipă – de la antrenor la jucătoare -, mai multe handbaliste spun că nu aveau mari așteptări înainte de turneu și erau curioase să vadă cum va arăta noua echipă. Dar primele trei meciuri le-au dat încredere și curaj să spere la mai mult.

„Echipa e schimbată, antrenorul s-a schimbat, era o grupă foarte grea, ne-am gândit cu toții să batem Croatia, să ajungem în grupa principală și să vedem cât de mult putem avansa. Așa că a fost un pic wow pentru toată lumea să batem Rusia dupa 20 ani. Deja de ieri, cu Croația, cred că s-au văzut presiunea și tracul, pentru că era un meci mult mai important. Practic, o infrângere ieri ne-ar fi putut trimite brusc acasă. Acum suntem chiar la mâna noastră, poate printre puținele dăți. Cu trei victorii în grupa asta vom ajunge în semifinale, fără alte calcule”, spune Neagu.

Căpitanul naționalei mai crede că nu atât rezultatele, cât atmosfera bună din echipă, regăsită după experiența dezamăgitoare din vară, de la Jocurile Olimpice, le dă încredere pentru construcția unei noi echipe. „Tot ce am obținut până acum am obținut prin spirit de echipă, de luptă – atmosfera foarte bună din echipă ne-a adus aici. Suntem foarte unite și vom lupta pentru fiecare minge până la finalul meciului. Cred că de asta avem nevoie și rezultatele vor veni. Atâta vreme cât jucăm ca o echipă putem învinge pe oricine.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.