Mergem la Rio! Cristina Neagu: Sunt mândră că fac parte din această echipă. Singurul adversar al nostru putem fi noi
Andreea Giuclea 19 martie 2016Arena Ceres din Aarhus, pe trei sferturi goală la meciul României cu Uruguayul, s-a umplut de șepci roșii și fețe pictate în alb-roșul Danemarcei. Mai euforici și mai gălăgioși decât ieri, danezii au sperat până în ultimul moment că vor învinge Muntenegru și vor rămâne în cursa pentru calificare. Dar echipa lui Dragan Adžić a respectat planul de care vorbise Cristina Neagu cu o zi înainte: batem și noi, și ele Danemarca și ne calificăm împreună.
Înainte de meciul decisiv, în timp de nordicele și muntenegrencele se încălzeau și scaunele galbene se înroșeau, după ce-a semnat autografe și a făcut fotografii cu fetițe daneze care au tremurat de emoții, interul României ne-a povestit cum simte momentul actual în care se află România, la un pas (acum îndeplinit) de calificarea la Jocurile Olimpice.
A vorbit calm și așezat, dar cu multă încredere, așa cum arată și jocul României de la Campionatul Mondial încoace. „Sentimentul ăsta de siguranță nu l-am avut foarte des la echipa națională. E un sentiment pe care ni l-am creat noi și pe care îl merităm după atâția ani de muncă, de nereușite, de rezultate mai proaste, de critici. În momentul de față, românii nu mai stau cu emoții până în ultimul meci.”
Cum s-a creat acest sentiment – pe care îl vezi în jocul fetelor, dar îl simți mai ales la antrenamente, unde fiecare știe ce are de făcut, unde e loc și de muzică, și de glume, dar și de concentrare -, un sentiment despre care până și jurnaliștii români prezenți la Aarhus vorbesc neîncetat? Cristina spune că e meritul antrenorilor, dar și al lor, al fetelor.
„Avem doi antrenori care sunt deschiși cu noi, care comunică bine cu noi, ne lasă acest spațiu de exprimare liberă, care cred că e foarte important, și pe teren și în afară. Ne lasă să decidem în destule momente și singure, și asta înseamnă responsabilitate. Au încredere în noi și-n deciziile noastre și jucătoarele simt asta, eu simt asta și e foarte important.”
Pare că fetele care joacă azi un handbal de povestit nepoților aveau nevoie doar de un strop de încredere, de curaj și de un cadru în care să se poată exprima, pentru că secretul a fost mereu la ele. „Ceva ne-a lipsit întotdeauna, pentru că handbalul e același pe care îl jucăm, dar dintr-o dată lucrurile sunt mult mai clare, acțiunile pe teren ies mult mai bine, conexiunea noastră e mult mai bine. Cred că după ani și ani reușim să ne învingem pe noi și poate stresul, presiunea, toate lucrurile care s-au adunat în ultimii ani. ”
Și ce se întâmplă atunci când câștigi împotriva ta? Nu-ți mai poate sta nimeni în cale. „Eu cred că singurul adversar al nostru putem fi noi. Într-o zi bună am demonstrat că putem bate pe oricine. Normal că depinde de zi, de meci, de accidentări, de mai multe lucruri. Însă într-o zi în care suntem cu motoarele turate la maxim și cu motivația și energia pe care am arătat-o și ieri, cred că putem bate pe oricine. Nu vreau să fiu euforică, dar e un sentiment pe care ni l-am creat.”
Așa că vine întrebarea: unde se poate opri această echipă? Există vreo limită? „Probabil că limite există, dar cu siguranță că pot fi depășite. ”
Asta ne arată și ne învață echipa națională de handbal de la Campionatul Mondial încoace. Și cu încrederea pe care o au ele, nu avem niciun motiv să nu credem și noi că drumul lor va fi tot mai lung și mai frumos.
„Toată lumea își dorește enorm această calificare, cred că orice sportiv își dorește să meargă măcar o dată la o Olimpiada, e un sentiment unic. Îmi doresc foarte mult o medalie acolo.”