Mult mai mult decât „El Clasico”: câteva predicții și patru întrebări esențiale înaintea noului sezon de La Liga

Fotbalul spaniol a ținut prima pagină toată vara. Derapajul de la Cupa Mondială, cu Real Madrid și Lopetegui în rol de personaje negative, a condus la introspecție și a provocat insecuritate. Tot în necunoscut ne-a aruncat și sfârșitul celui mai captivat duel al fotbalului modern – Messi vs Ronaldo. Dar toate schimbările astea nu trebuie să fie neapărat în rău. Alături de introducerea sistemului VAR, semnele promițătoare din afara centrelor tradiționale de putere sunt motive de entuziasm pentru începerea unei noi ediții de La Liga. Iată niște necunoscute la care abia așteptăm să găsim răspunsuri!

Cum se va descurca Lopetegui în cazanul de pe „Bernabeu”?

Plecarea subită a lui Zinedine Zidane ar fi provocat oricum destulă anxietate la Real Madrid. Ultimele două sezoane și jumătate n-au adus doar succes susținut, mai ales în competiția care definește acest club, ci și o atmosferă neobișnuit de armonioasă în partea albă a Madridului. Asta face cu atât mai stridentă trecerea de la calmul plăcut și productiv la haosul declanșat de plecarea francezului. Trebuie spus că atât Julen Lopetegui, cât și Florentino Perez, au adunat nuiele pentru propria spinare prin felul în care au acționat chiar înainte de începerea Cupei Mondiale.

Ar fi exagerat să spunem că suporterii de pe „Bernabeu” nu-l susțin 100% pe noul antrenor. Însă cu siguranță există un aer de ambiguitate. Realul s-a prezentat mereu ca un aliat dedicat al naționalei spaniole, ceea ce nu prea se potrivește cu abordarea complet nocivă din vară. Dacă mai adaugi aici și vânzarea celui mai important jucător de la Alfredo Di Stefano încoace, plus lipsa de activitate de piața de transferuri, înțelegi de ce Lopetegui n-are parte de cel mai ușor început, într-un mediu și-așa extrem de dificil.

Problemele pe care le are de rezolvat s-au văzut perfect aseară, în Supercupa Europei, pierdută contra lui Atletico. Presa din Spania spune că bascul își mai dorește cel puțin un fundaș central și un atacant. N-ar fi tocmai surprinzător. Sergio Ramos s-a întors acasă cu forma (slabă) din Rusia, iar Karim Benzema n-a fost niciodată prolific.

Partea bună e că Lopetegui are mână liberă să construiască o echipă după bunul plac, nu în jurul lui Ronaldo, cum ar fi fost obligatoriu. Roluri sporite pentru Bale, Asensio și Isco sună promițător, aducerea lui Thibaut Courtois a încheiat în sfârșit vânătoarea anuală după un portar de clasă mondială (de parcă bietul Navas nu e de ajuns), iar Real are din nou un tehnician cu o filosofie de joc clară și proactivă. Așa că totul va depinde din nou de timpul pe care-l are la dispoziție să o pună în practică.

Vom vedea o Barcelona mai atrăgătoare?

În mod normal, când câștigi o dublă cupă-campionat în primul sezon pe banca unei echipe, nu există un „dar‟. Dar Barcelona nu se mulțumește niciodată cu normalul, așa că succesul domestic al lui Ernesto Valverde a rămas cu asterisc. Nu-i vorba doar de colapsul șocant de la Roma, în sferturile Champions League. Trecerea frecventă la un 4-4-2 și un oarecare conservatorism nu va stârni niciodată entuziasm pe „Camp Nou”, indiferent de trofeele câștigate.

Transferurile făcute de Barça sugerează că lucrurile vor sta altfel sezonul ăsta. Lenglet, Vidal, Arthur sau Malcom îi vor permite lui Valverde să evite suprasolicitarea lotului, care a devenit evidentă primăvara trecută. Catalanii sunt fără îndoială într-o poziție mai puternică acum, în ciuda despărțirii dureroase de Iniesta. Cu excepția lui Vidal, care este o certitudine, cei aduși sunt tineri și au mare potențial.

Asta te duce din nou cu gândul la declinul propriei pepiniere. La Masia n-a mai trimis un reprezentant în primul 11 de la Sergi Roberto încoace și doar Rafinha, ajuns între timp la 25 de ani, mai gravitează în jurul formulei de start. În timp ce exodul continuă în academie, unde se știe că șansele de promovare sunt infime, ultimii membri ai „generației de aur‟ se apropie încet-încet de finalul carierei. Așa că meciul cu Celta Vigo din aprilie, când Barça a jucat pentru prima dată în 16 ani fără vreun singur jucător crescut acasă, nu va rămâne o simplă excepție.

E Atleti gata să concureze din nou la titlu?

Parafrazându-l pe Mark Twain, zvonurile despre declinul lui Atletico Madrid au fost exagerate. În ciuda victoriei din finala Europa League, prestația slăbuță a echipei din stagiunea trecută a dat apă la moară celor care anunțau sfârșitul erei Simeone. În loc de asta, antrenorul nu numai că s-a rededicat proiectului de pe „Metropolitano”, dar și-a convins chiar oamenii-cheie să facă la fel. Că Antoine Griezmann a preferat să rămână la Atleti în loc de un transfer la Barcelona îți spune tot ce trebuie să știi despre statutul pe care-l are acum clubul ăsta.

Mult se datorează și demonstrației de ambiție pe piața de transferuri. „Los Colchoneros” nu s-au mulțumit să stea pe loc și au adus întăriri pe aproape toate pozițiile. Thomas Lemar și Rodri – considerat urmașul natural al lui Busquets la națională – ne-au arătat aseară, în supercupă, că merită fiecare cent din cele 90 de milioane cheltuite pe ei. Alături de aripa Gelson Martins și „rebelul” croat Nikola Kalinic, mutările făcute de Atletico o îndepărtează tot mai mult de stereotipul unei formații pesimiste.

Asta-i face pe experți ca Graham Hunter sau Andy West să prezică o luptă în trei pentru trofeul La Liga. „Simeone contează acum pe un lot mult mai puternic decât cel cu care a luat titlul în 2014”, spune cel din urmă. Pe bună dreptate, de vreme ce, pentru prima dată de cine știe când, primul 11 al lui Atleti are o cotă de piață comparabilă cu formula de start a vecinilor de oraș. Ceea ce nu-i de ajuns s-o facă favorită în campionat, dar cu siguranță îi consolidează poziția alături de giganții fotbalului spaniol.

Se pregătește cumva o surpriză la Valencia sau Sevilla?

Cum să nu te minunezi de progresul Valenciei sub Marcelino? De la disfuncția aproape parodică care ne-a adus „experimentul” Gary Neville acum doi ani și jumătate, Valencia a ajuns acum în grupele Champions League. Mult, dacă nu tot, i se datorează unui antrenor care pare pregătit să concretizeze potențialul unui club mare, ajuns pe arătură în ultimii ani.

Angus Chochrane de la football-espana.net ne atrage însă atenția că eticheta de „a patra putere‟ în La Liga a cam fost un potir otrăvit recent. Nimeni n-a reușit să se mențină la nivelul ăsta mai mult de un sezon. Dimpotrivă, Valencia a căzut în acea stare jalnică imediat după ultima aventură în principala competiție europeană. Poate tocmai amintirile astea neplăcute au motivat-o să facă cumpărături serioase. Atacul se poate lăuda acum cu Michy Batshuayi, împrumutat de la Chelsea, și Kevin Gameiro, iar Goncalo Guedes e în tratative pentru o revenire pe „Mestalla”. Daniel Wass și Geoffrey Kondogbia completează mijlocul, în timp ce Cristiano Piccini e un upgrade considerabil pentru poziția de fundaș dreapta. Dacă-l mai pui la socoteală și pe Denis Cheryshev, atât de strălucitor la Mondial, parcă-ți vine să crezi că „Los Che” se pregătesc de mult mai mult decât încă un loc 4.

Nu trebuie subestimate nici cluburile din Andaluzia, pe care poți contra mereu pentru spectacol. Sevilla l-a luat pe Pablo Machin, cel care a făcut o treabă atât de bună la Girona, rivala Betis a ținut de Quique Setien, motivul principal pentru care cel mai distractiv fotbal din Spania s-a văzut pe Estadio „Benito Villamarin”. Avem deci toate condițiile necesare pentru un campionat mai echilibrat și imprevizibil ca oricând.

Predicțiile noastre pentru La Liga 18/19

1. Barcelona

2. Atletico Madrid

3. Real Madrid

4. Valencia

La Liga începe vineri, 17 august.

Update

Ce spuneam de insecuritatea fotbalului spaniol? Joi după-amiază, președintele Javier Tebas a detonat o altă bombă: un joc de La Liga se va juca în Statele Unite sezonul ăsta!  Nu un amical, ci un meci oficial dintr-o etapă oficială. Merită precizat, pentru că oricât ai citi cuvintele astea, tot par ușor ireale. 

Cele rostite de Tebas vor ridica tensiunea suporterilor la cote alarmante: „E un acord revoluționar.‟ E greu să-l contrazici, dacă revoluția în discuție e condusă de conglomerate media, împotriva ultimelor vestigii ale integrității competiționale în fotbal. În avangardă se află Relevent, compania americană care organizează anual International Champions Cup. Patronul Stephen Ross și-a anunțat succesul în termeni triumfaliști: „E următorul salt uriaș în creșterea popularității fotbalului în America de Nord.‟ Și încă un pas nefericit făcut de La Liga, obsedată de câștigurile superioare din Premier League și panicată de pierderea brandului Ronaldo.

E oare de mirare că fanii din Spania s-au pus deja pe semnat petiții? La urma urmei, nici măcar nu-i vorba de complicațiile bizantine pe care le va provoca înțelegerea asta – deși va fi interesant să vedem care dintre cluburi se oferă să renunțe la avantajul terenului propriu. E vorba de cinismul uluitor al lui Tebas, care zice că „vom face asta împreună cu suporterii‟, aceiași suporteri care n-au fost consultați vreo secundă, ci doar puși față în față cu faptul împlinit. E vorba de universul paralel în care echipele spaniole sunt brusc responsabile de consolidarea unei piețe emergente – în detrimentul celei locale. Nu în ultimul rând, e vorba de puterea enormă pe care o au acum câțiva actori extra-sportivi și de pactele de-a dreptul mefistofelice pe care cluburile le fac cu ei, indiferent de consecințe.