Simona Halep intră în primii 10 cei mai dominanți sportivi ai lumii în 2018, top realizat de ESPN
Radu Marina 12 decembrie 2018La finalul fiecărui an, ESPN întocmește lista sportivilor care au impresionat de-a lungul ultimelor 12 luni. “Dominant 20” este o listă alcătuită din 20 de sportivi care “au redefinit imposibilul”, realizată cu ajutorul unei metode statistice dezvoltate de jurnalistul ESPN, Peter Keating.
Anul acesta, în fruntea listei se află gimnasta Simone Biles, cea care a câștigat în octombrie șase medalii (din șase posibile) la Campionatul Mondial de Gimnastică, fiind astfel numită cea mai dominantă atletă a anului 2018.
Dar, deloc întâmplător, după un 2018 de poveste, pe această listă – foarte relevantă, prin prisma faptului că se au în vedere toate sporturile posibile – se găsește și liderul mondial al circuitului WTA, Simona Halep.
Cu un rating de dominație de 1339 (stabilit prin metoda creată de Keating), Simona se află pe locul 9 din 20, fiind în fața unor sportivi ca Novak Djokovic (tenis), Yuzuru Hanyu (patinaj artistic), Lewis Hamilton (formula 1), LeBron James (NBA), Betts Mookie (MLB), Brees Drew (NFL), Justify (curse cai), Alex Ovechkin (NHL), Patrick Mahomes (NFL), James Harden (NBA) și Mike Trout.
„Acesta a fost anul în care Halep a erupt în sfârșit, câștigând primul ei turneu de Grand Slam la Roland Garros, după ce a pierdut finala de la Australian Open. Ea a început și încheiat anul în calitate de lider mondial, înregistrând un bilanț de 46 de victorii, 11 înfrângeri și alte trei turnee câștigate – și a făcut asta cu unul dintre cele mai bune jocuri de retur din tot tenisul. Halep şi-a folosit uimitorii bicepşi pentru a câştiga 49,6% din game-urile la primire, cel mai mare procentaj din WTA. A fost, de asemenea, letală și cu serviciul, reuşind 108 aşi. Dar pe lângă toate aceste aspecte, dominaţia ei de la un capăt la altul i-a asigurat locul pe această listă”, motivează jurnalistul american Sachin Dave Chandan prezența Simonei pe lista “Dominant 20”.
Pentru cineva despre care s-a spus că nu poate domina circuitul, Simona și-a pus o amprentă clară în 2018 asupra tenisului feminin. Și a făcut asta nu doar prin câștigarea primul trofeu la Roland Garros sau prin prima finală la Australian Open. Acesta este vârful. Sunt reușitele care dau greutate (și strălucire) acestui an. Dar detaliile care completează acest an extraordinar sunt, la rândul lor, remarcabile.
Simona nu doar că a început și terminat sezonul fiind lider, ci din totalul de 52 de săptămâni de competiție, ea a stat timp de 48 de săptămâni pe locul 1. Apoi, de la startul sezonului și până în august, în zece din cele 12 turnee la care a participat, ea nu a pierdut niciodată mai devreme de sferturile de finală. A legat, printre altele, și serii de câte 11 victorii consecutive (Shenzhen – AO) respectiv nouă meciuri câștigate la rând (Roland Garros – Wimbledon; Montreal – Cincinnati).
Iar la trasul liniei, după cele 57 de meciuri jucate anul acesta, Simona este jucătoarea cu cele mai multe finale (șase) jucate în circuit, are cele mai multe victorii obținute pe zgură (16) și a pierdut doar patru dintr-un total de 20 de meciuri de trei seturi. Sunt argumente – fie cifre, fie contexte întregi – care demonstrează, fără echivoc, că locul ei este lângă cei mai dominanți atleți ai anului 2018 – adică într-un top în care nu a mai fost, recent, niciun alt sportiv din România.
*
Îți dorești un cadou inspirat de cea mai populară jucătoare din lume? Dacă da – fie pentru tine, fie pentru cineva drag – alege-ți din 30-0 Shop un album foto dedicat Simonei, revista cu povestea Roland Garros 2018 sau unul dintre tricourile pe care Simona le-a inspirat pe 30-0 (acesta sau acesta). Comandă din timp ca să primești pachetul la timp pentru Crăciun!