„Ne dorim o medalie, dar încercăm să rămânem cu picioarele pe pământ.” Cum gestionează naționala de handbal presiunea dinainte de Jocurile Olimpice
Andreea Giuclea 29 iulie 2016„În lume sunt foarte mulți sportivi și nu toți dintre ei vor ajunge la cel mai ridicat nivel – la Jocurile Olimpice. Tocmai de aceea românii pot fi deja mândri pentru că sunt reprezentați de una dintre cele mai bune echipe din lume. Dintr-un anumit punct de vedere, toți jucătorii care participă la Turneul Olimpic sunt deja câștigători.”
E o parte dintr-un mesaj trimis presei de către Tomas Ryde, antrenorul naționalei feminine de handbal, cu câteva zile înainte de plecarea spre Rio. Un mesaj în care suedezul vorbește despre planul de pregătire din ultimele săptămâni și de dorința fetelor de a reprezenta România ca o țară puternică și mândră, dar un mesaj în care nu promite nimic.
Nu face promisuni și nu setează în mod public vreun obiectiv, deși în interior, el a fost setat de acum un an, când suedezul și-a început aventura în România. Acum spune însă că echipa va juca la cel mai înalt nivel posibil, și că ăsta a fost obiectivul perioadei de pregătire: să le aducă la un nivel fizic optim, să ridice nivelul jucătoarelor tinere sau care n-au prins multe meciuri la națională, să le dea încredere tuturor, să le insufle sentimentul de ”Merg la Rio și sunt pregătită pentru asta”.
Despre asta au vorbit și jucătoarele la ultima întâlnire cu presa dinainte de plecare. Vineri la prânz, sub umbra unui copac din curtea Federației, s-au aliniat zâmbitoare și relaxate pe scaune pentru o ultimă conferință de presă, urmată de interviuri. O ultimă întâlnire la care ne-am dus curioși să aflăm ce simte un sportiv care se apropie de Jocurile Olimpice, cum se pregătește psihic și cum gestionează presiunea și așteptările cu care pornește la drum.
Pentru că, de data asta, nu sunt doar așteptări impuse din afară, ci și interioare. E un vis despre care fetele vorbesc deschis, un obiectiv pe care și-l propun și pentru care au muncit enorm. Iar acum, că momentul în care visul se poate împlini e atât de aproape, și emoțiile cresc.
„Normal că sunt emoționată”, spune interul stânga Gabriela Perianu, care e la prima participare la un turneu olimpic. Pentru că o să întâlnească mari sportivi din întreaga lume, vedete din atletism sau înot pe care înainte le vedea doar la TV; acum o să fie aproape de ele și poate fi o șansă unică în viață. „E clar că e o competiție diferită de toate celelalte”, o completează și secundul Costică Buceschi. „Acum te întâlnești cu cei mai buni sportivi din toate sporturile, cu crema, nu doar cu cei din handbal. Va fi greu să ne acomodăm, să acceptăm și alți sportivi în jur, agitația. Trebuie să trecem peste toate și să ne concentrăm pe motivul pentru care ne ducem acolo.”
Această distragere e motivul pentru care Tomas Ryde a anunțat deja că fetele nu vor participa la ceremonia de deschidere, pentru că au primul meci, cu Angola, în chiar prima zi a competiției și la asta trebuie să se concentreze. „E adevărat, nu mergem la ceremonie, primul meci e important și îl tratăm cu seriozitate”, a spus și căpitanul Valentina Ardean-Elisei, care a recunoscut că și ea are emoții, dar că le va depăși când va ajunge acolo. „Suntem conştiente că perioada următoare e foarte importantă pentru noi. Ne dorim să ne îndeplinim un vis şi pentru asta muncim în fiecare zi.”
Faptul că vorbesc deschis de obiectivul unei medalii nu le încarcă umerii cu presiune, crede Perianu. Din contră, le ajută să rămână motivate. „Ne-am implementat chestia asta, la telefon vorbim despre medalii, oriunde mergem vorbim numai de asta, pentru că dacă îți dorești cu adevărat ceva trebuie să simți din vârful unghiei până în firele de păr. E bine să te gândești la asta, te motivează, nu pune presiune. Noi o să dăm tot ce putem, ne dorim mult. Pentru unele e ultima Olimpiadă, pentru altele e prima. De ce să nu facem un rezultat frumos când avem potențial? Am demonstrat de multe ori că avem.”
Despre raportul dintre presiune și potențial ne-a vorbit și Buceschi: „Nu putem să spunem că vrem medalie, vrem pe podium și că o să reușim ce-am reușit și la Mondial, pentru că datele sunt altele, miza e dublă. E o presiune mare pe care noi, românii, o punem pe toate echipele noastre, indiferent de sporturi. Din păcate au pățit-o și alții vara asta. E clar că noi ne dorim, dar orice lucru minor, o accidentare, o ieșire din formă se simte în ansamblul unei echipe. Vom vedea, dorim să jucăm cât mai aproape de ce am arătat că putem, și dacă vom juca la nivelul ăla, vor apărea și rezultatele.”
Un exemplu de realism a venit, ca de obicei, și din partea Cristinei Neagu: „Ne dorim o medalie, dar trebuie să luăm fiecare meci pas cu pas, pentru că e o grupă foarte grea și trebuie să abordăm fiecare meci ca o finală. Să nu fim nici prea entuziasmați de o victorie, dar nici prea dezamăgiți de o înfrângere, pentru că mai mult ca sigur vor veni și înfrângeri. Noi ne-am pregătit, suntem foarte motivate, ne dorim mult o medalie, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ.”
Neagu a vorbit și despre problemele medicale care n-au lăsat-o să se antreneze sau să joace în ultimele săptămâni. „E o întindere musculară, sper ca de duminică-luni să pot intra în program normal cu echipa. A fost dificil să nu joc, mai ales că n-am mai jucat din luna mai. N-am niciun meci de pregătire până la Olimpiadă și e greu să prinzi o formă bună fără antrenamente.”
E un motiv de îngrijorare pentru colectivul tehnic, care a pierdut-o chiar înainte de plecare pe Ana-Maria Tănasie. Extrema stângă de 21 de ani s-a accidentat în ultimul meci de pregătire din Norvegia, chiar în ultimele minute. Are o ruptură a ligamentului încrucișat de la genunchiul stâng și a primit cu greu vestea că va rata primul ei turneu olimpic. În locul ei a venit Camelia Hotea, jucătoarea de 31 de ani a Coronei Brașov care fusese inclusă în lotul lărgit de 28 de jucătoare trimis de Federație pentru Jocurile Olimpice de la Rio.
Camelia știe poate cel mai bine prin ce trece Ana: tot din cauza unor accidentări suferite pe ultima sută de metri, a ratat Jocurile Olimpice din 2008, Mondialul din 2009 și Europeanul din 2012, și spune că nu mai spera să ajungă la un turneu olimpic. „Mi-am luat adio din vară, de când s-a făcut selecția și mă împăcasem cu gândul ăsta. Am rămas cumva fără cuvinte, dar îmi pare rău sincer pentru Ana, știu că e o perioadă grea și dificilă.”
Într-o oră, curtea s-a golit, iar fetele și-au urcat bagajele în autocarul cu care au plecat spre Izvorani. Acolo rămân în cantonament până luni dimineața, când decolează spre Brazilia.
Pleacă cu singura promisiune pe care o poate face orice sportiv care începe o competiție importantă, ca cea olimpică, unde nu poartă pe umeri doar propriile obiective, ci și așteptările întregii țări: că o să facă tot ce poate, o să pună în joc fiecare fărâmă de energie și o să încerce să-și atingă nivelul maxim. Iar noi rămânem cu o vorbă a selecționerului Tomas Ryde care s-a adeverit de atâtea ori în ultimul timp: că atunci când fetele prind o zi bună, nimeni nu le poate bate.