Fără noroc | CFR Cluj s-a bucurat, pentru 30 de secunde, de o calificare imensă. Salvată de VAR, Sevilla merge mai departe

Prieteni, CFR Cluj a fost, pentru câteva secunde, în optimile de finală ale Europa League. Și chiar dacă golul lui Adiță Păun a fost anulat pentru un henț văzut doar de VAR, iar CFR a fost oprită cu greu de Sevilla (1-1 în tur, 0-0 în Spania), avem motive de optimism: echipa lui Dan Petrescu s-a putut măsura cu cea mai titrată echipă din Europa League – cinci trofee! – și n-a ieșit datoare. Poate că prăpastia dintre campioana României și elitele Europei nu e chiar atât de mare cum credeam noi.

*

Cu același prim 11 cu care a început și meciul tur de săptămâna trecută, Dan Petrescu a preferat să joace curajos la Sevilla, pe acest gălăgios „Sanchez Pizjuan”, stadionul pe care Steaua a câștigat Cupa Campionilor în 1986. Print-un pressing hotărât și bine susținut până spre careul advers de Omrani și Traore, Petrescu și ai săi și-au propus să încurce cât mai mult construcția adversă și să câștige mingile aruncate (de nevoie) spre mijlocul terenului. Bine coordonați, Deac, Bordeianu, Djokovic și (mai ales) Păun au alergat mult și au dominat, prin prezența fizică, primele 10-15 minute, înainte ca fundașii Sevillei să se liniștească și să iasă prin pase de sub presiunea adversă.

Abia pe la jumătatea reprizei a început Sevilla să ne arate combinațiile rapide de care se temea Petrescu. Și tot pe la jumătatea reprizei, Burcă, chinuit de o accidentare la șold, a făcut semn că nu mai poate, iar în locul lui a intrat – pentru a ne demonstra că lotul CFR-ului a fost foarte bine gândit -, francezul Kevin Boli, împrumutat de la Guizhou Zhicheng, un fotbalist la fel de puternic, la fel experimentat și foarte des folosit în acest sezon în care Petrescu rareori a folosit aceeași formulă.

Dincolo, Sevilla, chiar dacă n-are cel mai bun an al ei, e bine poziționată în lupta pentru locurile de Champions League în Spania: locul patru, 43 de puncte, la egalitate cu Atletico Madrid și înaintea revelației Getafe, pe care a învins-o acum câteva zile cât se poate de clar: 3-0 în deplasare. Dar parcă nici Getafe, o altă echipă care-și câștigă meciurile desfăcând, nu făcând jocul, n-a pregătit-o pe Sevilla pentru replica energică a CFR-ului.

Spaniolii au dominat mai serios doar 10-15 minute, o perioadă cu multe combinații rapide la mijloc și cu dese schimbări lungi de pe-o parte pe alta, pentru a dezechilibra harnica linie de mijloc a clujenilor, și apoi câteva centrări periculoase pe jos, în viteză. Presiunea asta i-a forțat pe clujeni la o serie de pase și preluări greșite, mici derapaje pe care CFR nu le-a arătat prea des în acest sezon – nici în Europa, nici în Liga 1.

Dar CFR s-a adunat și a răspuns foarte bine, cu trei-patru situații bunicele în care Djokovic și Păun l-au testat serios pe Bono, și apoi o imensă ocazie la un corner din prelungiri, când Boli, cu capul, n-a găsit poarta Sevillei din șase metri.

A fost cea mai mare șansă a unei prime reprize pe care CFR a încheiat-o în jumătatea Sevillei, spre neliniștea spaniolilor din tribune.

Iar cuvintele lui Lopetegui, care înaintea meciului a făcut o frumoasă caracterizare campioanei României – „O echipă completă, foarte echilibrată și bătăioasă, o echipă cu adevărat greu de bătut” – au fost întărite de figura pe care CFR a arătat-o în primele 45 de minute la Sevilla.

Și lucrurile bune au continuat în repriza a doua.

Cu același pressing sus în terenul advers, CFR a reușit să împingă jocul spre poarta lui Bono, pe care Deac și Păun l-au și testat de la distanță, înainte ca jucătorii andaluzi – certați puțin din tribune – să câștige din nou lupta de la mijlocul terenului.

Însă până în minutul 60, când Lopetegui i-a trimis în teren mai întâi pe Banega, mai apoi pe Nolito, Sevilla n-a dat senzația că ar fi în căutarea golului. Răbdători, spaniolii au ținut mingea și au așteptat ca CFR să se deschidă, să riște și să caute golul calificării.

Iar CFR nu doar că l-a căutat, dar l-a și găsit în minutul 87, prin șutul de la distanță a lui Păun, l-a și sărbătorit colectiv la marginea terenului, numai pentru a-l pierde câteva secunde mai târziu, pentru un henț văzut din studioul VAR.

Până la final, CFR n-a mai reușit altă fază periculoasă la poarta Sevillei, Bordeianu a primit al doilea galben, iar aventura europeană a lui CFR s-a oprit aici, în „șaisprezecimile” Europa League, după un 0-0 pe cât de frustrant, pe atât de încurajator.

CFR trebuie să se împace acum cu gândul că a reușit o campanie excelentă în Europa, începută astă vară, în preliminariile Ligii Campionilor (unde Slavia Praga a fost mai puternică), confirmată prin locul doi (patru victorii și două înfrângeri) într-o grupă foarte complicată, cu Celtic, vechea și foarte probabil următoarea campioană a Scoției (pe care o eliminase din drumul spre grupele Ligii Campionilor), cu Rennes, care a bătut-o sezonul ăsta pe PSG, și cu Lazio, care are un sezon impresionant în Serie A.

Și să nu uităm contextul

Spaniolii au în lot și alți câțiva jucători de primă mână (pe lângă căpitanul Jesus Navas), printre care experimentații Nolito, internaționalul argentinian Ever Banega, fundașul stânga Reguilon, împrumutat de la Real Madrid, Munir, venit de la FC Barcelona. Cu astfel de adversari, exista mereu tentația ca ciocnirea asta cu Sevilla să fie privită – așa cum facem adesea de pe malul nostru – prin lentila economică: ia să vedem cât de bogați sunt adversarii; cât de mare e prăpastia dintre avuția lor și bugetele noastre peticite.

Dacă ne gândim că CFR a plătit 7 milioane de euro (taxe incluse) pentru contractele jucătorilor săi în 2019, iar Nolito câștigă la Sevilla tot cam atât (6.75 mil. euro), ne putem face o idee. Suma contractelor fotbaliștilor lui Sevilla depășește 50 de milioane de euro anul ăsta, dar nimeni nu intră în teren cu fluturașul de salariu. Și chiar dacă între valoarea de piață și valoarea obiectivă, demonstrată meci cu meci, există adesea o legătură, să nu uităm că mare parte a diferențelor țin de piață – toate profesiile sunt mai bine remunerate în Vest. Și asta nu înseamnă că zidarii, medicii, IT-iștii sau artiștii din Europa Centrală și de Est sunt mai slab pregătiți.

Așadar, când facem comparația între buzunarele noastre și buzunarele lor, în Vest, poate ar fi mai util să ne gândim nu la bugetul de salarii, dar la cel de investiții: în infrastructura clubului (pe stadionul „Ramón Sánchez Pizjuan” vin mereu peste 40.000 de oameni), în creșterea jucătorilor, în pregătirea lor, în recuperarea lor. Pentru că primele surse directe de finanțare – banii din bilete (și marfă), banii din drepturile de televizare, din vânzarea jucătorilor sau din premiile date de UEFA – vor fi mereu mai serioase în Spania.

Însă nu un perfect echilibru financiar ne interesează în fotbal (sau în celelalte sporturi de la noi și de la ei); saltul la ultimul etaj nu e realist, dar trecerea la un nivel superior, unde să avem echipe iubite (deci mult mai bine promovate), stadioane mai frumoase și mai mereu pline, jucători mai curajoși și fotbal mai spectaculos – trecerea asta e încă posibilă.

Și tocmai de-asta ar trebui să vorbim (și) mai des despre bugetele lor și investițiile lor. Nu pentru a sublinia că noi suntem David și că ne batem cu Goliath, deci nu pentru văicăreală, ci pentru că fără să fim preocupați de exercițiul investiției – care include, ca intenție, obținerea profitului, și nu-i nimic rușinos aici -, vom continua să avem orașe mari cu echipe mici; vom continua să privim, când cu indiferență, când cu blazare, de pe margine. Ratând astfel participarea, contribuția sau, dacă preferi, dragostea. Și iubim noi fotbalul la Cluj așa cum îl iubesc andaluzii la Sevilla? Nu prea.

Dar dacă CFR Cluj va investi cu inspirație cele peste 9 milioane de euro obținute până acum dintr-un sezon european început în preliminariile pentru grupele Champions League, atunci clubul și orașul vor face un nou pas înainte spre participare – spre a lua parte. Un club astăzi, altul mâine, cine știe? Poate recuperăm, peste câțiva ani, din entuziasmul cu care urmăream fotbalul. Și dacă ești gata să spui că entuziamul ținea sau ține numai și numai de rezultate, amintește-ți că sunt o mulțime de orășele în vestul și nordul Europei care au una, două sau chiar trei cluburi în ligile inferioare, echipe cu stadioane mici, decente, nu luxoase, dar pline cu fani devotați care iau parte nu pentru glorie, ci pentru că drumul la stadion, comunitatea de acolo și berea de după meci le fac viața mai frumoasă. Ăsta e rolul social al sportului. Și suntem tentați să spunem că e mai important decât performanța sportivă.

Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures