O „știre” de la Vejle. Costel Gâlcă și povestea unui tip aparte, care nu-și găsește loc în fotbalul nostru

Adevărul e că și în cadrul „Generației de Aur”, unde s-au legat, vedem și azi, prietenii prețioase, pe viață, Costel Gâlcă făcea, cumva, notă distinctă: un tip retras, care își masca timiditatea sub un zâmbet cald. Cerebral și harnic, devotat cu totul echipei, rezervat și la înfrângere, și la victorie, Costelinho era iubit de băieți, dar rareori îl vedeai de gât cu cineva – și avea destui colegi de la Steaua la Națională. S-au păstrat imagini de la Mondialul francez din ’98, cu episodul memorabil când „tricolorii” și-au vopsit părul blond după calificarea din grupe. Deși era, natural, printre cei mai blonzi din lot, chiar dacă avea părul scurt și noul look nu contrasta mai deloc cu vechea sa imagine, Costel apare, pe cameră, cel mai rușinat dintre toți băieții.

Anii au trecut, iar Costel Gâlcă a lăsat în urmă o carieră cum ar trebui să-și dorească toți tinerii noștri talentați de azi. O carieră solidă în țară, patru titluri consecutive cu Steaua, la concurență serioasă, nu ca azi, o carieră cu meciuri memorabile în Liga Campionilor și, apoi, un parcurs remarcabil în Spania, unde a jucat mai bine de un deceniu și unde a câștigat Copa del Rey cu Espanyol Barcelona, un nume important în La Liga acelor ani.

Din anii în care juca la cel mai înalt nivel, Costel Gâlcă a păstrat și azi eleganța, discreția și rigoarea care-l caracterizau ca fotbalist. Face și azi notă distinctă în peisajul colorat al antrenorilor de pe la noi. Dacă e s-o spunem pe cea dreaptă, Costel Gâlcă e singurul fost nume mare de la noi care nu doar că i-a ținut piept lui Gigi Becali, punând echipa în teren așa cum a vrut el – au făcut asta și Ilie Dumitrescu, și Gică Hagi – dar a și câștigat trofee pentru FCSB, toate cele trei trofee posibile într-un an, Liga 1, Cupa României și Cupa Ligii, atunci, în sezonul 2014-2015.

Foto: Cosmin Iftode, Sport Pictures

Etica frustă și încăpățânarea cu care își apăra ideile nu puteau face casă bună cu stilul lui Gigi Becali. Excentricul finanțator l-a îndepărtat fără pic de remușcare, iar ce a urmat mai apoi la FCSB știm cu toții: cinci ani fără titlu.

Pentru Costel Gâlcă, un om iubit și foarte respectat la Barcelona, a urmat experiența esențială, chiar dacă dură, la Espanyol. A luat un club în derivă și l-a salvat de la retrogradare, dar schimbarea de acționariat l-a frustrat de șansa de a mai continua un sezon, pe care singur și-o câștigase. Că drumul ales de clubul din Catalonia a fost unul greșit am văzut zilele trecute, când Espanyol a retrogradat, deși avea condiții și un lot peste ce avusese Costel Gâlcă la vremea lui.

După un scurt periplu prin Golf, Costel Gâlcă a surprins pe toată lumea alegând să antreneze în Danemarca, la Vejle Boldklub. Lua o echipă cu șanse slabe să scape de retrogradare, iar la final de sezon miracolul s-a dovedit imposibil. Dar Costel Gâlcă fusese adus acolo nu să împuște un ban bun împreună cu un impresar isteț, ci să construiască ceva, să pună temelia unei noi echipe și să pună încă o cărămidă la scurta sa carieră de antrenor. Și-a suflecat mânecile și s-a pus pe treabă, așa cum făcea și în anii când trebuia să acopere urcările în atac ale lui Hagi din partea de final de carieră, când Gică rămânea în față după fiecare sprint mai intens.

Luni de zile, n-am aflat nici o știre despre Costel Gâlcă. Buletinele de știri și homepage-urile site-urilor erau ocupate cu altele. „Știrea” e că acolo, în liniște, în Iutlanda, printre fiorduri, departe de vuietul gol al Ligii 1, departe de istericalele lui Meme Stoica sau Gigi Becali, departe de autopromo-ul de tip Marius Șumudică, departe de cumetriile fotbalului nostru – fără jucători români aduși pe interese la propria echipă etc – Costel Gâlcă și-a văzut de treabă și a promovat imediat în prima ligă cu Vejle.

Azi dimineață, la prima oră, clubul danez a anunțat că îi prelungește contractul lui Costel Gâlcă pentru încă un an. Nu e o știre spectaculoasă, e o știre normală. Normalitatea aceea care lipsește atât de mult fotbalului nostru. Normalitatea pe care, după câștigarea „triplei” la primul sezon pe bancă, FCSB-ul lui Gigi Becali i-a refuzat-o lui Gâlcă și pe care cele câteva proiecte bănoase din fotbalul nostru i-au refuzat-o și ele unui tip „altfel” precum Costel.

Unic pe când era fotbalist, Costel Gâlcă e unic și acum, ca antrenor. Semnul că, în sfârșit, ne facem bine, va fi atunci când vom avea mai mulți „oameni de fotbal” cu caracterul său, care pleacă atunci când nu-și pot face treaba cum trebuie, pe de o parte, și care refuză mirajul petrodolarilor când li se propune să o ia de jos într-o ligă serioasă din Occident.

Foto main: Răzvan Păsărică / Sport Pictures