Odense, prea puternică pentru SCM Râmnicu Vâlcea. După a doua înfrângere la rând în Champions League, lucrurile se complică pentru SCM

Lead.ro 19 septembrie 2020
Fast
Împarte cu alții acest articol

Într-o Sală Traian pustie, dar animată cumva de suporterii adunați să-și susțină echipa de afară, așezați pe scaune în fața unui ecran mare din spatele sălii, SCM Râmnicu Vâlcea pierde la scor cu Odense (30-21), are multe de făcut pentru a-și atinge ambițiile europene.

*

Rămasă fără două jucătoare de bază, Kristina Liscevic și Mireya Gonzalez, intrate în izolare din cauza testelor cu rezultat pozitiv pentru coronavirus, SCM Râmnicu Vâlcea n-a reușit mare lucru contra lui Odense, în a doua etapă a Ligii Campionilor.

Dincolo, cu trei campioane mondiale în lot – olandezele Wester, Groot și Abbingh – și cu câteva jucătoare de la echipa națională a Danemarcei, Odense a condus de la un capăt la altul și n-a părut în pericol decât la 9-9 și 10-10, spre finalul unei prime reprize începute perfect, cu trei goluri marcate pe contre rapide, în stil nordic, pentru 3-0.

Fernandez a reușit primul gol pentru SCM Râmnici Vâlcea, după timeout-ul cerut de Florentin Pera în minutul 4, și tot ea a și-a adus echipa la 2-3.

Portărița Batinovic a salvat prima ei aruncare două atacuri mai târziu, înainte ca apărarea lui SCM să-și găsească puțin reperele și să închidă mai bine culoarele de aruncare din centru. Împinse tot mai mult spre extremă, de unde Batinovic a fost greu de păcălit, danezele au alunecat într-o perioadă de șase minute fără gol, până la reușita lui Hojlund, pentru 4-2.

De aici încolo, începând cu minutul 10, nordicele au insistat pe partea stângă a apărării vâlcene, pe unde Hageso și apoi Anne de la Cour au găsit drumul spre poarta echipei lui Pera, tot mai agitat pe margine.

Și pe bună dreptate, căci apărarea – punctul forte al echipei sale – a continuat să primească goluri simple: dacă nu din interul drept, de pe pivot și apoi din inter stânga, de unde puternica Abbingh a fost greu de citit.

Rezultatul? Odense s-a instalat la trei goluri distanță, 6-3, 8-5 și 9-6, cu 10 minute înaintea pauzei.

Numai că Vâlcea a răspuns excelent, chiar cu armele adverse – trei goluri consecutive pe contraatac -, și avansul lui Odense s-a risipit în doar trei minute.

Din păcate, perioada bună din apărare și rezolvările iuți din atac au dispărut pe finalul reprizei, când danezele s-au distanțat din nou la 12 și apoi 13-10, deși au jucat aproape două minute în dublă inferioritate.

Mai mult, a fost nevoie de alte două intervenții din partea lui Batinovic pentru ca Vâlcea să intre la vestiare cu doar trei goluri de recuperat (10-13), după o primă repriză cu multe ratări din poziții foarte bune, dar și cu o apărare generoasă, mai ales la începutul și la finalul primei părți.

A doua repriză a debutat la fel, cu Odense profitând de paradele grozave ale portăriței Reinhardt, fugind la 16-10, după alte trei goluri consecutive – și alte cinci minute slabe pentru apărarea lui SCM.

Când Vâlcea a reușit primele două goluri, ajutată și de două eliminări ale jucătoarelor lui Odense, trecuseră deja vreo șase-șapte minute din partea secundă.

Alte două minute mai târziu, la 18-12 pentru adversare, Florentin Pera a fost nevoit să ceară primul timeout al reprizei. Pentru că până aici, tot ce a mers prost în prima parte a mers și mai slab în a doua.

Mai rapide și mai puternice, mai inspirate pe construcție și mult mai atente în apărare, jucătoarele lui Odense au continuat să marcheze cu o ușurință dezarmantă, chiar dacă Diana Ciucă a înlocuit-o pe croata Batinovic în poarta lui SCM.

Dincolo, din cealaltă poartă, Reinhardt și-a ajutat echipa să se distanțeze la 21-14, cu doar 15 minute rămase de jucat.

Și au fost 15 minute confuze, cu Fernandez, cea mai activă jucătoare a lui SCM Râmnicu Vâlcea, căutând ba pătrunderile pentru care este recunoscută, ba angajări pentru pivot sau pentru extreme, însă toate aceste încercări au fost insuficiente.

Căci pentru orice atac finalizat cu greu de Vâlcea, Odense a răspuns din ce în ce mai simplu, cu rezolvări de pe toate posturile.

S-a terminat 31-20 pentru echipa daneză, care conduce această Grupă B după două victorii categorice, întâi cu Borussia Dortmund și acum la Vâlcea.

Pentru SCM Râmnicu Vâlcea urmează un nou meci complicat, deplasarea de peste o săptămână (26 septembrie) la Moscova, pentru întâlnirea cu CSKA, care în prima etapă a reușit un egal grozav cu Gyor.

Așa cum știi, în noul format competițional, cu două grupe de opt echipe, Râmnicu Vâlcea trebuie să se claseze între primele șase echipe – cu cât mai sus, cu atât mai aproape de visul de-a participa în Final 4-ul de la Budapesta, în primăvara viitoare. Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, locurile 3-6 joacă în optimile de finală.

Cealaltă echipă din România, CSM București va juca duminică (ora 15.00) în deplasare contra altei echipe daneze, Esjberg, în Grupa A. CSM a câștigat în prima etapă cu Metz.

 

Foto: Sport Pictures

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories