Cum a devenit RB Leipzig cea mai disprețuită echipă din Germania. O poveste despre fotbalul-marketing și ascensiunea „clubului-problemă” în topul Bundesligii

„Interdicție în stadion pentru așa-numitele cluburi de fotbal“. Cu litere mari, îngroșate, cuvintele astea se întind pe un banner lung cât jumătate din peluza impresionantei Red Bull Arena din Leipzig. În spatele mesajului, fanii lui Werder Bremen aruncă insultă după insultă către fanii, jucătorii și conducerea „așa-numitului“ club care îi găzduiește: RB Leipzig.

Doar că suporterii care ocupă celelalte 40.000 de locuri ale stadionului sunt prea ocupați să sărbătorească pentru a le păsa de săgețile acestea verbale. Scorul e deja 3-0 pentru echipa lor și nici măcar golul de consolare al lui Bremen nu le poate strica cheful. Nu astăzi, când Leipzig urcă pe locul 2 în Bundesliga, la doar două puncte de eternul lider Bayern München. Și cu siguranță nu câtă vreme nou-promovata rămâne, alături de bavarezi și Hoffenheim, neînvinsă în campionatul german. De fapt, victoria cu Werder Bremen înseamnă că RB Leipzig a egalat cel mai bun început al unui club aflat la debutul în prima ligă germană.

În orice alt campionat, povestea lor ar fi considerată inspirațională. Dar în Germania, cazul ăsta e unul special. Și totul din cauza acelor două inițiale care inspiră mai degrabă ură pe toate stadioanele din Germania: RB.

Red Bull le dă aripi: dintr-un sat până la porțile Europei

Când s-a născut, în 2009, RB Leipzig era în poziția unică de a fi deja înfrățită cu alte patru cluburi pe patru continente diferite, toate din portofoliul global al corporației Red Bull și purtându-i numele: Salzburg, New York, Brasil și Ghana. Însă pentru Dietrich Mateschitz, fondatorul și patronul austriac al energizantului, Germania avea să se dovedească cel mai dificil mediu pentru dezvoltarea proiectului.

Asta în primul rând pentru că legislația fotbalului german e construită, în destule privințe, tocmai pentru a preveni existența unui club ca RB Leipzig. Spre deosebire de celelalte campionate, Bundesliga nu permite înființarea unui club ca vehicul pentru marketing. Ceea ce înseamnă, printre altele, că o corporație nu poate deține o majoritate de acțiuni (și prin urmare drepturi de vot) și că sunt puse limite stricte chiar și asupra numelui și siglei unei echipe.

Așa că, atunci când Red Bull a găsit, în sfârșit, un club care să-i cedeze drepturile de joc, a trebuit să se mulțumească cu locul lui SSV Markranstädt, un sat din apropierea lui Leipzig, în liga a cincea. Mai mult, ultima încarnare fotbalistică a lui Red Bull e singura din portofoliu care nu îi poartă explicit numele, pentru că nu are voie să o facă, potrivit regulilor. Inițialele RB sunt oficial o prescurtare a cuvântului „Rasenballsport“ – în traducere aproximativă, sport de teren cu mingea. Bineînțeles, clubul are grijă ca doar inițialele familiare și de proveniență evidentă să apară pe fulare și siglă.

Înarmată cu un buget inițial de 50 de milioane de euro (cu care RB și-a achiziționat trei echipe întregi de tineret, pentru a satisface cerințele Federației de Fotbal), echipa a zburat previzibil prin ligile inferioare din Germania și se bătea deja pentru promovare în Bundesliga în 2014-15, la doar 5 ani de la înființare.

Pe parcurs, s-a alăturat și un personaj-cheie în ceea ce privește succesul de pe teren: Ralf Rangnick. Un antrenor inovativ, care a dus-o la un moment dat pe Schalke 04 în semifinalele Champions League, Rangnick a fost adus ca director sportiv simultan la Leipzig și Salzburg. Ambele echipe au crescut exponențial sub conducerea sa. În timp ce clubul austriac trecea de grupe în Europa League și câștiga în reputație, Red Bull a început să se concentreze din ce în ce mai mult pe proiectul german. Așa că Rangnick și-a trecut atenția exclusiv asupra lui Leipzig și a părăsit postul de la Salzburg: obiectivul de câștigare a Bundesligii nu i-ar fi fost permis să fie director sportiv la două cluburi.

„Asta a fost clar încă din prima zi. Vrem ca ambele cluburi să joace în competiții europene. Nu ar fi posibil dacă aș fi director sportiv la ambele cluburi“, spunea Ragnick, într-un interviu pentru The Blizzard din 2015.

„NOT Welcome to the Bundesliga“

Promovarea mult-așteptată a venit în primăvară, dar odată cu intrarea sub egida Ligii Germane de Fotbal (în loc de Federație, care se ocupă de ligile inferioare) au început și problemele legale pentru RB Leipzig. Liga a obligat clubul să își schimbe sigla, considerată prea apropiată de cea a corporației, și să facă mult mai accesibil procesul de a deveni acționar.

Până în 2015, RB avea doar șapte acționari, care dețineau 51% din acțiuni, toți afiliați într-un fel sau altul companiei Red Bull. Odată cu accederea în prima divizie, numărul a crescut la nouă, însă din aceeași categorie. Adevărul e că Red Bull pur și simplu nu vrea ca vreunul dintre cluburile sale să se apropie în vreun fel de modelul de „fan-ownership“ care predomină în Germania, o poziție susținută cât se poate de explicit.

Anti RB Leipzig Song https://t.co/VQqiJ5CK9I

— teufel666 (@Jenser666) October 10, 2016

De aici și costurile exorbitante pentru a deveni membru în acționariatul RB Leipzig: 1.000 de euro pe an pentru cea mai scumpă opțiune, care nu include în niciun caz vreun drept de vot. Contrastul cu Bayern sau Borussia Dortmund, unde prețul e de zece ori mai mic și îți dă o voce în conducerea clubului, e evident.

Ärger wegen Braunschweiger Anti-RB-Wagen: Das 0:2 von Eintracht Braunschweig am Sonntag bei RB Leipzig haben v… https://t.co/nLcsWSlj80

— Domenik tv Sport (@DomeniktvSPORT) February 9, 2016

Așa se explică de ce toate cele opt meciuri jucate de RB în Bundesliga până acum au fost înconjurate de diverse proteste din partea fanilor adverși. Suporterii lui Dortmund au boicotat deplasarea de pe Red Bull Arena (câștigată de gazde cu 1-0). „Bineînțeles că și Dortmund face bani, dar pentru a juca fotbal. Leipzig joacă fotbal pentru a vinde un produs și un stil de viață. Asta e diferența“ – așa motivează protestul un suporter citat de The Guardian. Ultrașii lui FC Nürnberg au organizat și ei o demonstrație „împotriva unui construct și pentru tradiție“, așa cum s-au exprimat.

"Schorle statt Red Bull!" Wie die #Betze-Fans den Gegner (nicht) willkommen heißen: http://t.co/MdvMC1gIfG #FCKRBL pic.twitter.com/5TiA7Zz4Zc

— Der Betze brennt (@derbetzebrennt) April 20, 2015

Însă apogeul a venit în deplasarea de la Köln, când suporterii gazdelor au blocat autocarul lui RB Leipzig și au întârziat meciul cu 15 minute. Asta fără a menționa zecile de bannere și cântece cu care se confruntă jucătorii și fanii lui RB la fiecare meci, toate cu același mesaj: sunteți un club din plastic și nu sunteți bine-veniți aici.

Tradiție versus business în atmosfera tumultoasă din Germania de Est

Dezbaterea din jurul lui RB Leipzig e atât de înfocată tocmai pentru că are implicații mult mai extinse chiar și decât „brand outreach“-ul de care se bucură Red Bull. Dincolo de vechea problemă a banilor în fotbal, contextul social din estul Germaniei adaugă o fațetă importantă discuției.

Există un motiv pentru care Mateschitz și-a îndreptat atenția spre regiunea asta a țării. Lăsând la o parte faptul că avansurile sale au fost refuzate de toate cluburile din regiuni ca Hamburg sau Bavaria, Germania de Est – și Leipzig în particular – e o zonă care așteaptă o echipă bună de multe decenii. Deși VsF Leipzig a câștigat campionatul german inaugural, în 1903, acela a fost ultimul an în care vreo echipă din oraș a câștigat un trofeu (cu adevărat) național.

Chemie Leipzig și Lokomotiv, cluburile de tradiție, se zbat de ani buni în ligile inferioare și ajung periodic la insolvență. Dar poate și mai nocivă pentru dezvoltarea unor culturi fotbalistice sănătoase e extremismul de dreapta care colcăie în tribunele din Estul Germaniei.

PEGIDA, mișcarea rasistă și xenofobă din Dresden, și LEGIDA, filiala ei din Leipzig, își găsesc în stadioanele cluburilor vechi un teren fertil pentru ideologizare. Violența dintre suporteri e ceva obișnuit. Cazul lui Chemnitzer FC, o echipă de liga a treia din fostul Karl-Marx-Stadt (la 80 km de Leipzig), arată exact cât de problematice sunt tradițiile în părțile acestea ale Germaniei. La un derby local se cântă despre țigani, homosexuali și evrei – și nu de bine. Unul dintre fani poartă un tricou cu inițialele FCK RFG: Fuck Refugees. Același om exclamă chiar „Heil Hitler“, spre amuzamentul prietenilor săi. Restul Germaniei nu se amuză.

În acest mediu, RB Leipzig pare o gură de aer proaspăt pentru majoritatea populației care iubește fotbalul, dar nu vrea să aibă nimic de-a face cu ura care se ascunde în spatele tradiției unor cluburi din regiune. Susținătorii echipei, chiar și cei care nu se consideră fani în toată regula, au același argument: „RB Leipzig face bine orașului”. Și e greu să nu fii de acord, când vezi media de aproape 30.000 de spectatori pe care o are RB.

Mulți spun, însă, că RB Leipzig nu face bine fotbalului, că e punctul culminant al unei logici care distruge încet tot ce e mai bun în sportul ăsta. Dincolo de oligarhi și de alte corporații implicate în fotbal (cum ar fi chiar Volkswagen și Bayer în cazurile lui Wolfsburg, respectiv Leverkusen), cazul Red Bull chiar are ceva aparte.

Cuvintele lui Ralf Rangnick, menționate mai devreme, ating deja un punct nevralgic. Salzburg și Leipzig nu mai au același director sportiv, dar în ultimii doi ani austriecii s-au transformat evident într-o pepinieră pentru omologul german. Relația a devenit atât asimetrică încât fanii lui Salzburg au ajuns să protesteze împotriva lui RB Leipzig, o situație care pare cel puțin bizară. Impresia asta, împreună cu alte implicații mult mai serioase care țin de însuși principiul competiției, și-ar atinge apogeul dacă cele două cluburi ar ajunge să se întâlnească într-o competiție europeană. Și la cum stau lucrurile, nu e deloc un scenariu improbabil.

Deși suporterii lui RB neagă că echipa există exclusiv ca vehicul de marketing pentru un produs, cum acuză acel suporter al lui Dortmund, e ceva tulburător în a-l auzi pe Rangnick vorbind despre „un joc care să se potrivească cu brand-ul Red Bull“, sau despre cum a întinerit echipa pentru că „piața țintă pentru Red Bull e 16-25 de ani, iar oamenii tineri nu se identifică cu cei de 30 de ani“.

Cei care văd în ascensiunea lui RB Leipzig ceva toxic argumentează că proiectul Red Bull, în toate problemele pe care le ridică, reprezintă momentul când comercializarea fotbalului ajunge inclusiv pe teren, în jocul unei echipe, și devine motivul existențial al unui club. Pentru ei, RB Leipzig e personificarea sloganului atât de disprețuit: „Fotbalul e doar un business”.

În ciocnirea dintre două culturi, între tradiție problematică și afacerism artificial, s-a născut mișcarea „Rasenballista“. Grupuri de suporteri independente de Red Bull, ca „Red Aces“ și „Lecrats“, s-au agățat de compromisul din numele echipei (Rasenballsport) pentru a respinge consumerismul reprezentat de compania-mamă. „Suntem aici datorită lui Red Bull, dar nu pentru Red Bull“, e ideea succintă din spatele ultrașilor.

Prin inițiative comunitare și activism independent, grupurile acestea încearcă să clădească o identitate organică pentru RB. Ei critică excesele comerciale ale conducerii și luptă pentru a tempera impulsurile către profit (cum ar fi scumpirea biletelor, deja cu mult peste media de preț din Bundesliga). Tocmai activitățile lor au scos la iveală cum corporatismul excesiv din fotbal poate fi la fel de intolerant ca cel de dreapta: conducerea nu le-a permis afișarea unor bannere împotriva mișcărilor neo-naziste din oraș. Pentru că politica nu e bună pentru afaceri, nu-i așa?

Rămâne de văzut în ce măsură RB Leipzig poate să își croiască o istorie și un spirit propriu, independent, așa cum a făcut-o de exemplu PSV Eindhoven, echipa companiei Philips. Deocamdată, însă, ambele părți trebuie să se obișnuiască una cu cealaltă: fotbalul german cu succesul lui RB Leipzig, iar RB Leipzig cu rolul de cea mai urâtă echipă din Germania.