„Schimbarea e făcută de către oameni.” O jucătoare de fotbal din Malta vrea să inspire și să schimbe realitatea viitoarelor generații

În cafeneaua Federației Române de Fotbal, unde tocmai a vorbit la o conferință despre experiența ei ca jucătoare de fotbal feminin din Malta și despre ce-ar schimba pentru generațiile viitoare, Maya Lucia, mijlocașă în echipa națională a Maltei, îmi povestește cât de impresionată a fost de orele petrecute făcând voluntariat în Gara de Nord. E în București pentru lansarea unui proiect despre egalitatea de gen din sport și, împreună cu un reprezentant al Federației Malteze, a vrut să ajute refugiații ucraineni.

Așa au ajuns în Gară, făcând sandvișuri. „N-am văzut în viața mea atât de multă pâine. Oamenii ne spuneau că părem foarte profesioniști în timp ce ungeam feliile cu maioneză. A fost life-changing, să văd atâția oameni care au nevoie de ajutor, și oamenii aceștia care și-au luat din timpul lor ca să ajute, fără să câștige nimic din asta. Le spuneam că e minunat ceea ce fac, iar ei spuneau că nu, e doar ceea ce trebuie să facă. Nu voiau nicio recompensă, niciun bravo, doar să ajute.”

Maya Lucia are 18 ani, e studentă în anul I la Facultatea de Drept și lucrează ca model, ca să câștige banii pe care nu-i câștigă din fotbal, pasiunea ei cea mai mare. Visează să joace în Franța, la PSG, și să fluture cu mândrie steagul Maltei. Dar ar vrea mai ales ca fotbalul feminin să devină o oportunitate de carieră pentru jucătoarele din țara ei, ca să nu mai fie nevoite să plece. Săptămâna trecută, a petrecut câteva zile în București, pentru lansarea unei cercetări despre inegalitățile de gen din sport, la care au participat 25 de federaţii sportive din Europa.

Studiul, realizat de Centrul FILIA, un ONG care luptă împotriva inegalităților de gen din România, în parteneriat cu federațiile de fotbal din Norvegia, Malta și Macedonia de Nord, dar și cu alte organizații internaționale, arată că doar 21% din membrii structurilor de decizie ale celor 25 de federaţii analizate sunt femei, doar 6 federaţii au politici şi planuri strategice pentru promovarea egalităţii de gen și că bărbații din roluri de decizie au un venit mediu mai mare decât al femeilor. Din cei 110 angajați ai Federației Române de Fotbal, 35 sunt femei, iar 8 ocupă funcţii de conducere, însă niciuna nu e membră a Biroului Executiv. Federația Maltei, în schimb, e una din puținele care au reprezentare egală în biroul executiv, 50%-50%.

După o masă rotundă și o conferință de presă la care a participat și Irina Giurgiu, prima antrenoare cu licența PRO din România, și înaintea unui meci demonstrativ cu jucătoarele unui club local, am stat de vorbă cu Maya despre parcursul ei ca sportivă, cum vede dezvoltarea fotbalului feminin din Malta și cum a descoperit că e important să-și folosească vocea pentru a schimba realitatea generațiilor viitoare. Povestea ei ne arată cât de asemănătoare sunt experiențele fotbalistelor din România și ale jucătoarelor din alte țări, dar și cât de mult contează mediul în care cresc, exemplele pozitive din jur și reprezentarea din media.

„Pur și simplu am iubit fotbalul”

În fiecare zi, de la șapte ani, Maya venea acasă de la școală, își lăsa ghiozdanul și ieșea să joace fotbal cu băieții pe stradă, folosind un garaj pe post de poartă. Nu se întorcea până la 10 seara. Își făcea temele înainte să adoarmă, și a doua zi o lua de la capăt.

Jucând cu băieții pe stradă, simțea de multe ori că nu e luată în serios. Dacă dribla, băieții spuneau că au lăsat-o, pentru că e fată. Dacă înscria, la fel. Sunt experiențe care i-au întărit caracterul, iar asta i se pare util în sport. „Dar uneori, voiam doar un loc în care să mă simt în siguranță și cineva să-mi spună că sunt o jucătoare bună. Pentru că n-am auzit niciodată că sunt o jucătoare bună din partea băieților, nu vor să-ți spună asta.”

La 10 ani, a început să joace organizat, la o echipă de fotbal feminin, și atunci și-a dat seama că e bună. „Cred că știu cum să joc fotbal.” În cei opt care au trecut, a văzut și progresele echipei ei, Raiders Għargħur. „Pe atunci eram cea mai slabă echipă, acum suntem cea mai bună. Multe am rămas de la început, am crescut împreună.” La 11 ani, a fost selectată în echipa națională de junioare a Maltei. A fost căpitanul echipei naționale U17, iar anul trecut a fost convocată și la cea de senioare.

Deși mama ei a susținut-o mereu, nu a simțit același lucru din partea profesorilor – care o certau că venea la ore transpirată, deși băieții veneau la fel -, sau altor membri ai familiei, care o întrebau cât o să câștige din fotbal. Simțea că cei din jur privesc fotbalul feminin ca o pierdere de timp. Dacă ai energia asta pentru fotbal, îi spuneau, ar trebui să o investești în școală, să citești mai multe carti; în timp ce băieților care erau buni la fotbal li se spunea: tu vei fi următorul Messi.

„Mental a fost dificil. Ajunsesem să resping iubirea pe care o aveam pentru fotbal, simțeam că aduce rușine familiei mele.” Cei din jur nu cunoșteau vreo fotbalistă, nu știau că fotbalul poate fi un drum și pentru fete. „Nu am crescut într-un mediu unde asta să fie promovat, de asta spun că dacă nu eram așa irațională, nu cred că aș fi aici azi. Pentru că pur și simplu nu mi-a păsat. Pur și simplu am iubit fotbalul.”

Nu o Wonderwoman, ci o femeie reală

Cum să nu țină cont de vocile critice din jur a învățat de la mama ei. Nu prin cuvinte, ci văzând-o muncind zi de zi să aibă singură grijă de fiica ei. Se trezea dimineață, mergea la serviciu, muncea uneori în plus ca să-i ofere ce-și dorea, iar a doua zi o lua de la capăt, fără să se plângă. „Am văzut ce înseamnă o femeie puternică, dar nu această Wonderwoman sau Superwoman care a invincibilă, ci o femeie reală, care-și controlează destinul și crește un copil de una singură. Cumva, am știut mereu că în femei există această putere pe care poate n-o înțeleg cu totul, dar o apreciez. Așa că am apreciat-o și în mine. Mereu când cineva îmi spunea nu, mergeam acasă și mama îmi spunea da.”

În ultimii doi ani, simte că percepția despre fotbalul feminin s-a schimbat complet în Malta.

Vede mai multe investiții, mai ales în echipa națională, cu care Malta se mândrește și care anul trecut a fost aproape de calificarea la Campionatul European. „Dar ne vom califica data viitoare, cu siguranță.”

Vede mai mulți băieți jucând fotbal cu fetele și crede că asta va duce la reducerea prejudecăților. „Înainte erau separați, doar fete sau doar băieți. Acum, pe măsură ce ne modernizăm în Malta, cele mai multe școli sunt mixte și ce se întâmplă e că băieții joacă cu fetele și realizează că sunt bune. Înainte, nu ai fi auzit un băiat menționând o fotbalistă. Acum unii din prietenii mei spun: obișnuiam să joc cu ea la școală, e foarte bună.”

Vede că Federația de Fotbal investește la fel de mult în promovarea echipei feminine ca în cea masculină, mai ales de când o femeie a fost numită în funcția de directoare de comunicare.

Vede și o reprezentare mai bună a fotbalistelor în mass-media. „Sincer, nu pot să mă plâng de media, fac ce pot și merg în direcția bună. Meciurile sunt transmise la televizor, ceva ce nici n-aș fi visat, să mă văd la televizor sau în ziare. Jurnaliștii încearcă să-și facă treaba. Mereu vrei mai multă expunere, mereu pot să facă și mai bine: să ne pună, de exemplu, mai devreme în jurnalele de știri, cum fac cu bărbații. Dar nu vreau să mă plâng prea mult, pentru că fac pași importanți.”

Îmbunătățirile pe care le percepe Maya în fotbal pot fi corelate și cu progresul pe care Malta l-a făcut în ultimii ani pentru a diminua decalajele de gen. Conform Indexului Egalității de Gen, un instrument de măsurare a progresului la nivel european realizat de Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE), Malta ocupa în 2020 locul 13 în Uniunea Europeană, cu 4,5 puncte sub media UE, dar cu o creștere de 9 puncte față de 2010 (și de 0.9 față de 2017). România ocupa în 2020 locul 26 din 28, 13,5 puncte mai puțin decât media europeană.

„Dacă societatea are anumite prejudecăți de gen, automat ele se văd și în sport, se văd și în politică, se văd peste tot”, spune Andreea Rusu, directoarea ONG-ului Centrul FILIA, partenerul din România al proiectului european. „Eu cred că fotbalul ar fi cea mai bună platformă de promovare a egalității de gen, pentru că este exact publicul la care noi nu ajungem. (..) Sunt foarte multe lucruri care pot fi făcute în România și care sunt convinsă că vor fi făcute, pentru eu sunt fan fotbal și mă uit spre alte țări care au campanii de prevenire a violenței de gen, de adresare a rasismului, a egalității de gen, și cred că și în România putem să începem să facem mici campanii de comunicare împreună.”

Investesc atât de mult timp și efort în sportul ăsta, de ce?

Maya se gândește mult la rolul important pe care-l are mass media în dezvoltarea fotbalului feminin. De exemplu, la modelele pe care le poate oferi tinerelor jucătoare, care ei i-au lipsit la începutul carierei. „Acum, pe măsură ce lucrurile se îmbunățesc, vedem că sportul feminin e luat mai în serios, dar trebuie să folosim media pentru a promova femeile din sport. Știu că mi-ar fi plăcut să am pe cineva pe care să admir când eram mai tânără. Atunci nu-mi păsa, dar când începi să crești și trebuie să alegi un drum în viață, îți pui întrebări: investesc atât de mult timp și efort în sportul ăsta, de ce? Dar pe măsură ce am crescut și m-am uitat mai mult la fotbalul feminin, am văzut mai multe pe ecrane care să mă inspire.”

Și Andreea Rusu vorbește de importanța modelelor: „Băieții îi au pe Messi și pe Ronaldo, fetele tot pe Messi și pe Ronaldo. Ce mi se pare că poate fi făcut pe termen scurt și cu puțin efort e să dai platforma sportivelor care au ceva de spus și care au performanțe, să le vedem mai des, mai mult. Asta de fapt s-a văzut în tenis, unde odată cu Simona Halep au crescut foarte mult fetele care vor să facă tenis.”

Acum, cel mai mult o admiră pe Maria Farrugia, o mijlocașă de 21 de ani care joacă pentru Sunderland. „O admir pentru că am văzut-o crescând, am văzut-o jucând în aceeași ligă, ridicându-se treptat, și acum joacă la una din cele mai bune echipe. Ce mă inspiră la ea e că vine la echipa națională și ajută mult echipa. Am văzut-o plecând afară, dar contribuind în continuare în țara noastră. E minunat să joci cu oameni pe care obișnuiai să-i admiri, e extraordinar să-i numești coechipieri.”

Un alt lucru care i s-ar părea important ar fi ca liga și cluburile locale să fie promovate mai mult. Asta ar atrage mai mulți fani, deci și mai mulți sponsori. „Cu siguranță avem nevoie de mai mulți fani, mai mulți oameni să-și arate interesul. Media promovează echipele naționale mult, și sunt foarte mândri, dar liga locală nu are deloc expunere. Nu are bani, avem cam șase cluburi în toată țara și au nevoie de mai multe reflectoare.”

La fel ca în România, știe că nivelul de joc din fotbalul feminin trebuie să crească, dar și că asta nu se poate face fără investiții, promovare și interes. „E un proces, e dificil să aștepți ceva de la o echipă. E un ciclu, cu cât te descurci mai bine, cu atât mai multă atenție media primești. Dar ai nevoie de media ca să pornești. Banii sunt totul, dacă nu ai bani pentru facilități, nu poți să te aștepti ca echipa să se descurce bine, să obțină expunere media. Întâi trebuie să fie infrastructura din spatele echipei.”

Tot la fel ca în România, jucătoarele nu pot trăi din fotbal. „Femeile muncesc de la 9 la 17.00, la 17.30 sunt la terenul de antrenament. Ne trebuie mai mult ajutor în spatele scenei.” Jucătorii, în schimb, sunt remunerați. „Au vârsta mea și au BMW. Noi nu facem deloc bani, ceea ce e trist și e motivul pentru care multe pleacă imediat ce pot. Aș vrea ca asta să se schimbe în viitor. Sper ca generațiile viitoare să aibă mai puține lucruri de echilibrat și să se poată concentra mai mult pe fotbal.”

Și pentru ea e dificil să îmbine studiile, fotbalul și jobul de model. „Muncesc ca să am bani să joc, sincer. Odată ce o să am un contract profesionist, o să mă opresc. Dar Dreptul cred c-o să mă ajute să fac o schimbare, prin platforma pe care mi-o oferă fotbalul. Însă poți să studiezi și când ești mai în vârstă, fotbal nu poți să joci; trebuie să setezi priorități.”

Schimbarea e făcută de către oameni

Maya a înțeles ce voce puternică au sportivii când a fost victima unui incident rasist în timpul unui meci U19. O prietenă i-a spus atunci că trebuie să vorbească despre asta. Nu i-a fost ușor, pentru că „mereu eram văzută ca fata amuzantă și relaxată și mi-era atât de teamă că o să mă transforme într-o figură politică. Nu voiam asta, ci doar ca oamenii să știe că doare.”

Atenția pe care a primit-o – clubul ei a făcut o plângere penală, federația și alte cluburi au condamnat incidentul, la fel politicieni și primul-ministru, și a primit mesaje de la alți oameni – i-a arătat că oamenii ascultă atunci când vorbești. A luat apoi parte la o campanie împotriva rasismului inițiată de guvernul maltez și a fost contactată de federația de fotbal să se implice și în promovarea egalității de gen. Acum știe că vrea să folosească orice oportunitate pentru a avea un impact.

Crede că popularitatea pe care o aduce sportul vine cu o responsabilitate, și nu vrea să piardă ocazia de-a o folosi cât de bine poate; de exemplu, să vorbească pentru cei care nu o pot face. Sau să contribuie la „a împinge această mare minge care e egalitatea și s-o vedem cum se învârte singură apoi. Nu mă văd ca un changemaker; eu doar vorbesc, dar schimbarea e făcută întotdeauna de către oameni.”

„Dacă ai o platformă, ai o responsabilitate. E atât de simplu, vine la pachet cu jobul, cu puterea pe care o ai. Dacă ai putere și n-o folosești, e păcat.”

Vrea ca lumea sportului să fie mai incluzivă cu viitoarele generații de jucătoare, dar știe că și ele au datoria să continue această muncă. „E important să schimbăm realitatea viitoarelor staruri care vin din urmă. Sunt atâtea femei care muncesc acum pentru asta, și cu siguranță sunt îmbunătățiri. Femeile obișnuiau să nu aibă voie să voteze sau să iasă din casă. Trebuie să recunoaștem asta, va fi mai ușor pentru ele să vorbească, pentru că acum sunt auzite, pentru că alte femei puternice le-au oferit această șansă. Va fi mereu responsabilitatea noastră să continuăm ce-au început cele de dinaintea noastră.”

Mesajul tinerei jucătoare pentru alte fete care-și doresc un drum în fotbal e „pur și simplu să înceapă, chiar dacă poate părea un clișeu”. Să facă rost de o minge, chiar dacă trebuie să ceară bani pentru asta, cum a făcut ea, și să șuteze o dată într-un zid. A doua zi, să șuteze de două ori. Apoi de trei ori, și tot așa. Și dacă se îndrăgostesc de fotbal, atunci vor reuși. „Odată ce te îndrăgostești de ceva, mintea ta va munci și ea pentru asta. Eu nu am crezut niciodată că pot ajunge de la a mă juca pe stradă, în fața unui garaj, la a juca în Thailanda sau în România sau în Israel. Sunt amintiri pe care n-o să le uit.”

Foto: George Stucan/FRF, Federația Malteză