Kane, Caicedo, Mbappe, Premier League, arabii, transferurile. Fotbalul mare începe, mizele nu încetează să crească
Lead.ro 11 august 2023Cum arată raportul de forțe în fotbalul european la startul noului sezon.
Poate piesa cea mai mare din puzzle (de până acum) s-a așezat la locul ei în noaptea de joi spre vineri. Harry Kane, căpitanul lui Tottenham și al naționalei Angliei, a acceptat un transfer spectaculos la Bayern Munchen și o despărțire de Tottenham despre care nu puțini au crezut că nu se va mai petrece vreodată. Parte, pentru că legătura din Kane și Spurs e rară și foarte puternică; parte pentru că abilitățile de negociator ale lui Daniel Levy, șeful lui Tottenham, sunt cunoscute și temute. Într-atât de temute, încât scurta dramă de vineri dimineață – când unele surse au susținut că Tottenham l-ar fi blocat pe Kane pe aeroport pentru a mai negocia detalii din transfer – a agitat până peste cap fanii celor două grupări implicate. Până la urmă, Kane a zburat spre Munchen vineri după-amiază, a făcut vizita medicală și chiar intenționează să joace sâmbătă, în Supercupa Germaniei, între Bayern și RB Leipzig (sau meciul dintre echipa din Bundesliga care a cheltuit cel mai mult și cea care a încasat cel mai mult); după ani la rândul fără vreun trofeu cu Tottenham, Kane nu mai are răbdare nicio zi în plus. Iar recordul de goluri al lui Alan Shearer din Premier League rezistă în continuare (260 de goluri; Kane ajunsese la 213).
Bayern îl va face pe căpitanul Angliei cel mai scump transfer din istoria Bundesliga: 100 de milioane de euro net, plus alte potențiale 30 legate de clauze și bonusuri viitoare. O sumă uriașă, ai zice, pentru un jucător care tocmai intra în ultimele 12 luni de contract și ar fi putut fi disponibil gratis vara viitoare. Da, dar ne reamintim acum, un jucător valorează atât cât decid cumpărătorul și vânzătorul, nu (neapărat) cât cred piața sau publicul. Pentru Bayern, care avea banii ăștia disponibili și, mai ales, avea nevoie de un atacant de clasă după ce a fost la un pas să rateze pe linie sezonul precedent, 100 de milioane acum nu e o sumă exagerată, și în mod sigur e un deal mai bun decât o competiție vara viitoare cu posibil multe alte cluburi implicate.
Până la urmă, mutarea lui Kane nu schimbă mai nimic în ce privește dinamica celor două cluburi în competițiile interne. Cu sau fără Kane, Tottenham rămâne departe, din punct de vedere sportiv, de rivalele din Big Six (sau Big Seven, mai nou) în Premier League. Cu sau fără Kane, Bayern e la fel de mare favorită și va câștiga, probabil, titlul în Bundesliga. Ceea ce schimbă transferul acesta este dinamica puterilor în Europa, unde Bayern urcă imediat într-un Top 2 al favoritelor foarte mari la trofeul Champions League, lângă City. Va fi un Top 3 de îndată ce Real Madrid completează ultima mare piesă din puzzle, transferul lui Kylian Mbappe, cea mai lungă saga din fotbal; și, pe lângă asta, își rezolvă și mai nou căpătata problemă din poartă, unde Curtois, accidentat la antrenamente, va lipsi un sezon întreg. Va fi, posibil, chiar un Top 4, dacă PSG, în versiunea post-Mbappe (dar și post-Neymar și post-Messi), va fi pusă în ordine de Luis Enrique.
Și, nu în ultimul rând, ceea ce mai face acest transfer e să-i reconfirme lui Bayern imaginea de club foarte mare, capabil să atragă nume importante, și să-l redefinească pe Kane drept un sportiv cu ambiții foarte mari, capabil să se rupă din zona lui de confort și să se ducă după trofee relevante, nu statistici personale impresionante. De oriunde te-ai uita, e un transfer de oameni serioși.
100 de milioane pe un vârf de 30 de ani care marchează la foc automat nu e o afacere proastă pe piața actuală, și am aflat asta repede, când transferul lui Kane a fost pus imediat în umbră de drama din jurul lui Moises Caicedo. Mijlocașul defensiv ecuadorian al lui Brighton încă mai este, la ora acestor rânduri, în mijlocul unei dispute-licitație între Chelsea și Liverpool; câștigătoarea va stabili curând un nou record al fotbalului britanic, urmând să-i plătească lui Brighton cel puțin 127 de milioane de euro pentru fotbalistul de 21 de ani.
Caicedo e în Premier League din 2021, când Brighton a câștigat o cursă pentru semnătura lui, și care abia are un an întreg de jucat la nivel constant în cel mai tare campionat din lume. Visa să ajungă la Manchester United (care a avut, cu trei ani în urmă, opțiunea de a-l aduce pentru 5 milioane), în ianuarie a amenințat că nu mai joacă pentru trupa lui De Zerbi dacă nu e lăsat să plece la Arsenal, iar acum e în mijlocul unui duel între alte două super echipe din Big Six (sau Seven, încă nu ne-am decis). Sună mercantil, dar firește că e de înțeles dorința lui Moises de a pleca la o echipă mare – la urma urmelor, oricare ar fi aceea. E un tânăr care a muncit mult ca să ajungă aici, pornit dintr-o familie modestă, cu alți nouă frați, cu o poveste ca a multor altor tineri din țări cu fotbal nu neapărat foarte dezvoltat.
Chelsea aleargă de mai bine de trei luni după Caicedo. Dar nici cu Brighton nu e ușor de negociat, în pofida faptului că Chelsea a trimis deja o avere până acum spre clubul condus de inspiratul Tony Bloom, plătind peste 100 de milioane pentru Cucurella, Robert Sanchez, Graham Potter și staff-ul lui Graham Potter, cel dat între timp afară. Asta, sau poate lipsa de focus a lui Chelsea, care a avut de vândut și de cumpărat o echipă întreagă în vară, în cea mai agitată și rapidă reconstrucție a unei echipe mari din epoca recentă, a făcut ca gruparea londoneză să încerce în repetate rânduri oferte mult sub cota stabilită de Brighton, care a transmis clar că nu va coborî sub 100 de milioane. Totuși, londonezii credeau că-s singuri la masă și că vor închide afacerea în timp pentru startul Premier League.
Când Liverpool – poate stresată că n-a investit suficient într-o linie de mijloc în plină tranziție – a venit de nicăieri și a plusat cu 10 milioane de lire peste cota cerută de Brighton, boardul lui Brighton a acceptat imediat. Doar că, stupoare, în vreme ce jucătorul era așteptat la vizita medicală, iar Jurgen Klopp se chinuia să le explice creatorilor de meme-uri de ce și-a schimbat optica vizavi de transferuri de peste 100 de milioane (despre care spunea acum câțiva ani că sigur nu va face vreunul), Caicedo a anunțat că vrea să-și țină cuvântul dat lui Chelsea și preferă să meargă pe Stamford Bridge. Așa că londonezii au reintrat la masa discuțiilor în ultimul ceas, ca să hijack-uiască hijack-ul lui Liverpool. Pentru a spori drama, Chelsea și Liverpool vor fi față în față în prima etapă din Premier League, duminică, și ambele își doresc să-l anunțe pe jucător cu acea ocazie.
Astea-s doar două din episoadele unei veri nebune în ce privește transferurile. Și, cu ore înainte de startul sezonului – încep în weekend Premier League și LaLiga -, încă plouă cu “Here we go!”-uri în stânga și în dreapta, spre amuzamentul publicului de pe Twitter (sau X). Afecțiuni descoperite peste noapte cad la loc comanda, relații strânse se alterează dintr-un foc, fan base-urile echipelor mari se strâmbă furioase una la alta, aruncându-și reproșuri, gif-uri funny și topuri cu cine stă mai bine în topul achiziții/vânzări. De la președinte la ultimul suporter, se fac eforturi uriașe pentru o poziționare cât mai bună într-o cursă evident nesustenabilă a înarmărilor din Premier League, această Superliga cu o mască nu tocmai reușită.
Pentru că aceasta este realitatea – Superliga există deja, și e Premier League -, chiar dacă stupefiantul, remarcabilul, istoricul asalt al Arabiei Saudite pe piața transferurilor a fost adevăratul șoc al verii. Și va mai fi, din câte se pare, pentru multe alte veri de aici înainte, pentru că relansata competiție arabă are bugetate peste 20 de miliarde de dolari de acum până în 2030, și o bună bucată din această sumă greu de imaginat va merge către transferuri de răsunet.
Cluburile mari din Anglia sunt afectate, pe de o parte, pentru că, pentru prima oară în ani, altcineva are o forță mai mare în lanțul trofic. Dar, pe de altă parte, au de ce să fie mulțumite, pentru că transferurile către Arabia Saudită le-au dat o mână nesperată de ajutor în misiunea lor de a-și curăța loturile de jucători plătiți cu bani grei, dar cu o valoare de piață complicată (din cauza vârstei, formei sau salariilor), pentru care nu ar fi fost alte opțiuni viabile de transfer. Chelsea a scăpat în felul acesta de Koulibaly, Mendy sau Kante; Liverpool a luat bani pe Fabinho sau Henderson (însoțiți de Firminho); City, pe Mahrez (chit că nu l-ar fi vândut neapărat) – doar câteva dintre numele care i s-au alăturat lui Ronaldo în Arabia Saudită.
Tocmai de aceea, transferurile în Premier League din clubul 100 de milioane – acolo unde Jack Grealish a stat stingher o vreme, încasând de unul singur atâta presiune care arată acum un pic caraghios – încep să se înmulțească. Caicedo îl va conduce o perioadă, depășindu-i pe Enzo Fernandez, cel transferat de Chelsea în ianuarie, sau pe Declan Rice, cel care a fost transferul verii pentru scurt timp, până la Kane.
Vor mai fi și alții, fie la 100, fie un pic sub, zona unde City a operat discret pentru Gvardiol (90 de milioane), și unde îl încearcă acum pe Paqueta de la West Ham. Chelsea e în continuare suspectă de a plăti în orice moment o avere pentru cineva. Există o strategie în spate, e clar; există acest plan de a transfera mulți tineri talentați (iar Pochettino e, probabil, antrenorul perfect pentru a se ocupa de ei și de a forma o echipă spectaculoasă), dar tot nu poți scăpa de impresia că Todd Boehly joacă și un pic de Football Manager.
Când/dacă va trece de la familia Glazer la prințul din Qatar, Man United va face și ea alte mutări de același profil. Nu că nu le-ar face oricum deja; în ciuda cunoscutelor datorii de aproape un miliard pe care le cară clubul de ani buni, United a investit masiv de când a venit Ten Hag, aproape 500 de milioane de euro într-un singur an, trimiși în alte conturi pentru Casemiro, Antony, Martinez, Malacia, Onana, Mount și Hojlund.
Iar Liverpool, în pofida aceleiași percepții de club care face eforturi să fie sustenabil, și în care FSG nu ar investesti suficient, va trece de 350 de milioane doar în ultimele 12 luni, dacă Caicedo li se va alătura lui Nunez (80), Gakpo (45), MacAllister (42), Szoboszlai (70) și altor operațiuni.
Plus Arsenal, firește, care a impresionat pe toată lumea cu campania din această vară, trecând de 200 de milioane plătite pe cvartetul Rice – Havertz – Timber – Raya, aduși pentru a construi pe echipa deja foarte puternică închegată anul trecut. Mikel Arteta face poate cea mai profesionistă transformare a unei echipe în paragină acum cinci ani într-o forță capabilă să se bată la titlu cu mai multe argumente sezonul acesta și în cele ce vor veni. Și nici n-am mai amintit de noua clasă de cluburi bine conduse, precum Newcastle (care continuă să investească masiv și în tăcere), Aston Villa (care s-a dat pe mâna lui Unai Emery și bine a făcut) sau Brighton, care, deși a vândut de aproape 400 de milioane în ultimii ani, continuă să aibă multe alte talente la rând, plus un antrenor posibil genial, pe Roberto De Zerbi.
Totuși, după toate aceste investiții, favorita aproape universală la titlu în Premier League rămâne Manchester City, ai cărei fani fac eforturi să arate nu doar către trofeele câștigate, ci și spre clasamentele banilor plătiți pe transferuri în ultimii ani, topuri în care City, paradoxal, e spulberată de rivalele sale. Dar puterea percepțiilor rămâne mai mare, așa că City e considerată în continuare cheltuitoarea-șefă din Anglia, deși realitatea a devenit alta. Tripleta Guardiola – Beguiristain – Sorriano transferă, într-adevăr, atunci când identifică o țintă pe care o consideră valoroasă, dar adevărul e că City nu se sfiește să plece de la masa tratativelor atunci când simte că evaluarea făcută de clubul care vinde o depășește pe cea făcută de City, păstrându-și o disciplină remarcabilă. Sunt numeroase astfel de exemple în ultimii ani (Cucurella, Fred, Koulibaly, Jorginho, etc) de jucători pe care City și i-a dorit, la care a renunțat, și care au ajuns până la urmă la rivale din PL și, s-ar putea spune, pe bani prea mulți. În plus, City vinde extraordinar de bine (și încasează procente frumoase din vânzări ulterioare) de când academia sa, considerată de mulți printre cele mai bune din lume, a început să producă jucători valoroși. Belgianul Romeo Lavia, unul dintre jucătorii de asemenea alergați de Liverpool și Chelsea, în secundarul luptei pentru Caicedo, e un produs al acestei academii. Faptul că City i-a vândut vara aceasta pe 15 milioane un atacant fără vreo prezență în PL lui… Ajax e un soi de certificat de calitate.
După tripla emoțională reușită sezonul nu de mult încheiat, City are acum grija în a-și găsi motivația la timp pentru a nu-și lăsa rivalii să evadeze cu prea multe puncte, înainte de a-și declanșa clasicul sprint de recuperare din partea a doua a sezonului. Lotul a pierdut două piese importante (Gundogan și Mahrez), le-a salvat pe altele două (Kyle Walker și Bernardo Silva) și-și continuă tradiționala reîmprospătare pe care Pep o face an de an, indiferent de echipa la care antrenează, încă de pe când a renunțat la Eto’o, de la o Barcelona care tocmai ce reușise tripla. E remarcabil, dar din 11-le care a câștigat dramatic titlul acum un an, în acel 3-2 cu Aston Villa din ultima etapă, nu mai sunt decât 5-6 jucători. Cu Guardiola amintind deja despre o eventuală prelungire a contractului care expiră în doi ani, Era City nu va fi ușor de încheiat.
Într-o perioadă în care cluburile mari din Italia la un loc nu reușesc să transfere cât West Ham, Nottingham sau Bournemouth, toate sumele amintite până aici vor fi, probabil, spulberate, atunci când Kylian Mbappe va semna cu Real Madrid, în cel mai discutat transfer care nu s-a întâmplat. Încă. Asta dacă PSG va câștiga acest duel bizar pentru putere cu starul său, și va reuși să ia bani pe el vara aceasta. Momentan, Mbappe susține că nu va pleca nicăieri anul acesta, iar PSG susține că nu-l va folosi și-l va ține pe tușă. E un conflict complex, o situație încurcată, cu multe nuanțe, o luptă pentru putere care spune câte ceva despre ambele părți, dar poate mai multe despre inabilitatea de până acum a lui PSG de a-și construi o cultură sportivă câștigătoare decât despre imaturitatea lui Mbappe. Dacă noua strategie a lui PSG, care se îndepărtează de epoca Mbappe – Messi – Neymar pentru a trece la o cultură de echipă, cu Ramos, Dembele, Ugarte și, posibil, Kolo Muani, cu toții în slujba unui Luis Enrique care nu s-a înțeles cu Tottenham, nici cu Chelsea, ci s-a înhămat la o misiune infernală la Paris. Despre toxicitatea de la Paris ne spune câte ceva interviul faimos dat de Mbappe peste vară, care a spus fix asta, că PSG e un club cu o atmosferă nepotrivită – dar și zâmbetul permanent pe care Messi îl afișează la Inter Miami, în contrast dramatic cu întunecimea pe care a purtat-o pe față în cei doi ani în Franța.
Amintind despre relații toxice, e un pic ironic că Barcelona îl pierde pe Dembele, înlocuitorul lui Neymar pe Camp Nou, în același mod în care l-a pierdut pe Neymar. Și că Dembele se pregătește acum să-l înlocuiască pe Neymar pe Parc des Princes, sau unde se va muta în cele din urmă PSG. Și că Barcelona n-ar zice nu să-l înlocuiască pe Dembele cu Neymar, ca să vândă bilete pe neprimitorul (pentru fanii catalani) Montjuic, acolo unde se mută pentru un an (realist, mai mult de atât), cât timp e gata noul Camp Nou.
Cu mulți pași șovăitori, cu alții greu de înțeles, sau ușor de înțeles, Barcelona continuă să navigheze epoca post-Messi, dar mai ales post-Bartomeu. O eră aproape dramatică din punct de vedere financiar: comparativ cu puterile din Anglia, Barca a investit doar 3,5 milioane de euro în transferuri până acum, iar cu două zile înainte de primul meci în campionat, are doar 12 jucători înregistrați la Ligă. Dar o eră în care, cumva, Xavi și ai lui reușesc să rămână relevanți din punct de vedere sportiv. Măcar pe plan intern, dacă nu și în Champions League. La Masia, cu destule exemple, printre care acest remarcabil Lamine Yamal, un puști de doar 16 ani, ar trebui să fie calea aleasă pentru ieșirea din beznă, mai degrabă decât alergarea după visul Bernardo Silva.
Rivala Real și-a schimbat, tiptil, strategia de transferuri, trecând de la a aduce primul galactic disponibil la a aduna o sumedenie de talente incredibile, dar încă la început de drum. Dacă mixul format din Vini, Bellingham, Camavinga, Tchouameni, Guler, și veteranii Modric și Kroos va fi suficient pentru un alt asalt la Champions League rămâne de văzut, mai ales că încă nu e clar cine va da golurile pe care le-ar fi dat Benzema. Destui ar spune că sprânceana studioasă a fantasticului Don Carlo Ancelotti nu mai e potrivită pentru acest proiect. Dacă nu, Julian Nagelsman, poate cel mai captivant tânăr antrenor din valul nou, e gata să se apuce de treabă.