Pep Guardiola pleacă de la Bayern la sfârşitul sezonului. Ce lasă spaniolul în urmă la Munchen şi încotro acum?

Săptămâna asta, antrenamentele mai multor cluburi mari ale Europei vor fi conduse de nişte manageri stresaţi. Vor fi nopţi nedormite, priviri care trădează gânduri învolburate. Vor fi gesturi şi cuvinte absente, în timp ce mintea lucrează intens asupra unor nesiguranţe. Soneria telefonului va provoca tresăriri agitate şi mâini tremurânde vor verifica cine sună si de ce. Să nu cumva să fie patronul sau directorul clubului cu o veste proastă.

Motivul? Pep Guardiola a confirmat ieri că nu îşi va prelungi contractul cu Bayern München, înţelegere care expiră la finalul sezonului. Nici bine nu i-au ieşit cuvintele pe gură directorului de la Bayern, Karl-Heinz Rummenige, că Van Gaal de la Man Utd şi Manuel Pellegrini de la vecinii City au fost anunţaţi de presa engleză că sunt în mare pericol. Se pare că nici Laurent Blanc nu e în siguranţă, deşi PSG e atât de departe în frunte în cursa pentru campionatul francez, încât o să înceapă să mai depăşească încă o dată adversarele.

Atât de mare e curioziatea faţă de noua destinaţie a lui Guardiola încât faptul că italianul Carlo Ancelotti a fost numit deja ca succesor la Bayern aproape că trece neobservat. Dar Ancelotti probabil nu se simte prea jignit. Treptat şi fără mare tam-tam, a reuşit să-şi adauge pe CV cam cele mai prestigioase cluburi din cele mai prestigioase campionate de pe continent. Italia, Anglia, Spania, Franţa şi acum Germania, unde anul viitor îl va aştepta frumos împachetată o maşinărie de fotbal numită Bayern München.

Însă Ancelotti nu a avut niciodată puterea de atracţie pe care o are Pep. În cei patru ani de la Barcelona, între 2008 şi 2012, spaniolul a reuşit să se transforme dintr-un debutant cunoscut exclusiv pentru numele pe care şi l-a făcut ca jucător la Barça în artistul-geniu al fotbalului, cel mai râvnit asset de pe piaţă. E uşor de înţeles, deci, de ce şefii de la Bayern l-au curtat aproape din momentul în care Guardiola a pus piciorul în New York pentru a-şi începe anul sabatic de după Barcelona.

Interesant e cum vedeau Rummenige, Hoeneß şi ceilalţi lorzi din birourile bavareze rolul lui Pep. Marti Perarnau, jurnalistul care a fost umbra lui Guardiola în primul sezon la Bayern, povesteşte strategia managementului. S-a luat în considerare pe de o parte impulsul enorm pe care un nume ca cel al spaniolului l-ar da fotbalului german în general, nu numai clubului. Aflat în creştere constantă după criza de la mijlocul anilor 2000, jocul în Germania şi-ar fi consolidat poziţia atrăgând cel mai bun antrenor din lume.

Pe de altă parte, şefii lui Bayern vedeau în Guardiola desăvârşirea unei strategii care începuse cu Van Gaal şi continuase cu Jupp Heynckes şi a lui echipă atot-cuceritoare din 2012-2013. Planul fusese de la început aducerea clubului în fotbalul secolului XXI, aşa cum fusese exemplificat de Barcelona lui Guardiola. Şi dacă nu poţi fi Barça, atunci măcar poţi să-l aduci pe omul care a câștigat totul cu Barça. Ideea nu era doar ca Pep să câştige o vitrină de trofee, ci mai degrabă să pună fundamentele unei dinastii care să asigurea dominarea pe termen lung a lui Bayern.

Problema cu viziunea germanilor – spun unii – e că în trei ani abia ai timp să impui echipei un anumit stil de joc, darămite să laşi un fundament pe care să construiască succesorul tău. Iar Guardiola nu ar fi stat niciodată mai mult de atât. Numărul de ani stipulat în contractul spaniolului e exact perioada de timp pe care Pep şi-o propune la un club. La Barcelona a descoperite multe lucruri despre el, iar printre ele a aflat că stilul lui de antrenorat nu poate fi susţinut în acelaşi loc pentru mai mult de trei sezoane. După cum s-a şi văzut în ultimul său an în Spania, al 4-lea, când a câştigat doar cupa cu Barça.

Guardiola e un tip foarte intens şi anecdotele despre obsesivitatea cu care se cufundă în munca sa explică de ce nu rezistă prea mult timp într-un singur loc. Spre deosebire de Mourinho, care are tendinţa să îşi epuizeze jucătorii după mai multe sezoane, Pep se epuizează singur şi riscă să cedeze. Ăstea sunt şi atributele care îi fac pe toţi oamenii care îl văd lucrând de aproape să îl numească un geniu.

Dar dinastiile se construiesc și altfel. Oricât de multă continuitate ar fi între principiile antrenorilor care se succedă, fiecare va avea particularităţile lui care vor cere ca ceva să se facă altfel decât se făcea înainte. Guardiola a avut mult de muncit pentru a-i obişnui pe jucătorii lui Bayern cu antrenamentele lui concentrate mult mai mult pe minge decât pe condiţie fizică.

Singura continuitate care garantează o dinastie e cea a persoanei. Matt Busby la Man Utd, Jock Stein la Celtic, Valeri Lobanovski la Dinamo Kiev, în fine, Alex Ferguson la Man Utd şi Arsène Wenger la Arsenal. Acestea sunt dinastii şi ceea ce au în comun e timpul îndelungat pe care fiecare dintre aceşti arhitecţi l-a avut la dispoziţie pentru a-şi ridica structurile. Întrebarea e dacă în fotbalul modern, atât de axat pe termenul scurt, mai poate exista aşa ceva. Proaspătul demis Mourinho ar răspunde probabil cu un Nu răspicat.

Ceea ce lasă în urmă Guardiola la Bayern e fără îndoială una dintre cele mai impresionante trupe din istoria clubului. Fotbalul pe care îl joacă echipa este câteodată atât de complex încât nu mai ştii dacă, de exemplu, Alaba e fundaş stânga sau playmaker sau dacă nu cumva Boateng e, de fapt, Andrea Pirlo deghizat.

Dar nu încape îndoială că nici el, nici şefii lui Bayern nu se vor despărţi cu sufletul împăcat dacă echipa nu câştigă Champions League. Era relativ clar din start că Europa va fi adevăratul test pentru progresul clubului sub Guardiola. În campionat, Bayern nu are rivală şi nu are cum să aibă cât timp, economic, se află într-o altă dimensiune față de restul echipelor, chiar şi de Dortmund. În ceea ce priveşte acest test, două semi-finale în doi ani (ambele pierdute clar) nu reprezintă o notă de trecere.

În perioada următoare, probabil nu va trece zi fără ca Guardiola să fie dat ba la un club, ba la altul. Despre Man City se vorbeşte deja de mai multe luni. Nu e deloc improbabil, mai ales pentru că la City lucrează Ferran Soriano şi Txiki Begiristain, cunoştinţe mai vechi de-ale lui Pep. Ambii au făcut parte din conducerea Barcelonei care l-a ales pe Guardiola antrenor în 2008. Cei doi au pus bazele unei strageii „holiste‟ în Manchester, adică una care vrea să aplice aceleaşi principii tuturor faţetelor clubului. Sunt exact genul de cuvinte care îi plac lui Pep, în special în ceea ce priveşte legătura dintre prima echipă şi juniori. City are o pepinieră peste media din Anglia şi spaniolul lucrează foarte bine cu jucătorii tineri care pot fi modelaţi.

Dincolo de asta, Premier League pare destinaţia probabilă, în special pentru un manager atât de ambiţios, mereu în căutare să-şi pună la încercare limitele. Acolo l-ar aştepta Klopp, gata să reia rivalitatea începută în Bundesliga. Aproape că-ţi dorești ca Mourinho să rămână și el acolo. Ce întrecere ar fi!