Viitorul gimnasticii românești: „Vrem sau nu mai vrem? Despre asta este vorba”
Andreea Giuclea 28 martie 2017Am stat de vorbă cu președintele Federației Române de Gimnastică despre așteptările înaintea Campionatelor Europene de la Cluj, despre ce înseamnă o astfel de competiție pentru România și despre cauzele profunde care au dus la momentele grele prin care trece gimnastica românească. N-am găsit prea multe soluții.
**
Biroul lui Adrian Stoica din clădirea Ministerului Tineretului și Sportului e decorat cu fotografii ale fostelor mari gimnaste – Sandra Izbașa, dublă campioană olimpică, stă chiar pe peretele din spatele său. Rafturile de lângă perete sunt presărate cu trofee, iar pe birou, printre hârtii și dosare, e o carte despre evoluția gimnasticii mondiale în ultimii 40 de ani, de la prima notă de 10 luată de Nadia. Este biroul de la care Adrian Stoica, care se află la al treilea mandat consecutiv la conducerea Federației de Gimnastică, pregătește Campionatele Europene de la Cluj – „o muncă titanică, sute de cerințe care trebuie îndeplinite și coordonate, cheltuieli relativ mari – 4-500.000 de euro organizarea, la care se adaugă costul aparaturii, 700.000 de euro –, 750 de invitați străini, plus voluntari, oameni de securitate, comitet de organizare; e o acțiune extrem de complexă.”
E și biroul de la care Stoica, omul care ține în mână frâiele celui mai performant sport românesc (gimnastica a adus 71 de medalii olimpice României), a fost martorul celui mai greu moment prin care a trecut gimnastica românească – ratarea calificării la Jocurile Olimpice din 2016. Acum, Stoica e omul de la care lumea încă așteaptă soluții, o strategie de reconstrucție, o nouă viziune.
Pe agenda președintelui, însă, Campionatele care au loc între 19-23 aprilie sunt prioritare, și poate că e normal să fie așa. Evenimentul acesta e foarte important pentru România, o țară cu tradiție în gimnastică. „Competiția va fi extrem de vizibilă pe tot continentul european, dar nu numai. Sunt convins că vor fi televiziuni din SUA, din Japonia, din Brazilia, care vor prelua transmisia. Deci este un vector de imagine extrem de important și cred că România merită și chiar avea nevoie de un asemenea vector.”
Chiar și faptul că Federația Internațională a fost de acord cu mutarea evenimentului de la București la Cluj (pentru că noua Sală Polivalentă din București nu a fost gata la timp) e un semn al respectului pentru rezultatele gimnasticii românești, crede Stoica.
„Ca principiu, un Campionat European nu se acordă țării, ci unui oraș, iar mutarea dintr-o localitate în alta e o treabă absolut neobișnuită. A fost greu, a trebuit o nouă aprobare a Comitetului Executiv al Uniunii Europene de Gimnastică, pe care am avut plăcerea să o vedem pozitivă, și cred că e până la urmă un soi de tribut pentru rezultatele gimnaștii românești din ultimii 60-70 ani. Pentru că se punea problema foarte serios să se atribuie altcuiva.”
Cauzele profunde ale eșecului de la Rio
Însă dincolo de capitalul de imagine, luna aprilie marchează și un an de când ambele echipe – feminină și masculină – au ratat prezența la Rio. Iar Europeanul de la Cluj, oricât de important ar fi, nu poate șterge această amintire și nici problemele profunde pe care absența de la Rio le-a evidențiat, un lucru cu care Stoica e de acord: „Să nu aveți impresia că lipsa de rezultate poate fi suplinită de organizarea unui concurs.”
Dar acest concurs pare un prilej bun să vorbim despre aceste cauze și să căutam soluții, profitând de atenția primită de unul dintre cele mai iubite sporturi din România.
Președintele Federației vede momentul actual al gimnasticii românești ca rezultatul unui cumul de factori – de la cauze profunde la factori care țin de context –, printre care enumeră:
Problemele financiare cu care se confruntă în primul rând cluburile, cărora le e greu să atragă finanțare. „Un sport ca gimnastica, mai puțin mediatizat, care apare la televizor mai rar decât fotbalul, handbalul sau baschetul, are greutăți să atragă sponsori, spune Stoica. Iar pârghiile prin care Federația le poate susține sunt limitate. Finanțarea în România e făcută într-un mod foarte clar, Federația poate să aibă câți bani vrea, tot nu poate să ajute cluburile. Așa sunt legile, nu poți să investești în casa altuia. Iar gimnastica e un sport costisitor, fiindcă aparatura, care e esențială, e extrem de scumpă.” Despre infrastructura slabă și condițiile din cluburi ne-a vorbit și Mariana Bitang.
Numărul mic de cluburi. „Dacă discutăm de țări ca America sau altele, americanii au peste 3.000 de cluburi unde copiii pot practica gimnastica. La noi sunt aproximativ 20-21 active. Și oricâtă tehnologie și pricepere ai avea, îți trebuie o masă foarte mare de copii ca să poți căuta talente; asta chiar dacă românii sunt un popor talentat la gimnastică, în mod special la fete.”
Numărul redus de cluburi înseamnă un număr redus de practicanți, iar statisticile furnizate de cluburi Federației indică aproximativ 1.000-1.200 de legitimați, un număr despre care Stoica spune că s-a menținut relativ constant în ultimii ani. Dar dincolo de legitimați, cei care participă la campionatele naționale sunt mai puțini: în jur de 300, cu variații relativ mici de la un an la altul.
Plecarea antrenorilor. „Avem foarte mulți antrenori români de mare calitate împrăștiați pe la multe echipe naționale din alte părți. Iar aici e o chestiune simplă: când discuți de 200 de euro în mână sau de 3.000 euro în mână, cred că e greu să ai altă explicație.”
Accidentările din anul preolimpic. A fost, într-adevăr, un an dificil, în care cele mai bune gimnaste s-au accidentat în serie. Întâi Cătălina Ponor, care a lipsit de la Campionatele Mondiale de la Glasgow, prima șansă de calificare ratată. Apoi, Larisa Iordache și Laura Jurca, care au lipsit de la turneul preolimpic. „Am avut neșansa de a nu putea beneficia de aportul locului 3 la mondialele din 2015, Larisa Iordache, și de locul 8, Laura Jurca. Prezența lor în echipă ar fi putut adăuga patru-cinci puncte. Din păcate, colegele lor n-au putut să suplinească valoarea respectivă și am pornit în competiție cu un handicap.”
„Din păcate, se mai întâmplă și asemenea sincope în sport. Îmi aduc aminte la un Campionat Mondial de fotbal, Brazilia a luat bataie cu 7-1 parcă. Vă dați seama ce-a însemnat asta pentru echipa de fotbal a Braziliei.”
Amintind de un comunicat în care spunea că „anumite greșeli – și, poate, nu puține – s-au făcut și ne aparțin, cu repercusiuni directe asupra rezultatelor generale”, l-am întrebat unde simte că putea acționa mai bine Federația. „N-aș putea să dau un răspuns exact. Unele le știm. Nu sunt greșeli care să țină de pregătire sau de altceva, dar probabil că exista un moment în care trebuia să ne trezim un pic mai devreme.”
L-am întrebat și cum a resimțit responsabilitatea eșecului, ca președinte al Federației, și dacă a fost vreun moment în care s-a gândit să renunțe la conducerea forului: „Responsabilitatea nu cred că înseamnă să renunți când e greu, din punctul meu de vedere. În ce privește poziția de președinte, e o poziție votată de membrii Federației. Dacă membrii ajung la concluzia că greșeala a venit din acel loc au tot dreptul să voteze cum își doresc.”
Soluții și planuri de reconstrucție?
Când întrebările au ajuns în zona soluțiilor concrete, discuția s-a diluat. Principala direcție subliniată a fost nevoia de implicare mai mare a statului. „Dacă vrem să revenim cu gimnastica, trebuie acționat în direcția asta, și asta e o chestiune de voință politică și de putere financiară a statului.”
Totuși, ce poate face Federația, dincolo de implicarea statului? „Încearcă să participe la conducerea activității, poate cu mai multă eficiență. Ne gândim cu toții și o să găsim niște soluții să ne organizăm mai bine. Dar deocamdată planul de reconstrucție al gimnasticii înseamnă Campionatele Europene, până în 26 aprilie, după care o să ne gândim cu foarte mare acuitate la tot ce avem de făcut și în continuare. Ca organizare a pregătirii s-au făcut deja schimbări încă din septembrie anul trecut, deci la mai puțin de o lună după Jocurile Olimpice.”
Despre ce s-a făcut până acum, în anul care s-a scurs de la ratarea calificării, am scris și aici, l-am întrebat și pe președinte: „S-a mutat la Deva lotul de fete, s-a mai revăzut lotul de băieți, lucrurile sigur că merg. Federația din birou nu poate să conducă pregătirea la un lot, că nu se urcă pe bârnă.”
Cum atragi noi copii
E cunoscut faptul că gimnastica e un sport extrem de dificil. Trebuie începută de la vârste mici, și tot de la vârste mici trebuie să pleci de acasă. E repetitiv, dur și cere multe corpului. În plus, din momentul în care ai pășit în sala de gimnastică și până ajungi să concurezi pe plan internațional îți trebuie 10-12 ani de pregătire. Tocmai pentru că e un sport solicitant, care în ultimii ani a trecut și printr-o serie de scandaluri și ratări care i-au diminuat din popularitate, ne-am aștepta ca eforturile să se îndrepte către găsirea unor metode cât mai creative de a-i atrage pe cei mici, de a-l (re)populariza, de a-i crește atractivitatea.
Ne-am fi așteptat și la o campanie de comunicare cât mai intensă a Campionatului European. „N-ai să poți niciodată să comunici tuturor ceea ce dorești, cei care sunt pasionați și au un interes pentru gimnastică găsesc tot ce le trebuie pe site și o să găsească din ce în ce mai mult. În plus, în Cluj sunt deja destule afișe, la televizor e promovat turneul și o să fie din ce în ce mai mult.”
La nivel de selecție, președintele a amintit de programul Țară, țară, vrem campioane, care a adus multe fete în sala de gimnastică, ceea ce îi dă încredere că încă există un interes al copiilor pentru această activitate.
Dar despre cum ar putea fi susținut și continuat acest proces de atragere a copiilor în viitor? „Baza de selecție trebuie crescută în teritoriu de fiecare club în parte. Federația nu are cluburile ei personale în care să se apuce de făcut gimnastică. Iar un proiect național, similar celui susținut de Petrom, e greu de organizat în acest moment. Selecția în gimnastică se face foarte de timpuriu la fete, deci trebuie să te așezi în jurul cluburilor, să nu fii nevoit să disloci copilul din familii, nu poți să iei de acasă un copil de șapte ani.”
„E greu să-i atragi pe copii, există extrem de multe alte domenii de care pot să fie mai atrași și cu mult mai puțin efort, sau alte sporturi. Din păcate, situația la nivel de copii și juniori nu e foarte îmbucurătoare cam la niciunul din sporturile din România, cu câteva excepții.”
Cum se vede, deci, viitorul gimnasticii românești, din fotoliul celui care conduce acestui sport? „Gimnastica nu poate să facă mare diferență față de restul sporturilor din România. Cred că e o chestiune care trebuie privită cu multă sinceritate. Vrem sau nu mai vrem? Despre asta e vorba.”
Revenind la așteptările dinaintea Campionatelor Europene, Stoica e de părere că, indiferent de context, România nu va pleca niciodată la o competiție cu gândul doar de a participa. „Sigur însă că se mai pot întâmpla și ghinioane sau sincope. Dar așteptăm și din partea fetelor și a băieților rezultate, și există posibilitatea de a cuceri împreună două-trei medalii.”