Avram Iancu, un bibliotecar de 41 ani din Petroșani, și-a început pe 20 iunie cursa prin care, timp de 60 de zile, va înota prin toți cei 2.860 de kilometri ai Dunării. Va trece prin zece țări și va înota zece ore pe zi, fără protecție termică. Pentru românul care anul trecut a traversat înot, în premieră națională și fără costum de neopren, Canalul Mânecii, începe astfel o nouă provocare.
Iancu visează să fie primul care va parcurge înot Dunărea de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, fără costum de protecție sau alte accesorii pentru viteză, precum labele. Pentru reușită, trebuie să înoate cel puțin 50 kilometri zilnic, timp de 60 de zile. Dacă reușește, stilul lui Iancu, „doar în slip”, va deveni o premieră mondială, întrucât doar doi sportivi au reușit să străbată Dunărea cap-coadă, dar îmbrăcați în neopren și cu labe pentru înot. Bibliotecarului i-a venit ideea de a înota pe tot cursul Dunării după ce a recitit romanul lui Jules Verne Pilotul de pe Dunăre.
După antrenamentele dure din ultimul an, inclusiv printre sloiuri de gheață, bibliotecarul a ajuns marți în munții Pădurea Neagră, locul de unde izvorăște Dunărea, al doilea cel mai lung fluviu al Europei, după Volga (3.690 de kilometri), și a început călătoria pe cursul lui din Donaueschingen, Germania. În călătorie îl însoțesc în permanență doi caiaciști, parte din echipa-suport.
La sfârșitul verii trecute, Avram Iancu a traversat Canalul Mânecii în mai puțin de 18 ore, fără costum de neopren prin apele reci din Franța până în Marea Britanie. A reușit perfomanța la a patra încercare, după ce în ultimii doi ani a fost nevoit să abandoneze din cauza valurilor și a condițiilor meteo care i-ar fi pus viața în pericol. Și-a dedicat reușita (și banii obținuți) pentru a ajuta la recuperarea Cumințeniei pământului, apoi și-a continuat antrenamentele care s-au transformat în mii de ore înotate în apele reci din jurul Petroșaniului, pregătind aventura în care tocmai a pornit. „Nimic măreț nu se realizează ușor”, spunea Iancu anul trecut, la întoarcerea în țară, „trebuie depusă muncă, sacrificii, insistență.”
Când vine iarna peste Petroșani, Iancu urcă dealul până la lacul Știurt ca să se arunce în apa înghețată. Când temperatura sare de 17 grade, se mută pe râurile din jur, pentru a-și căli în continuare corpul cu temperaturi extreme. Niciuna din provocările pe care și le dă singur nu e la voia întâmplării, ci sunt toate case ridicate pe o fundație de multă muncă. Iar Iancu știe că 95% din muncă este reprezentată de mintal. „Trebuie să te antrenezi enorm”, spunea el, „iar mentalul îl țin prin tot ce e frumos în viața mea. Copii, soție, români, țară, oamenii care mă susțin și care fac la rândul lor ceva pentru România.”
Iancu, care face sport de când se știe și care crede că trebuie să punem umărul la reconstrucția ADN-ului românesc, a vrut să pornească în aventura Canalului Mânecii din spirit patriotic. Ajunsese la concluzia că nici un român nu figura pe lista traversărilor celebrului canal, în condițiile în care peste 60 de țări aveau reprezentanți acolo și i s-a părut inacceptabil. Dar primul gând al traversării se ivise tot din cărțile care-i țin companie zilnic în Petroșani. Citea fascinat istoria canalului și afla că prima traversare a durat 30 ore. Ajunsese la mal cu lacrimi în ochi și devenise primul român care a traversat Canalul fără protecție, iar la întoarcerea în țară a fost întâmpinat de bănățeni precum un erou, însă tot în căsuța lui dărăpănată din Petroșani, unde-l așteptau soția și cei trei copii s-a simțit cel mai bine primit.
Dacă în cursa Dunării îl însoțesc acum doi caiaciști, în timp ce înota Canalul Mânecii i-a fost alături la fiecare braț soția care îi pregătea mâncarea la fiecare 30 minute și pentru care voința soțului ei părea ireală. Dacă și-a fi dorit ca Iancu să se potolească și să stea acasă după această reușită, și-a dat seama repede că n-are cu cine să se lupte, că setea de curse e și mai mare și că nu-i rămâne decât să-i fie alături și în următoarea nebunie, cu speranța să iasă cu bine din ea. „Eu cred că trebuie să îndrăznim să visăm”, spunea înotătorul presei vara trecută, întrebat de unde vine tot curajul, „și să îndrăznim să credem că unele lucruri sunt posibile.”
Spiritul de filantrop al lui Avram Iancu nu este nou, el a susținut mai multe cauze în Petroșani. Pentru căminul de bătrâni „Bunicii Văii Jiului” a înotat 12 ore în bazinul din oraș, pentru a-l aduce în atenția localnicilor, ca să-i îndemne să doneze pentru el. La o săptămână după, a înotat 11 ore în apele Jiului ca să ajute o fetiță de trei ani care s-a născut fără un picior și pentru care părinții strângeau bani ca s-o poată duce la un control în Franța. În timp ce el înota, trecătorii erau invitați să doneze bani pentru cauza fetei.
Acum, în timp ce Iancu înoată prin Dunăre fără neopren ca să-și depășească limitele și să creadă în continuare că lucrurile imposibile sunt posibile, îi puteți urmări călătoria aici. Fiecare cu luptele lui personale. Cum scria și în 27 de Pași, cartea lui Tibi Ușeriu, „cu toții așteptăm marea aventură. Cu toții așteptăm să dăm piept cu durerea, cu suferința, cu delirul, cu nebunia și, nu în ultimul rând, cu noi înșine, dezbrăcați de toate convențiile și măștile. Doar noi, fix așa cum suntem, mărunți și disperați.”
