Schimbările lui Dejan Stanojevic: „Noi unde suntem? Primul pas este recunoașterea problemei”
Ancuța Iosif 16 februarie 2016Echipa națională întâlnește astăzi, în preliminariile Ligii Mondiale, puternica selecționată a Greciei. Elenii, care au câștigat meciul tur (17-3) și ne-au învins recent (15-9) în optimile Campionatului European de la Belgrad, pornesc mari favoriți și astăzi, când vor intra în bazinul Dinamo (ora 19, intrarea liberă).
Dar înainte de joc, e timpul să-l cunoaștem mai bine pe Dejan Stanojevic, selecționerul sârb al naționalei României. Stanojevic are un plan pe termen lung (până în 2020) și vrea să schimbe din temelie (sau din bazinul mic, dacă preferi) aproape tot ce înseamnă polo în țara noastră. E un drum lung și întortocheat, dar sârbul e un tip ambițios.
Nu a înțeles multe despre poloul românesc acum doi ani, când a venit la București. După 11 ani în care ajutase juniorii și seniorii Serbiei să câștige 35 de medalii, antrenorul Dejan Stanojevic (44 ani) își făcea bagajele și cerea un apartament Federației Române de Polo, ca din ianuarie 2014 să devină selecționerul lotului național. Prezența lui continuă în țară – în loc de două luni pe an, cum „se obișnuia” – era doar prima din multele schimbări pe care sârbul le plănuia.
După negocierile din toamna lui 2013 cu Cristian David, vicepreședintele Federației de Polo, lui Stanojevic i se înmâna, oficial, naționala masculină de polo, în speranța că strategiile lui vor aduce, printre alte performanțe, calificări la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din această vară, apoi la cele de la Tokyo, din 2020. După 11 ani ca antrenor secund al naționalei Serbiei, dintre care ultimii și ca antrenor principal la Vojvodina Novi Sad, Stanojevic a acceptat provocarea de a conduce lotul, cu un contract prelungit până-n 2020 și cu obiectivele principale de întinerire și îmbunătățire a lotului. Sârbul venea hotărât să aplice tot ce a învățat alături de echipa Serbiei, țară gazdă care a câștigat Europenele de la începutul lui 2016, când lotul României a terminat pe locul 10.
Pe Stanojevic îl prindea începutul lui 2014 în Centrul Olimpic de la Izvorani, la prima lui întâlnire cu cei 14 băieți din lotul României, când le-a vorbit în limba română. Antrenorul nu a uimit doar prin lecții de limbă pregătite, ci a venit din prima cu elemente tehnice noi, iar cele două ore petrecute împreună, parte din antrenamentele pentru Liga Mondială care bătea la ușă, au trecut repede. „Nu cred că vreun antrenor mi-a explicat cum să mă apăr sau cum să atac, așa cum mi-a explicat el acum”, spunea pentru h2opolo.ro mezinul echipei de atunci, Mihnea Gheorghe, la cei 20 ani ai lui. Mihnea urma să joace în vara aceluiași an, la Budapesta, pentru prima oară într-un Campionat European, ca senior al lotului național. Odată cu desemnarea lui Stanojevic, revenea la echipa națională și căpitanul Cosmin Radu (35 ani), desemnat cel mai bun poloist român în 2015 (la fel ca în 2011, 2012 și 2014). După o absență de peste un an din lot, declara pentru același portal de știri că, pentru prima oară după Olimpiadă (Londra), vine cu plăcere la echipa națională. Radu, pe care Stanojevic îl consideră printre cei mai valoroși poloiști din lume, a fost de acord că naționala avea nevoie de schimbări. “Sângerăm”, spunea căpitanul când s-a întors, “dar dacă nu facem nimic, murim.”
Lotul național de polo rămăsese în octombrie 2013 fără antrenor. După înfrângerile pe linie de la Mondialele din Barcelona, unde ne-am clasat pe locul 13, parte din echipă s-a arătat nemulțumită și a înaintat o petiție la biroul federației, pentru demiterea antrenorului de atunci, Vlad Hagiu. Spiritele erau încinse și din cauza conflictului dintre antrenor și căpitanul Radu, care nu mai fusese convocat la națională. După semnalul de alarmă tras de jucătorii echipei, care aveau nevoie de o schimbare majoră, vicepreședintele Cristian David a intrat în negocieri cu tehnicianul sârb.
Stanojevic a început vizitele de cluburi și loturi de juniori din prima săptămână, ca să observe antrenamente și tactici de joc, poloiști și mișcări. „Când am discutat cu membrii federației, le-am dat două opțiuni”, spune Stanojevic, „prima – rămânem cu jucătorii de acum, încercăm, prin ei, să facem tot ce putem și riscăm ca în doi ani să nu mai fim în stare de multe, sau aducem jucători noi, tineri”. Tehnicianul și-a dat repede seama că ce ne diferențiază de echipe de top stă în educația juniorilor primită la loturi. „Totul în viață vine din școală”, spune el, „nu treci anul dacă n-ai notele necesare. Aici se poate, asta e diferența”. Sârbul nu vrea să lase impresia că își va băga nasul peste tot, dar nici nu-și poate ține nasul doar în națională, când știe că baza unui sportiv aspirant la lot vine din educația primită la cluburile și echipele de juniori în care se antrenează zi de zi.
Stanojevic a selecționat în primele luni 4-5 jucători tineri, în detrimentul unor poloiști mai vechi. În Liga Mondială din 2014, lotul României pierdea, 8-15, confruntarea cu Grecia, având trei jucători noi în lot: Roland Szabo (18 ani), Robert Gergelyfi (19 ani) şi Victor Antipa (15 ani); La Campionatul European de juniori din Azerbaidjan, antrenorul a observat și dificultățile generației ’98. „Vorbim despre viitorii jucători din lot, nu? Când vezi că joacă – nu cu echipe de top – cu echipe de nivelul nostru: Germania, Slovacia, Franța și că toți cei 13 jucători ai lor înoată mai bine decât ai noștri, au picioare mai puternice și tactici mai bune, îți dai seama că e o problemă”, apoi vine întrebarea „noi unde suntem?”. Dacă juniorii ar prelua mâine naționala, ar face-o la un nivel mai slab decât lotul actual. „Încă mai vorbim despre cum era în 1992 sau 2004. Da, este parte din istoria sportului și niciodată nu ar trebui să uităm, dar de acum ce facem?”
Primul pas este recunoașterea problemei, spune Stanojevic, care-și centrează toată atenția pe tineri, pentru că ei sunt viitorul. „Nu suntem echipa care să vâneze acum medalia. E același lucru dacă ieșim pe locul 8, 9 sau 10, dar măcar să dăm o șansă viitorului. Cineva care are 17-22 ani poate fi mai bun în patru ani. Cineva care are 30+ nu poate deveni mai bun”. Calificarea de la Trieste (aprilie) pentru Jocurile Olimpice de la Rio (august) este acum principalul obiectiv al naționalei. „Normal că ne vom lupta, dar suntem într-o grupă cu echipe mai puternice decât noi (mai ales prin prezența Ungariei)”. Pe lângă confruntarea cu vecinii unguri, în turneul preolimpic ne vom lupta în Grupa A și cu echipele Canadei, Rusiei, Franţei şi Slovaciei. Sunt două grupe de precalificare, iar la Jocurile Olimpice de la Rio merg doar patru echipe. Concluzia sârbului este simplă: „Avem Ungaria (în Grupa A), Italia și Spania (ambele în Grupa B) – trei echipe care sunt clar mai bune decât restul. Deci ele vor avea cu siguranță bilete la JO”, iar pentru ultimul loc din semifinale se bat celelalte echipe, printre care și a noastră.
Participările României la Jocurile Olimpice de-a lungul anilor au fost tumultoase. Cea mai bună performanţă a fost obținerea locului 4 în 1976, la Montreal, sub conducerea antrenorului Anatol Grintescu, fost jucător de polo la ediţiile din 1960 (Roma) şi 1964 (Tokyo), unde echipa României s-a clasat pe locul 5. A urmat apoi un loc 8 în 1972, la Munchen. La prima participare din 1952, de la Helsinki, România a fost eliminată din prima, iar patru ani mai târziu, obținea la Melbourne locul 9. Tot pe 9 am încheiat și în 1980 la Moscova, apoi pe 11 în 1996, în Atlanta. Polo-ul a fost singurul sport de echipă care ne-a reprezentat (pentru a noua oară) la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, după o pauză de 16 ani. Naționala României, condusă pe atunci de Istvan Kovacs, a terminat turneul olimpic pe locul 10, cedând cu 4-12 în fața vicecampioanei, Serbia. „Unii dintre noi suntem prea bătrîni. La Londra, am avut echipa cu cea mai ridicată medie de vîrstă”, declara pentru gsp.ro Kalman Kadar, unul dintre veteranii echipei de atunci (33 de ani) și actualul antrenor al campionei naționale CSM Digi Oradea. „Rio cred că e prea departe. Va trebui să clădim în jurul acestei calificări, să aducem tineri care să ne ia locul”.
Acum, cu tineri pregătiți să preia locurile, avem o șansă de care nu profităm la maximum, pentru că înainte de Trieste, întrebarea principală rămâne „cum ne antrenăm pentru turneu?”. După calculul șanselor, Stanojevic mai trage o linie. „Vom juca împotriva Canadei, dar Canada a început să se antreneze pe 2 ianuarie”, spune selecționerul, „noi ne antrenăm cu două săptămâni înainte, la Izvorani – despre asta ar trebui să discutăm, nu doar despre ce se întâmplă cu jucătorii, cu antrenorii”. Sârbul pune o steluță și programului de antrenament, pe care vrea să-l aducă în discuție în viitoarele ședințe cu federația, dar lucrează momentan cu ce are. „Trebuie să facem cât putem în două săptămâni. Nimic special – dacă vorbim despre pregătirea fizică. În general, în acel antrenament de două săptămâni nu ar trebui să facem pregătire fizică, ei vin deja pregătiți de la cluburi. 15% din timp îl dedici pregătirii fizice, 80-85% pentru elemente tehnice”, spune antrenorul.
Pe lângă nevoia de timp, lotul are nevoie să-și mărească și echipa tehnică. Lipsesc un psiholog, un nutriționist, un fizioterapeut (există momentan antrenor secund, maseur, doctor și analist video). „Când te uiți la celelalte echipe, au 3-4 antrenori, 2-3 fizioterapeuți, doctori, nutriționiști, analist, om de monitorizare, cel care scrie știri despre echipă, deci o echipă de 7-8 oameni. Echipa tehnică nu-ți asigură victoria, să ne înțelegem, dar așa arată mozaicul sporturilor, nu doar la polo.” Stanojevic nu insistă aici deocamdată. „Astea sunt schimbări ușor de făcut, cea mai grea schimbare însă e acolo, în bazin, cu copiii, unde ai nevoie de cel puțin 3-5 ani ca să vezi o evoluție”.
Dacă vorbim despre 2020, clar vom avea o echipă mai bună, spune antrenorul, „dar atenție, că nu doar noi ne schimbăm, dar și celelalte echipe, care vorbesc de ce va fi în 10-15 ani, își îmbunătățesc totul. E ca la telefoane. Cel pe care-l ții în mână e un telefon bun, până când alte companii scot un produs mai competent”. Stanojevic știe că nu putem să dăm copy-paste la jocul Serbiei. „Te uiți cum jucătorii sârbi sar la minge în apă și te întrebi de ce ai noștri nu fac la fel. Aici e diferența – îi înveți de la 10 ani cum să sară”. Pentru că sunt lucruri pe care ei le pot face și pe care jucătorii noștri nu, avem nevoie să construim, pas cu pas, dar să și ținem pasul cu schimbările internaționale. „Acum 7-8 ani, atacul unei echipe dura 35 de secunde, acum durează 30. Deci pe aceeași lungime, în același bazin, trebuie să fii cu cinci secunde mai rapid, deci să schimbi cursul antrenamentelor”. Aici intervin și tehnologiile moderne – medicina sportului, biomecanica – „și trebuie să ne folosim de ele.”
„Cineva a schimbat regulile, e oficial”, spune Stanojevic. „E clar că și noi trebuie să schimbăm jocul, să fim mai buni.”